Făcuse greșeala să le ceară medicilor o oglindă. Cu groază, a văzut în oglindă un monstru. Întins pe patul de spital, după plecarea medicului a tras de tubul despre care credea că îl
menţine în viaţă. Nu mai avea de ce să trăiască.
Dave Roever s-a născut în anul 1946, într-un orășel liniștit din statul american Texas. Deși
fusese un adolescent-problemă, spre finalul liceului Dave s-a convertit și a fost botezat în biserica protestantă în care tatăl lui era pastor. Visul lui era de acum să devină evanghelist. În schimbarea lui un rol major îl avusese Brenda, cea care avea să-i devină soţie.
La nici un an de la căsătoria lor, pe 1 martie 1968, Dave și-a început pregătirea în marina americană. Războiul din Vietnam se intensificase în ultimii ani, așa că se făceau numeroase încorporări militare. Printre toţi acei tineri trimiși la război, se afla și Dave. „O să mă întorc fără nicio cicatrice“, avea să-i promită Brendei la plecare. S-a evidenţiat în cadrul pregătirii extrem de dure, așa că, la plecarea în Vietnam, făcea parte din elita marinei americane.
În timpul unei confruntări, o grenadă cu fosfor care trebuia să ajungă în tabăra inamică i-a
explodat în mâna ridicată, pregătită de aruncare. A asurzit pe loc, din cauza bubuiturii, apoi
s-a văzut în flăcări, cu bucăţi de piele căzând în jurul lui. S-a aruncat în apă, dar orice ieșire la suprafaţă alimenta cu oxigen fosforul, care îi ardea continuu pielea. Când a fost recuperat din apă de colegi, nimeni nu mai credea că e în viaţă. L-au acoperit cu pături ude, să se asigure că nu o să ardă în continuare, și au început să scrie scrisori de anunţare a decesului.
A ajuns însă în viaţă la spital, unde imediat i s-a administrat morfină. Nu mai avea deloc partea dreaptă a feţei, toracele îi arsese, iar în oglinda medicului a putut să-și vadă, printre coaste, organele interne. Avea arsuri de gradul III pe 40% din corp și slăbise 27 de kilograme din cauza pierderii de lichide și de piele. Nimeni nu îi mai dădea nicio șansă. Și nici nu o voia. Din fericire, tubul pe care l-a scos era cel de glucoză. La întoarcerea în Statele Unite, a văzut cu groază cum soţiile arșilor veneau pe rând cu cererile de divorţ. Cu inima strânsă, o aștepta pe Brenda. Fără urmă de oroare pe chip, aceasta s-a apropiat, l-a sărutat pe obrazul stâng și i-a spus: „Bine ai venit acasă, Davey! Te iubesc!“
Dave avea să spună mai târziu că gestul ei l-a salvat. Acum era pregătit să lupte pentru viaţă. A avut de îndurat dureri groaznice, 13 operaţii, stigmatul celor din jur și efecte psihologice greu de înlăturat. Dar toate acestea l-au pregătit pentru lucrarea de evanghelist. Cicatricile l-au adus mai aproape de Dumnezeu și de oamenii în suferinţă.
„Oricine are cicatrici. La mine s-a întâmplat doar să fie în exterior.“ Cu ele în exterior însă, a putut să le vadă mai bine pe cele ascunse în sufletele oamenilor și a reușit să vorbească, în faţa a mii de oameni, despre vindecarea oferită de Evanghelie.
