Pe 31 martie 2017 procentul populaţiei globale utilizatoare de internet ajunsese la 49,7%, adică peste 3.739.000.000 de oameni. Tot în martie 2017, aproape 2 miliarde dintre aceștia erau activi pe Facebook. La atât de mulţi utilizatori era inevitabil ca reţeaua să nu devină un soi de oglindă a naturii umane, crede John Naughton, profesor de sociologie a tehnologiei. „Toată natura umană este acolo și ce vedem reflectându-se este banal, drăguţ, agreabil. Dar o altă parte din ce vedem este misoginism, rasism, ură, invidie, violenţă și mai rău.”

La 31 martie 2017, procentul populaţiei globale utilizatoare de internet ajunsese la 49,7%, adică peste 3.739.000.000 de oameni. Tot în martie 2017, aproape 2 miliarde dintre aceștia erau activi pe Facebook. La atât de mulţi utilizatori era inevitabil ca reţeaua să nu devină un soi de oglindă a naturii umane, crede John Naughton, profesor de sociologie a tehnologiei. „Toată natura umană este acolo și ce vedem reflectându-se este banal, drăguţ, agreabil. Dar o altă parte din ce vedem este misoginism, rasism, ură, invidie, violenţă și mai rău.”

Paul Nightingale, profesor de știinţă la Universitatea din Sussex, a recurs la Twitter pentru a face o analogie între efectul gravitaţional al Lunii asupra mareelor și comerţul Marii Britanii cu vecinii europeni. Un politician a încercat să îl corecteze, spunându-i că probabil se referă la efectele gravitaţionale ale Soarelui. Forţele mai puternice ale social media l-au zdrobit instant cu replici care mai de care. Astăzi, incidentul a fost uitat, dar doar pentru că zilnic vine rândul altcuiva să fie făcut de râs pe internet. Foarte repede comentariile iau calea bătăii de joc și a blamării acide și impresia generală este că reţelele de socializare au dus la o scădere a calităţii discursului public, din ce în ce mai lipsit de umanitate.

În general, climatul social și emoţional de pe reţelele de socializare este unul pozitiv, în care adulţii obţin mai multe satisfacţii și recompense decât experienţe negative.

Vorbind despre acest incident, Stephen Curry, profesor de biologie structurală, povestește în The Guardian despre propria sa experienţă cu comentariile online, în special cele ale unui alt editorialist cu care nu era pe aceeași undă când venea vorba despre știinţă și cercetători. Nu doar o dată au ajuns la un război de replici, în care informaţiile menite să schimbe părerea celuilalt erau însoţite de furie și batjocură, după cum povestește unul dintre ei. Tactica nu a funcţionat. Fiecare fiind încurajat și aplaudat de propriul cerc de prieteni și fani, era evident că ce spunea fiecare trecea pe lângă urechile celuilalt. Asta, până când Curry a schimbat tactica și i-a trimis „adversarului” cartea sa de știinţă preferată împreună cu un bilet de împăcare, urmat de o invitaţie la a-i face cinste cu o bere. După câteva săptămâni, cei doi s-au întâlnit într-un bar liniștit, unde au discutat despre știinţă, universităţi, Brexit, Irlanda de Nord și problemele discursului online. Deși nu au căzut de acord pe fiecare subiect, întâlnirea faţă în faţă a beneficiat de cordialitatea impusă de prezenţa fizică a celor doi și de concluzia că până și oamenii de știinţă trebuie să fie atenţi să nu se lase prinși în „enclave tribale”, indiferent de provocări, povestește Curry.

Dintre adulţi, minorităţile, femeile, părinţii și milenialii au înregistrat mai multe experienţe negative, iar, în general, adolescenţii sunt mai afectaţi de aspectele negative ale interacţiunilor online.

Este probabil o experienţă comună a utilizatorilor de social media, dar se poate totodată ca impresia care s-a creat în jurul acestora să fie mai negativă decât realitatea. Un studiu Pew arată că, în general, climatul social și emoţional de pe reţelele de socializare este unul pozitiv, în care adulţii obţin mai multe satisfacţii și recompense decât experienţe negative. Doar o treime dintre aceștia au avut parte de experienţe cu efecte negative. Cu toate acestea, într-un alt studiu Pew, subiecţii se declară sătui și frustraţi de conţinutul politic și tonul agravant al interacţiunilor de pe aceste platforme – 59% dintre adulţii americani spun că interacţiunile pe social media cu persoane care au viziuni politice opuse sunt „stresante și frustrante”, iar 64% spun că simt că au mai puţin în comun cu aceștia decât au crezut.

