Încercăm să îi protejăm cât de mult putem de răutatea și de urâtul din lume, poate și pentru că știm că în inima lor nu încape indiferenţa la fel de ușor cum și-a făcut cuib într-al nostru. Și poate tocmai de aceea copiii sunt cei care ne dau lecţii uimitoare de sacrificiu și altruism.
Peter Larson avea doar şase ani când a auzit lucruri care l-au întristat profund. Bob Fischer, un invitat al grupului de cercetași din care făcea parte Peter, a povestit că erau mulţi copii la fel ca ei care nu aveau o locuinţă în care să stea și care dormeau afară, chiar și în frigul iernii. Le-a spus și că, de câţiva ani, în perioada sărbătorilor de iarnă, el dormea afară într-un sac de dormit pentru a atrage atenţia asupra nevoilor oamenilor fără adăpost. Oamenii care erau mișcaţi de gestul lui donau unei organizaţii o sumă de bani pentru fiecare seară pe care o dormea afară. Atunci în mintea lui Peter s-a născut imediat ideea că ar putea să facă și el ca Bob.
Grupul de cercetași al lui Peter, condus de tatăl lui, a dormit o noapte afară, în saci de dormit, pentru a strânge bani de la vecini și trecători. Într-o noapte nu s-au strâns însă atât de mulţi pe cât ar fi vrut Peter. Așa că a decis să continue să doarmă afară singur, pe perioada vacanţei de iarnă. În acel prim an, a dormit pe veranda casei, unde era mai protejat de frigul pătrunzător ce cuprindea statul Minnesota. Dezamăgirea i-a fost însă destul de mare atunci când și-a numărat banii strânși: doar 100 de dolari.
O astfel de dezamăgire l-ar fi dat înapoi pe orice copil, dar nu și pe Peter. Acesta a continuat și anul următor, când și-a luat și o cutie de carton, în care dormea în curte. Părinţii au fost îngrijoraţi, dar nu l-au oprit, mai ales pentru că Peter le demonstrase responsabilitate. Devenise expert în metode de încălzire a corpului în frig, iar sacul de dormit al tatălui său – vechi de 40 de ani, dar călduros ca o plapumă – îl ferea de frig. „Dacă simte că ceva este important, se implică cu toată inima. L-am văzut cu gheaţă și cu zăpadă pe cutia lui de carton. Nu l-am oprit. Trebuie să faci un pas în spate și să-ţi lași copilul să-și dea seama ce îl atinge și îl motivează”, a mărturisit mama lui Peter despre temerile ei și despre curajul lui Peter.
Povestea lui Peter a ajuns la posturi naţionale de televiziune, așa că sumele strânse au fost din ce în ce mai mari. A început și el, la fel ca Bob, să colaboreze cu o organizaţie a comitatului Hennepin, din Minnesota, numită Interfaith Outreach and Community Partners (IOCP), care se ocupă cu ajutorarea oamenilor fără adăpost. Banii pe care Peter îi strângea din donaţii mergeau an de an către organizaţie. Ani buni, Peter nu a avut satisfacţia să vadă nicio familie bucurându-se de banii donaţi, din cauza politicilor de confidenţialitate ale organizaţiei. Cu toate acestea, nu a fost an în care Peter să-și piardă din dedicarea pentru cauza celor fără adăpost.
Până la începutul liceului, ţinta lui anuală ajunsese la 100.000 de dolari, pentru care dormea afară cel puţin 40 de zile în sezonul rece. Într-o iarnă, temperaturile de afară au coborât foarte mult, până la minus 23 de grade Celsius. Părinţii nu au reușit să-l convingă să intre în casă, nici cei de la IOCP. „Familiile fără adăpost nu aveau unde să doarmă la căldură, nu-i așa? Da, era foarte, foarte frig, dar mi-am luat un angajament și, dacă nu dormeam afară, IOCP nu ar fi primit donaţii, iar o familie nu ar fi primit o locuinţă”, a justificat mai târziu Peter determinarea lui.
Impresionaţi de energia, de entuziasmul și de efortul lui, cei de la IOCP s-au gândit să-i facă un cadou. Și ce putea să fie mai frumos decât o întâlnire cu una dintre familiile pe care le ajutase? Așa i-a cunoscut Peter pe Makida Abdulahi și pe copiii ei. Makida era o refugiată din Etiopia, mamă a mai multor copii mici, pe care soţul o părăsise imediat după ce ajunseseră în SUA. Astmul uneia dintre fiice și internările repetate au făcut-o să-și piardă serviciul. Aceasta a apelat disperată la cei de la IOCP, care i-au oferit o locuinţă închiriată din banii strânși de Peter.
Când a mers în vizită la Makida, în casa decorată cu specific etiopian, copiii colorau la o masă. Atunci a aflat și Makida că cel care i-a salvat era și el un copil. „Nu știu cum să exprim ce a făcut pentru noi”, a povestit aceasta emoţionată. „Era doar un băiat și m-a surprins foarte mult! Dumnezeule, este de-a dreptul minunat. Avem o casă unde copiii mei sunt în siguranţă și sănătoși datorită lui Peter. Mi-a luat o povară de pe umeri și le-a arătat copiilor mei o lume frumoasă.” În familia Makidei, Peter a rămas un subiect constant de discuţie și o inspiraţie pentru cei mici, care și-au propus să facă altora la fel de mult bine pe cât le-a făcut lor Peter.
Liderii IOCP estimează că Peter a ajutat peste 1.000 de familii în cei peste 10 ani în care a dormit iarna afară. În anul 2011, Peter a intrat la facultate și a decis să întrerupă pentru o vreme dormitul afară, determinat totuși să nu înceteze să se preocupe de cei fără adăpost. În vacanţele de iarnă în care se întoarce acasă, tot orașul știe unde va dormi: afară, în frig, în sacul lui de dormit. Pentru că, așa cum spune Peter, „un singur om poate avea o influenţă imensă, chiar dacă începe cu lucruri mici. Totul se adună.”
