Etichetă: islanda

Religia păgână e tot mai populară în Islanda

În timp ce islandezii părăsesc rândurile celei mai mari instituţii religioase din ţară, Biserica Evanghelică Luterană, care este biserica de stat a Islandei, numărul adepţilor religiei păgâne Ásatrú crește, informează World Religion News.

Islanda poate deveni prima ţară care interzice circumcizia

Islanda este pe cale să devină prima ţară din Uniunea Europeană în care circumcizia va fi interzisă.

Islanda nu mai vrea să adere la Uniunea Europeană

Ministrul islandez de Externe Gunnar Bragi Sveinsson a informat joi preşedinţia letonă a UE şi Comisia Europeană că Islanda a renunţat la aderarea la Uniunea Europeană, fără să precizeze motivele acestei decizii.

În Islanda se construiește primul templu păgân

În toamna anului 2016, în capitala Islandei, Reykjavík, se va deschide primul templu păgân din teritoriile nordice, din ultimul mileniu, „o piatră de temelie”, așa cum o numesc cei care se consideră păgâni moderni și al căror număr este în creștere în Islanda.

Cum reușește Islanda să menţină o criminalitate scăzută

Superlativele ţărilor nordice au creat adevărate exemple de bună practică în domenii în care România este adesea prinsă în off-side. Educaţia din Finlanda este de ani de zile un model pentru Europa. Danezii și norvegienii ocupă locuri fruntașe în topul celor mai fericiţi oameni din lume. Iar cultul sănătăţii este o marcă atât de importantă...

Islanda: Vulcanul Hekla e gata să erupă

Erupţia vulcanului Hekla, din Islanda, este iminentă, avertizează specialiştii. Senzorii din jurul vulcanului au indicat o activitate neobişnuită în ultimele zile.

Islanda ar putea vinde ţigări doar cu reţetă

Autorităţile islandeze plănuiesc să interzică vânzarea de tutun la liber şi să facă ţigările un produs disponibil doar pe bază de reţetă.

Cel mai activ vulcan al Islandei a erupt din nou

Un nor gros de fum și cenușă s-a ridicat deasupra craterului vulcanului Grimsvotn din Islanda în cursul zilei de sâmbătă. S-a impus o zonă de interdicţie a zborurilor pe o rază de 220 km în jurul vulcanului.

Istoric: Prima expediţie în inima unui vulcan

O echipă de vulcanologi a coborât la aproape 200 de metri în vulcanul Thrihnukagigur din Islanda. Exploratorii au intrat în camera de magmă (numită și vatra vulcanului), în perioada sa inactivă.

Căsătoriile gay au devenit legale în Islanda

Islanda a adoptat vineri o lege care permite căsătoria între persoane de acelaşi sex. Legea nu a întâmpinat nicio rezistenţă politică, înregistrându-se 49 de voturi pentru şi nici un vot împotrivă. Islanda este singura ţară din lume al cărei şef de guvern, dna Johanna Sigurdadottir, este o lesbiană declarată, notează Agerpres.

Vulcanul din Islanda a înghiţit 5 miliarde de dolari

Erupţia vulcanului din Islanda a provocat pagube de 5 miliarde de dolari din PIB-ul mondial, conform unor calcule realizate de Oxford Economics. Europa este regiunea care a avut cel mai mult de suferit de pe urma vulcanului, cu o pierdere de PIB de 2,632 miliarde de dolari.

Încă un vulcan din Islanda ar putea erupe în curând

    Katla, vecinul mai activ al vulcanului islandez Eyjafjallajokull poate fi activat de erupţia recentă, avertizează oamenii de știinţă. Deși nu a fost dovedită fizic legătura între cei doi vulcani, din punct de vedere istoric se poate face o conexiune.     „Avem informaţii despre patru erupţii din trecut ale vulcanului Eyjafjallajokull (până în anul 500 d. Chr.)...

Vulcanul Katla are o putere de 10 ori mai mare

    Cei doi vulcani din sudul islandei sunt la aproximativ 20km depărtare unul de altul. În ultimele trei ocazii, ori de câte ori vulcanul Eyjafjallajokull a erupt, a fost urmat de Katla.      Potrivit informaţiilor oferite de oamenii de ştiinţă islandezi, citaţi de AP, cei doi vulcani sunt conectaţi subteran printr-o serie de canale de magmă,...

FOTO+VIDEO: Panorama erupţiei vulcanice din Islanda

Subiect important al ultimelor zile, erupţia vulcanului Eyjafjallajokull din Islanda a fost surprinsă în imagini incredibile. Boston.com alcătuiește o panoramă foto a erupţiei prin contribuţia unor fotojurnaliști de la cele mai renumite agenţii de presă din lume.

UPDATE: Erupţie vulcanică în Islanda. Haos în sistemul aerian european.

Aeroporturile din România au anulat 35 de curse aeriene, ca urmare a condiţiilor atmosferice nefavorabile generate de erupţia vulcanică din Islanda. Dar aceasta este doar o mică parte a haosului creat în sistemul aerian european de norul de cenușă ridicat în atmosferă în urma erupţiei.

Posibilă replică periculoasă, după erupţia vulcanică din Islanda

Peste 600 de oameni au fost evacuaţi duminică după ce un vulcan din sudul Islandei a erupt, informează CNN. Specialiștii avertizează că această erupţe ar putea activa un vulcan mult mai mare, situat în apropiere. Consecinţele ar putea fi grave pentru Islanda, dar și pentru ţările din jur.