Și poate mai important de menţionat este faptul că, dintre adulţi, minorităţile, femeile, părinţii și milenialii au înregistrat mai multe experienţe negative și că, în general, adolescenţii sunt mai afectaţi de aspectele negative ale interacţiunilor online. De exemplu, 25% dintre adolescenţi s-au certat faţă în faţă cu cineva în urma a ceva întâmplat pe reţelele de socializare, comparativ cu 12% dintre adulţi. Mai mult, 22% dintre adolescenţi au pus capăt unei prietenii, comparativ cu 15% dintre adulţi, și tot ei au avut mai mult probleme în familie, la școală sau la locul de muncă, ba chiar s-au bătut (8%, faţă de 3% în rândul adulţilor). Tot mai multe studii avertizează că, în cazul celor mai mulţi utilizatori, reţelele de socializare au un impact negativ asupra stării de bine și în mod special în cazul adolescenţilor, care sunt afectaţi mental de utilizarea acestor reţele online, suferind de anxietate și având sentimente de inadecvare.

Cine sunt cei care se ceartă?

Revista Popular Science a anunţat că își închide rubrica de comentarii de pe site, spunând că majoritatea comentariilor, și în special cele anonime, subminează integritatea știinţei și duc la o cultură a agresiunii și a bătăii de joc care împiedică discursul de substanţă. „Chiar și o minoritate are destulă putere să schimbe percepţia cititorului asupra unui articol”, a declarat directoarea pe conţinut online, Suzanne LaBarre. Este o decizie destul de radicală, deși nu singulară în lumea presei, care evidenţiază astfel caracterul de junglă online al spaţiului dedicat comentariilor. Dar cine sunt cei care se implică în certuri online?

Dintre creștini, catolicii sunt cei care se găsesc cel mai adesea în situaţia de a se contrazice cu cineva pe reţelele de socializare.

Conform unui studiu Barna, majoritatea adulţilor americani spun că nu se implică niciodată într-o ceartă pe social media. Milenialii (născuţi în perioada 1984-2002), mai activiști din fire și mai dependenţi de tehnologie, sunt mai predispuși la un asemenea comportament, dar, și din acest grup, 67% spun că nu fac asta niciodată sau foarte rar. Caucazienii care lucrează full-time sunt cei mai implicaţi în certuri online, la fel ca republicanii și democraţii, faţă de independenţi, la fel ca bărbaţii, faţă de femei, și la fel ca cei care se declară creștini practicanţi, faţă de non-creștini. Dintre creștini, catolicii sunt cei care se găsesc cel mai adesea în situaţia de a se contrazice cu cineva pe reţelele de socializare.

Motivele pentru care oamenii se ceartă diferă de la un grup la altul, deși cel mai adesea pornesc de la un comentariu lăsat unui străin sau unui cunoscut în urma unei postări pe care nu au agreat-o. Dar conservatorii, neafiliaţii religios, bărbaţii și cei cu studii universitare demonstrează deschidere spre a se contra cu persoane străine, pe când adulţii afroamericani, creștinii practicanţi, femeile și cei cu studii inferioare se implică cel mai mult pentru apărarea unor terţe persoane. Totodată, protestanţii, cei cu studii inferioare și adulţii caucazieni spun că străinii le atrag atenţia cu privire la ceva ce au postat, în timp ce catolicii, liberalii și cei care nu au copii sub 18 ani se confruntă de obicei cu persoane pe care le cunosc. Totuși, aceste statistici nu ne ajută prea mult să înţelegem psihologia din spatele certurilor online.

De ce se ceartă?

John Suler, profesor de psihologie la Universitatea Rider, din New Jersey, și supranumit „părintele psihologiei online”, spune că tendinţa spre discuţii în contradictoriu a existat de la începuturile spaţiului virtual, când aveam mIRC în loc de Twitter. Doar că astăzi poţi să optezi ca ceea ce comentezi să fie vizibil pentru toată lumea. „Când toată lumea se chinuie pentru 15 minute de faimă prin pronunţarea propriilor puncte de vedere, ne-am obișnuit cu proclamările online despre un lucru sau altul, proclamări cu care e simplu să nu fii de acord”, spune Suler. Ceea ce înseamnă că oamenii nu se ceartă din motive neapărat evidente și nu sunt mereu angajaţi să schimbe părerea cuiva, ci mai degrabă să se dea în spectacol în faţa celor care gândesc la fel ca ei. „Spaţiul virtual permite ușor aceia care se aseamănă să se adune.”

