În momentul în care am denaturat intenţia, afirmaţia, gestul sau acţiunea unei persoane pentru câștigul personal am folosit, conștient sau nu, argumentul omului de paie, o eroare logică des întâlnită.

Argumentul omului de paie este un sofism cunoscut de secole, menţionat în scrierile lui Aristotel, dar termenul „om de paie” a fost folosit abia la mijlocul secolului al XX-lea. Argumentul este folosit des în orice domeniu (chiar dacă presa ne dă senzaţia că în politică este cel mai des folosit), pentru că este întotdeauna mai simplu să prezinţi eronat o afirmaţie a oponentului sau să o exagerezi pentru a o ataca decât să-ţi demonstrezi propria poziţie cu argumente logice. Spre exemplu, X afirmă că aparatul de stat e supradimensionat și e nevoie de reducerea numărului de funcţionari publici, iar Y îl combate spunând că X dorește ca funcţionarii publici să moară de foame. Un alt exemplu: figura publică P recunoaște în faţa presei că este credincios practicant. Analistul A comentează afirmaţia lui P, concluzionând că avem de-a face cu o persoană care crede în supereroi, în magie și superstiţii. Prin denaturarea afirmaţiilor lui P, A a folosit argumentul omului de paie.

Totuși, acest sofism nu se reduce numai la transformarea unor afirmaţii în hiperbole, astfel încât să devină mai ușor de combătut. Acesta poate fi folosit și în sens invers, prin bagatelizarea afirmaţiilor unui oponent pentru a scăpa de dificultatea justificării problemei în discuţie. În 1952, pe când candida pentru vicepreședinţia Statelor Unite ale Americii, Richard Nixon a fost acuzat că a folosit sume mari de bani din fondurile de campanie pentru uz personal. Ulterior, Nixon a făcut următorul comentariu într-un discurs public: „Era un căţeluș cocker spaniol într-o cutie. (…) Negru cu pete albe. Fata noastră cea mică (…) l-a numit Checkers. Iar copiii, ca toţi copiii, iubesc acest câine și aș vrea să spun acum că indiferent de ce spun [criticii] despre asta, noi îl vom păstra.” Evident, criticii lui Nixon nu se refereau la câinele primit în dar, însă răspunsul său a influenţat mult publicul și l-a ajutat pe Nixon să obţină victoria în acele alegeri.

Sunt sigur că, în urma exemplelor, majoritatea am realizat cât de des ne întâlnim cu acest sofism, fie folosit împotriva noastră, fie folosit chiar de noi.

Aparent practic, dar imoral

Această eroare de argumentare este tentantă. Este calea comodă de scăpare din situaţii dificile, dar categoric nu cea corectă. Într-un discurs trebuie să folosim argumente solide, bazate pe informaţii concrete, nu trucuri retorice sau logice. Chiar dacă este des folosită pentru că este considerată o unealtă populară pentru persuasiune, această eroare nu este corectă faţă de oponent și în plus poate duce la pierderea credibilităţii celui care uzează de ea în faţa unei anumite părţi a publicului care o poate identifica. E de menţionat și faptul că această tehnică poate da greș și că se poate întoarce împotriva celui care o folosește. În situaţiile în care publicul este interesat de temele dezbătute și recurge la inspecţia critică a afirmaţiilor, argumentul omului de paie tinde să eșueze.[1]

Cum combatem argumentul omului de paie

Cea mai bună formă de combatere a sofismului omului de paie este să fim clari în exprimare, pentru a nu lăsa loc de interpretare și pentru a îngreuna efortul de distorsionare a afirmaţiilor pe care le-am făcut. În al doilea rând, în cazul în care este folosit argumentul omului de paie putem reacţiona în două moduri. Există o primă variantă, cea în care putem să acceptăm provocarea argumentului sofistic și să ne continuăm discursul de la afirmaţia alterată. Această opţiune este uneori utilă, deoarece oponentul poate fi încurcat în propriile argumente false, dar e de reţinut faptul că o asemenea opţiune poate fi interpretată de martorii la discuţie ca o asumare a acuzaţiei nefondate și manipulatoare și astfel poate deveni dificil de argumentat că oponentul a folosit un raţionament greșit.

A doua și cea mai utilă variantă este să combatem argumentul omului de paie imediat ce este folosit, să repetăm încă o dată poziţia noastră și să arătăm fără echivoc de ce aceasta nu este în concordanţă cu afirmaţia oponentului. O metodă bună de apărare este să invităm oponentul să clarifice modul în care a interpretat afirmaţia noastră – ce anume din discursul nostru l-a făcut să folosească o astfel de eroare logică.

Sofism bazat pe confuzie

Trebuie amintit și că există posibilitatea folosirii argumentului omului de paie în mod neintenţionat, din cauza unei neînţelegeri a afirmaţiilor, gesturilor sau acţiunilor altcuiva. Pentru o bună desfășurare a unei discuţii, este elegant să explicăm greșeala de raţionament înainte să o combatem. Astfel, oponentul are șansa de a se corecta și de a prezenta un alt contraargument.

În cazul în care am exagerat o afirmaţie fără să realizăm, este necesar să nu trecem cu vederea și, cu prima ocazie, să rectificăm greșeala și să oferim o perspectivă nouă și corectă asupra afirmaţiei reprezentate greșit în trecut. Pentru a evita de la bun început astfel de situaţii, este util să ne asigurăm că am înţeles corect poziţia interlocutorului. Putem oricând întreba dacă am înţeles corect mesajul acestuia și abia când acesta aprobă, să ne continuăm afirmaţia. O asemenea conduită duce la o discuţie civilizată și productivă, una bazată pe o dorinţă reală de a avea o dezbatere raţională, în care nu domină interesul personal, ci căutarea sinceră după adevăr.

Footnotes
[1]„George Bizer, Shirel Kozak, Leigh Holterman, «The persuasiveness of the straw man rhetorical technique», în Social Influence, vol. 4, nr. 3, 2009, p. 216-230, https://www.researchgate.net/publication/233313775_The_persuasiveness_of_the_straw_man_rhetorical_technique.”

„George Bizer, Shirel Kozak, Leigh Holterman, «The persuasiveness of the straw man rhetorical technique», în Social Influence, vol. 4, nr. 3, 2009, p. 216-230, https://www.researchgate.net/publication/233313775_The_persuasiveness_of_the_straw_man_rhetorical_technique.”