scepticism

Câţi oameni mai cred în minuni

Trei din cinci adulţi (62%) din Marea Britanie au declarat că au convingerea că o anumită formă a miracolelor este posibilă în zilele noastre, iar aproape jumătate (43%) dintre respondenţi au admis că s-au rugat pentru o minune la un moment dat în viaţa lor, au arătat cercetătorii într-un studiu comandat de BBC.

A fost deschis mormântul lui Iisus – Ce vom găsi înăuntru?

Dintre toate proiectele de restaurare, acesta este „alfa și omega”, scrie The Washington Post despre eforturile de salvare a celui mai sfânt mormânt dintre toate mormintele sfinte, cel al lui Iisus Hristos.

Nu este credinţa un minus în viaţă?

Efectul, sau influenţa, pe care un anumit lucru îl are asupra noastră depinde, în mare măsură, de locul ocupat de respectivul lucru pe scara valorilor noastre. Este una să-ţi pierzi evantaiul într-o ţară străină şi alta este să îţi pierzi paşaportul.

Big Bangul, contestat de majoritatea americanilor

Un nou sondaj arată că americanii nu cred că Big Bang-ul a dus la crearea universului, în ciuda părerii oamenilor de știinţă că această teorie cosmologică este de necontestat.

Sondaj: cei mai mulţi americani cred că SUA se află în declin

Percepţia americanilor despre ţara lor este una definită de noţiuni precum „slăbiciune" şi „lipsă de respect" între statele lumii, un pesimism accentuat, aflat la cel mai scăzut nivel din ultimii 40 de ani, arată un studiu Pew foarte recent.

Apologet: creștinii datorează argumente scepticilor

Cei mai mulţi dintre noi ne-am confruntat uneori în viaţă cu întrebări tulburătoare despre Dumnezeu la care nimeni n-a știut să ne răspundă. Ce argumente obiective avem pentru existenţa lui Dumnezeu? De ce tace uneori când avem nevoie de un răspuns? De ce nu-i ocrotește pe cei nevinovaţi dacă e Tatăl nostru? De ce au fost sclavia și poligamia permise în Biblie? De ce să crezi într-o religie care a folosit tortura ca argument în timpul Inchiziţiei? Putem avea încredere în Biblie ca document istoric? Și-au inspirat evreii și creștinii religia din mitologia păgână?

Apologet creștin: durerea precede scepticismul

Cei mai mulţi sceptici religioși au început să aibă îndoieli cu privire la religie după ce au trecut prin experienţe negative cu instituţiile religioase, afirmă apologetul creștin dr. Alex McFarland în cartea 10 Answers for Skeptics, publicată la mijlocul lunii octombrie.