Când toată lumea se chinuie pentru 15 minute de faimă prin pronunţarea propriilor puncte de vedere, ne-am obișnuit cu proclamările online despre un lucru sau altul, proclamări cu care e simplu să nu fii de acord.

Mai mult, dr. Ciarán Mc Mahon, de la centrul de cercetare în psihologie online din cadrul Royal College of Surgeons (Irlanda), spune că opinatul ţipător de pe internet a devenit o nouă formă de consum menit să te facă remarcat, ca atunci când îţi cumperi lucruri scumpe. Odată cu social media, oamenii trebuie să își construiască identităţile online, iar în acest proces se ceartă pentru „a-și marca teritoriul ideologic”. O reţea de socializare este practic un spaţiu deţinut de un particular, însă îl tratăm ca pe un spaţiu comun, ca pe Vestul sălbatic, unde încercăm să ne marcăm teritoriul cu garduri ideologice, doar pentru a realiza că, atunci când cineva citește ce ai scris, copiază și dă mai departe în alte grupuri, spaţiul tău încercuit de garduri, la fel ca tot restul spaţiului de pe internet, va fi veșnic contestat, explică Mc Mahon.

În tot acest proces, anonimatul și fenomenul de „dezinhibare online” scot la iveală comportamente necivilizate și chiar violente, pe care le-am ascunde în viaţa reală. Faptul că nu vezi și nu auzi persoana cu care vorbești, că nu percepi indiciile vizuale și auditive care în viaţa reală te ajută să îţi adaptezi discursul în timp real, în funcţie de reacţiile celeilalte persoane, te face să fii mai îndrăzneţ cu ceea ce spui, uitând că la celălalt capăt există o persoană reală. Și chiar mai problematic, spune Suler, este faptul că tindem să umplem golul proiectând propriile așteptări și anxietăţi asupra celeilalte persoane. Efectul final este o imagine distorsionată despre celălalt, concluzii eronate care au plecat de la premise greșite și relaţii posibil stricate.

Opinatul ţipător de pe internet a devenit o nouă formă de consum menit să te facă remarcat, ca atunci când îţi cumperi lucruri scumpe.

Deconectarea dintre ceea ce comentăm și cine suntem în viaţa reală este și mai accentuată atunci când avem posibilitatea să ne păstrăm anonimatul. John Suler a numit acest fenomen „efectul dezinhibării online”, iar teoria spune că momentul în care te dezbraci de identitate este și momentul în care renunţi și la inhibiţiile comportamentale uzuale.Teoria în sine nu este nouă. Antropologi și cercetători au observat efectul pe care îl are ascunderea identităţii asupra comportamentului oamenilor în multiple situaţii, chiar și în rândul copiilor, iar rezultatele au arătat că „anonimatul generează un comportament distructiv atunci când există și permisiunea de a acţiona în feluri interzise în mod normal”[1]. Arthur Santana, profesor de comunicare la Universitatea Houston, a probat teoria în mediul online. A analizat 900 de comentarii alese la întâmplare, la articole despre imigranţi, jumătate de la publicaţii care permit postare anonimă și jumătate de la publicaţii care impun comentarea cu numele real. Diferenţa a fost evidentă: 53% dintre comentariile anonime erau necivilizate, comparativ cu 29% dintre cele neanonime. Santana a concluzionat că anonimatul încurajează impoliteţea. Mai mult decât atât, acest tip de comentarii afectează experienţa celorlalţi cititori care se afundă în secţiunea de comentarii după ce au citit articolul. Este ceea ce un studiu de la Universitatea Wisconsin-Madison numește „efectul obraznic”, adică cu cât comentariile sunt mai răutăcioase și josnice, cu atât mai polarizaţi devin cititorii în ce privește conţinutul articolului. Doar că studiul pare să indice că efectul stă mai degrabă în puterea cumulativă a comentariilor negative decât în negativitatea lor. Adică ceea ce contează în final este tonul dat de majoritatea comentariilor, care ar trebui cu grijă moderat de toate publicaţiile, pentru că violenţa în discurs să nu devină pentru cititori noul normal.

