Dacă optimismul ne ajută să scăpăm mai ușor de probleme, excesul de optimism face exact opusul: le amplifică. Împinsă la extrem, gândirea pozitivă prescrisă ca antidot pentru suferinţă ne împiedică să acceptăm realitatea așa cum este și să pornim în căutarea soluţiilor ce ne pot ușura existenţa.
Deși bună în esenţă, filosofia „Bucură-te de ce ai, poate fi și mai rău!” lasă impresia că, indiferent de împrejurări, fericirea devine aievea dacă depunem suficiente eforturi pentru a privi partea bună a lucrurilor.
Cât adevăr există în această mentalitate?
Speranţa îmbrăţișată în mijlocul greutăţilor are efecte benefice asupra fizicului și psihicului nostru: menţine sub control stresul, imunizează organismul, activează resurse aflate în stare latentă. Pandemia reprezintă cel mai proaspăt exemplu că mecanismele de adaptare bazate pe gândirea pozitivă chiar funcţionează. În această perioadă, mulţi spun că au învăţat să își reevalueze priorităţile, să manifeste recunoștinţă pentru lucrurile mărunte și să vadă partea plină a paharului; au învăţat să aibă speranţă.
Există însă o diferenţă între speranţa care dă putere și speranţa provenită dintr-un optimism forţat. Prima ne îngăduie să anticipăm viitorul într-o notă pozitivă și să abordăm încrezători provocările. Cea de-a doua ne constrânge să respingem emoţiile resimţite în criză și să trăim într-o permanentă stare de negare.
Blocarea emoţiilor negative
Optimismul exagerat trivializează durerea, neplăcerile și disconfortul.
Dacă repetăm insistent că suntem bine atunci când nu suntem bine, problemele nu vor dispărea de la sine. Din contră, blocarea emoţiilor negative nu va face nimic altceva decât să ascundă gunoiul sub preș, până când preșul nu va mai fi de ajuns și se va fi creat un mare dezastru.
La fel ca orice alt lucru făcut în exces, gândirea pozitivă – folosită pentru a mușamaliza ori pentru a reduce la tăcere experienţa umană – devine toxică, precizează psihologul clinician Jamie Long.
Primim (sau dăm) în mod frecvent îndemnuri ca: „Nu te mai gândi la probleme” sau „Încearcă să treci peste…”, dar mintea umană nu acţionează la comandă. Unele cercetări arată că, atunci când ni se cere să nu ne mai gândim la un anumit lucru, gândurile zboară instinctiv în direcţia respectivă, uneori fără a fi asumate. Iar gândurile neasumate și emoţiile care le însoţesc se pot manifesta ulterior sub forma anxietăţii, a depresiei sau chiar a unor afecţiuni fizice, în special dacă privesc subiecte de interes major pentru noi.
Efectele optimismului toxic
Pe lângă faptul că sporește riscul de a ne îmbolnăvi, optimismul toxic are și alte consecinţe nefaste, printre care:
Pierderea informaţiilor pe care emoţiile încearcă să ni le transmită
Emoţiile sunt precum indicatoarele rutiere; ne ajută să înţelegem cum ne afectează realitatea și să ne raportăm corect la ce ni se întâmplă. Prin negarea lor, negăm și reperele care ne ghidează comportamentul. Spre exemplu, dacă simţim tristeţe, descurajare sau frustrare din cauza pierderii locului de muncă și alegem să ne comportăm ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat, această detașare autoimpusă ne poate plasa pe făgașul indiferenţei faţă de necesitatea găsirii unei slujbe noi. Dacă, în schimb, acceptăm nemulţumirea, ne putem folosi de ea pentru a ne adapta, în mod constructiv, la situaţie.
Îngreunarea procesului de schimbare
Lipsurile și suferinţa întăresc motivaţia de a lupta pentru a trăi mai bine. Dacă alegem să ignorăm problemele sau le minimalizăm importanţa, schimbarea se va lăsa mult așteptată. Același deznodământ se întrevede și atunci când recunoaștem problemele, dar ne gândim la soluţii nerealiste pentru ieșirea din impas, trecând cu vederea obstacolele. Ambele extreme provin dintr-un optimism nejustificat, care ne face să fim obtuzi faţă de adevărata valoare a lucrurilor.
