Falsa dilemă este eroarea de argumentare ce constă în formularea forţată a unei probleme ca și cum ar avea doar două căi de rezolvare, eventual opuse, când, de fapt, ar exista mai multe, chiar simultane, iar opoziţia celor două căi enunţate ar fi și ea falsă.

Descoperă colecţia integrală de analize ST pe tema gândirii critice.

O altă formă a falsei dileme este să se argumenteze că un anumit rezultat va apărea indiferent dacă cineva alege o cale sau opusul acesteia. De obicei, cel care argumentează astfel are anumite intenţii, dorește să-și justifice o alegere sau să obţină o anumită reacţie din partea interlocutorului, fie în mod deschis, declarat, fie într-o manieră manipulatoare.

Pentru a fi la adăpost de consecinţele negative și constrângătoare ale falsei dileme (ale alegerii forţate sau-sau) este important să identificăm bine variantele propuse ca fiind singurele, precum și intenţiile din spatele lor, dar și să permitem minţii noastre să raţioneze dincolo de acestea, descoperind celelalte variante obnubilate. Iată cum:

Să contestăm alternativa propusă de falsa dilemă

De pildă, este o falsă dilemă să argumentăm că, în formarea fiinţei umane, hotărâtoare este fie educaţia, fie zestrea genetică; de fapt, ambele pot juca roluri egale, sau diferenţiate, împreună cu alţi factori omiși de falsa dilemă. Cine propune o astfel de bifurcaţie – sau educaţia, sau zestrea genetică – abordează cu ușurătate problema factorilor ce contribuie la umanizare (în care se includ părinţii, familia lărgită, mediul, dezvoltarea zestrei genetice, cultura și istoria unei zone etc.) Așadar, se poate „trece” ipotetic printre cele două variante propuse și se pot descoperi și altele.

Să căutăm intenţiile din spatele falsei dileme

Se întâmplă să auzim argumentări defectuoase de tipul: „Dacă n-o să-ţi fac un cadou de ziua ta, știu c-o să fii nemulţumit/ă. Dacă o să îţi fac un cadou, știu că tot nemulţumit/ă vei rămâne. Deci, fie că îţi ofer ceva, fie că nu, tu tot nemulţumit/ă vei fi.” Este o formulare de tipul falsei dileme, prin care cel ce o articulează încearcă să-și justifice fie meschinăria, fie nepăsarea, fie lipsa disponibilităţii de a face cadouri.

Să avansăm ipotetic către alte variante posibile

Întâlnim, în diverse medii religioase creștine, concepţia că, dacă îţi schimbi confesiunea creștină cu o alta, chiar dacă tot creștină, îţi vei pierde mântuirea sufletului, după moarte și înviere. Varianta este, prin opoziţie, să îţi menţii confesiunea cu orice chip, pentru a aspira la mântuie. O privire mai profundă asupra acestei dileme o va devoala ca fiind falsă, deoarece această concepţie nu este biblică; ba chiar contrazice fundamentul libertăţii de alegere pe care religia creștină o postulează ca fiind apanajul conștiinţei fiecărui creștin, un dar divin, pe care oamenii nu-l pot anula.

Voi cita în continuare o lucrare cu valoare istorică incontestabilă: Scrisori incredibile despre Jan Hus, ce îi aparţine lui Fra Poggius, un călugăr din secolul al XV-lea. El relatează, ca martor ocular și participant la vot, cum s-a desfășurat procesul de la Konstanz, prin care este condamnat la moarte Jan Hus, celebrul precursor ceh al Reformei, martirizat de alţi creștini pentru credinţa lui creștină.

Felul în care votanţii argumentează alegerea de a-l condamna la moarte stupefiază prin iraţionalul și multitudinea erorilor de argumentare ale acestor nobili și clerici.

De pildă, arhiepiscopul de Rheims spune: „Dacă Dumnezeu privește favorabil noua credinţă, să facă un miracol acum; dacă nu, fie ca boemianul să meargă la pieire! Votez pentru moarte!”[1] Așadar, provoacă Divinitatea la a-i da un răspuns în forma falsei dileme, pentru o problemă de viaţă și de moarte. Totuși se știe că o minune venită din cer (care să-l fi scăpat pe Hus de condamnare) nu se produce la comanda unui credincios precar, care nu înţelege natura Divinităţii. Așadar, cel mai plauzibil era să nu se întâmple nimic vizibil, iar condamnarea să fi venit, aparent, ca răspuns al Divinităţii; în realitate, nu s-a produs niciun miracol în felul conceput de arhiepiscop, dar puteau fi multe variante care să fi concurat la răspunsul Cerului, în acel caz, prin tăcere.

Pe scurt

Această eroare de argumentare conţine supoziţia falsă că, într-o problemă anume, există doar două variante, două opţiuni posibile. Cel care argumentează astfel consideră ori sugerează că rezolvarea unei probleme constă în alegerea numai a uneia dintre variante. Se mai numește eroarea de argumentare „sau-sau”: „Pentru a mă trata de gripă, trebuie sau să fac vaccin antigripal, sau să iau medicamente.” Totuși sunt posibile și alte variante, precum tratarea naturistă, imunizarea prin călire, alimentaţie sănătoasă, un regim de viaţă activ ori chiar suportarea cu stoicism a evoluţiei bolii fără a interveni.

La prăbușirea Turnurilor Gemene, în 11 septembrie 2001, președintele George W. Bush a lansat public, în faţa întregii lumi, o falsă dilemă: „Sunteţi fie cu noi, fie împotriva noastră în războiul contra terorii!”[2]

Falsa dilemă poate fi demascată prin aprofundarea fiecărei situaţii problematice în parte. Cine se rezumă la o evaluare superficială cade în capcana falselor dileme, ceea ce devine constrângător.

Descoperă colecţia integrală de analize ST pe tema gândirii critice.

Corina Matei este conferenţiar universitar doctor la Facultatea de Știinţele Comunicării și Relaţii Internaţionale, Universitatea “Titu Maiorescu”.