Cum să îţi alegi luptele

Aparent, este atât de lipsit de sens să te cerţi online, încât subiectul a devenit un clișeu umoristic. Dr. Ciarán Mc Mahon suspectează că nu dorinţa de a schimba părerea cuiva este principala cauză pentru care oamenii se angajează în discuţii online, ci în primul rând amuzamentul, lucru comparabil cu luptele între gladiatori. Cu toate acestea, oricine poate face diferenţa dintre a te certa pe subiecte cu care nu ar merita oricum să îţi pierzi timpul și a te angaja într-o discuţie care ar putea avea consecinţe în lumea reală. Până la urmă, social media este doar un mediu de comunicare. Orice conversaţie pe care crezi că merită să o ai cu cineva faţă în faţă s-ar putea să merite să o ai și pe internet. În același timp, s-ar putea să nu. S-ar putea ca, în cele 15-20 de minute pe care le petreci certându-te cu cineva pe internet, care te frustrează, te enervează și în general îţi dă o stare proastă, să privezi de atenţia ta o persoană care te iubește. „Oricât de valoros ar fi să îţi exprimi mânia și să te cerţi pe idei, poţi totodată să promovezi o societate mai liberă discutând cu oameni care te apreciază și te ascultă și în ale căror vieţi poţi sădi seminţele pozitivităţii, ale credinţei, dragostei și speranţei”, scrie T.K Coleman, membru al Foundation for Economic Education.

Iar dacă cei care se angajează în discuţii sunt cu adevărat interesaţi să schimbe punctul de vedere al cuiva, ar trebui să își aducă aminte că acest lucru funcţionează ca în viaţa reală. Poţi să convingi persoane cu un argument clar și logic doar într-o minoritate dintre cazuri, în care interlocutorul nu are nicio opinie formată pe subiect și este deschis să își facă una. Dar să prezinţi cuiva care are deja o opinie bine stabilită argumente pentru care se înșală este o metodă de cele mai multe ori ineficientă, spune Mc Mahon. Procesul ia timp, iar argumentele trebuie să fie mai puţin adversative. Comunicarea, în orice formă se face ea, presupune ca mai întâi să preluăm perspectiva celuilalt, să depunem eforturi pentru a o înţelege și apoi să răspundem cu un ton și o gestică care influenţează șansele de reușită. Din aceste motive, cu cât ne îndepărtăm mai mult de dialogurile faţă în faţă, cu atât va fi mai dificil să comunicăm eficient, spune Art Markman, profesor de psihologie la Universitatea Austin.

Oricât de valoros ar fi să îţi exprimi mânia și să te cerţi pe idei, poţi totodată să promovezi o societate mai liberă discutând cu oameni care te apreciază și te ascultă și în ale căror vieţi poţi sădi seminţele pozitivităţii, ale credinţei, dragostei și speranţei.

Trebuie să înţelegem că, deși gestica dispare în comunicarea online, tonul discuţiilor poate să fie chiar mai evident și să joace un rol predominant în discuţie. Nivelul nostru de civilitate și empatie nu trebuie să fie dependent de prezenţa fizică a persoanei cu care dialogăm. Este ușor să golim mesajele de imaginea destinatarului lor uman și să devenim indiferenţi, răi, cinici, cruzi, altfel de cum am fi în lumea reală. Însă oamenii sunt răniţi la fel de ușor de cuvinte offline, cât și online. „Este important astăzi să ne extindem ideea de semeni și la spaţiul digital. Dacă ne-am trata semenii digitali ca pe noi înșine – și chiar ne-am iubi semenii digitali – am face din internet un spaţiu mai bun. Poate că nu ne-ar strica un ghid de tipul „Dacă nu ai spune-o în viaţa reală, atunci nu o spune nici online. Nu există ca cineva să fie foarte drăguţ în viaţa reală, dar pe intenet să fie un hărţuitor. Lumea nu mai este bifurcată. Acţiunile tale online relevă cine ești în viaţa reală”, atrage atenţia Roxanne Stone, editor-șef al Barna Group.

Footnotes
[1]„Eliza Berzescu, «O fiară între fiare», Semnele timpului, octombrie 2014”.

Note

„Eliza Berzescu, «O fiară între fiare», Semnele timpului, octombrie 2014”.
DISTRIBUIE:
Eliza Vlădescu
După absolvirea Facultății de Comunicare și PR din cadrul SNSPA, Eliza Vlădescu a dat televiziunea pentru presa scrisă și de mai bine de 5 ani nu s-a uitat înapoi. Eliza face parte din echipa permanentă de redactori a revistei Semnele timpului.