Lipsa unei conexiuni autentice cu cei din jur
Starea de permanentă negare a dificultăţilor complică relaţiile cu cei din jur, în sensul diminuării șanselor de a ne conecta, în mod autentic, cu ei. De pildă, dacă unul dintre parteneri, odată întors de la muncă, preferă să omită faptul că a avut o zi infernală, cultivând o gândire (forţat) pozitivă, devine lesne de înţeles că celălalt nu îi mai poate răspunde nevoii de a se descărca emoţional de tensiunile acumulate. Situaţia creată alterează atât profunzimea comunicării, cât și fluiditatea relaţiei.
Pe de altă parte, dacă îi încurajăm pe alţii să trateze cu nepăsare problemele, fără a-i asculta și fără a-i înţelege cu adevărat, atunci noi înșine ne facem responsabili de bariera pusă în calea unui schimb valoros de trăiri și emoţii.
Importanţa alternativelor
Deși nu este ușor să schimbăm tiparele după care suntem obișnuiţi să gândim și să acţionăm, există căi de a înfrunta greutăţile fără a cădea în extrema pesimismului lipsit de speranţă.
Site-ul National Education Association propune câţiva pași de parcurs pentru evitarea capcanelor optimismului toxic:
Păstrarea unui echilibru între emoţiile negative și cele pozitive
Pentru a păstra acest echilibru este nevoie, în primul rând:
– să acceptăm emoţiile negative (sinceritatea faţă de noi înșine înseamnă ușurarea poverii);
– să nu catalogăm emoţiile doar prin prisma antitezei alb-negru (tristeţea asociată despărţirii de un prieten bun poate fi interpretată și ca recunoștinţă resimţită pentru trecutul comun);
– să descifrăm rolul tuturor emoţiilor (indiferent de culoarea lor, emoţiile apar pentru a servi unei nevoi ce așteaptă să fie identificată ca atare: vina presupune nevoia de iertare, teama presupune nevoia de siguranţă, furia presupune nevoia de dreptate etc.).
„Când ne acordăm permisiunea de a accepta simultan mai multe adevăruri aparent contradictorii, atunci putem elimina tensiunea dintre ele și putem face loc tuturor emoţiilor noastre – atât pozitive, cât și negative”, declară psihoterapeuta Jenny Maenpaa pentru site-ul Health.com.
Tot aceasta vorbește despre abordarea numită „yes, and”, o strategie care ne ajută să ţinem sub control balanţa emoţională, exprimând atât latura „întunecată”, cât și latura „luminoasă” a trăirilor personale. Astfel, în loc de a spune că ne sperie viitorul și a ne opri brusc aici, strategia ne învaţă să gândim mai departe, până ajungem la o formulare de tipul: „Mă sperie viitorul și simt un oarecare entuziasm la gândul că unele lucruri se pot schimba în favoarea mea.
Adoptarea unor soluţii concrete
Unele probleme sunt prea complexe pentru a fi tratate cu un simplu: „Zâmbește, mâine va fi mai bine!” Astfel de probleme necesită un plan concret care să ne aducă pe linia de plutire.
Astfel, în timp ce optimismul toxic se bazează pe sloganuri suprauzitate și clișee extrase din tolba așa-numitei „propagande a limonadei” („Când viaţa îţi dă lămâi, tu să faci limonadă”), optimismul legitim se bazează pe soluţii concrete, capabile de schimbare. Dacă, spre exemplu, suntem copleșiţi de un volum mare de muncă, putem tatona posibilitatea reducerii orelor suplimentare și/ sau reorganizarea sarcinilor din cadrul gospodăriei. Dacă ne întristează faptul că locuim la oraș, putem evalua punctual care sunt șansele de a ne muta într-o zonă rurală. Dacă ne deranjează un anumit lucru nu trebuie să ne convingem că, de fapt, acel lucru ne place, ci să reperăm cele mai bune alternative de explorat.
Îmbinarea optimismului cu realismul
În timp ce unora le este teamă de planuri, alţii nu mai contenesc din a le concepe. Visătorii molipsesc adesea cu felul lor îndrăzneţ de a creiona viitorul, însă tot ei dovedesc, prin contraexemplu, că a rămâne cu picioarele pe pământ este o condiţie indispensabilă pentru trecerea de la vorbe la fapte.
Specialiștii recomandă ca, atunci când ne stabilim un obiectiv, să medităm mai întâi, preţ de câteva minute, la ceea ce am dori să facem, apoi să alocăm un alt scurt interval de timp pentru a vizualiza obstacolele anticipate. În felul acesta, la sfârșitul zilei vom fi scutiţi de neplăcerea de a constata că am alergat după himere în loc să urmărim ţinte cu potenţial realist.
Conceptul poartă numele de mental contrasting și este opusul fanteziei sau visării cu ochii deschiși, iar studiile menite să îi estimeze eficienţa indică faptul că oamenii care folosesc această practică sunt capabili să își seteze obiective rezonabile, pe care reușesc să le și atingă în timp.
Limbajul, cumpătarea, altruismul
Fie că vorbim cu propria persoană sau ne adresăm altora, este bine să transmitem mesaje ce denotă înţelegere și empatie, ocolind sfaturile de tipul „Gândește pozitiv!”.
Limbajul folosit într-o situaţie de criză are greutate nu doar la nivelul îndemnurilor de îmbărbătare, ci și în ceea ce privește recunoașterea, respectiv numirea trăirilor care ne copleșesc.
Studiile afirmă că verbalizarea clară a stărilor negative ajută la mecanismul de coping, tot astfel cum cenzura lor adâncește durerea. Alte lucruri care ne întăresc în faţa circumstanţelor nefavorabile sunt grija faţă de propria persoană, tradusă printr-un echilibru menţinut pe toate planurile (hrană, odihnă, relaţii sociale, timp liber), și grija faţă de semeni, tradusă printr-un comportament altruist.
Nu-i un secret faptul că micile acte de bunătate oferă satisfacţia de care avem nevoie pentru a ne detașa, într-o manieră sănătoasă, de propriile neajunsuri, limite sau imperfecţiuni.
Tragicul optimism
Poveștile nefericite de viaţă pot lăsa oamenii cu tulburări de stres posttraumatic, caz în care încurajarea excesivă nu realizează prea mult, ba, dimpotrivă, provoacă sentimente de vină și rușine sau tendinţa de marginalizare a propriilor trăiri. Totuși, o abordare pozitivă echilibrată are efecte chiar și în dreptul celor greu încercaţi.
După o dură experienţă petrecută într-un lagăr nazist, după pierderea tuturor celor dragi sufletului și după propria situare în proximitatea morţii, psihiatrul vienez Viktor Frankl a concluzionat că omul poate găsi speranţă, sens și semnificaţie în ciuda conștientizării caracterului inerent al răului din lume; în ciuda confruntării cu cele mai aprige suferinţe pe care le poate îndura cineva.
Din punctul său de vedere, suferinţa umană are capacitatea de a duce la creștere personală, prin acţiunea a ceea ce el însuși a intitulat tragicul optimism, adică străduinţa de a ocoli marginea prăpastiei în pofida curenţilor puternici care ne împing într-acolo.
„Tragicul optimism recunoaște greutăţile, durerea și suferinţa, însă, în același timp, recunoaște și abilitatea de a-ţi păstra speranţa”, spune scriitoare Emily Esfahani Smith pentru bbc.com.
Este o viziune care, odată îmbrăţișată, ne obligă să depunem eforturi zilnice pentru a ne obișnui cu chestiuni greu de acceptat precum singurătatea, bolile fizice, instabilitatea financiară sau dezechilibrele emoţionale, fără a ne complăcea în situaţie și fără a pierde speranţa unui posibil „mai bine”.
„Calea acestei transformări poate fi incomodă”, afirmă profesorul Paul Wong de la Universitatea Trent din Ontario, „pentru că viaţa nu este ușoară. Dar nu este nimic greșit să ne simţim singuri. Nu este nimic greșit să ne simţim rău. Nu este nimic greșit să ne simţim anxioși.”
Nu este nimic greșit și să recunoaștem înfrângerile, pentru că există putere chiar și în înfrângeri, în deznădejde și în slăbiciuni.
Nu avem nevoie de buretele optimismului toxic pentru a șterge urmele vulnerabilităţilor noastre. Aceasta este realitatea care trebuie descoperită, dincolo de toate romanţările frumoase ale supradozei de gânduri pozitive, administrată adesea fără reţetă. Și fără temei.
Genia Ruscu are o diplomă de master în consiliere în domeniul asistenţei sociale.
