Mădălina Stoicescu

Mădălina Stoicescu
451 ARTICOLE 0 COMENTARII

Cine a muncit pentru îmbrăcămintea ta. O poveste tristă pe etichetele hainelor

Glasul muncitorilor din fabricile de textile din lumea a treia nu se aude până în magazinele în care ajung hainele la care ei trudesc, de dimineaţa până seara, în condiţii inumane. Asta până acum, când li s-a oferit ocazia să își spună povestea cel puţin tristă, într-un mod cât se poate de inedit.

Primele luni fără ţigări, observate în corpul tău

Primele beneficii ale renunţatului la fumat se resimt în organism aproape imediat. Schimbările vizibile din următoarele ore, zile, luni și chiar ani, demonstrate știinţific, nu fac altceva decât să întărească faptul că stingerea ultimei ţigări este una dintre cele mai bune decizii luate în avantajul sănătăţii personale.

Ce au în comun părinţii și copiii de succes

Deși o formulă secretă pentru a le asigura copiilor un viitor strălucit este departe de a fi inventată, părinţii pot contribui semnificativ la creșterea șanselor de succes a micuţilor prin metode certificate știinţific și promovare de experţi.

Argumentul inedit anti-procrastinare

Mai mult decât un dușman al productivităţii, procrastinarea constituie un pericol chiar și pentru sănătatea celui care obișnuiește să amâne efectuarea sarcinilor, potrivit unui studiu canadian.

Avantajul mamelor care alăptează

Despre alăptat s-a demonstrat în repetate rânduri că are un impact pozitiv pentru nou-născuţi, însă un studiu recent aduce argumente orientate, de această dată, asupra beneficiilor de care se bucură mamele care își hrănesc bebeușii la sân.

Lucruri pe care trebuie să le știi despre slăbit

În jurul luptei cu kilogramele în plus s-au acumulat o serie de mituri și concepţii greșite care, pe lângă faptul că pot diminua rezultatele eforturilor de a atinge greutatea ideală, pot afecta grav motivaţia de a slăbi.

Cel mai periculos zahăr pentru siluetă

Un anumit tip de zahăr, care se găsește în sucuri, sosuri pentru salată, în miere, dar și în fructe, crește pofta de alimente bogate în calorii, au observat experţii de la Școala de Medicină Keck, din cadrul Universităţii din California de Sud.

Importanţa lucrurilor mărunte din viaţă, demonstrată în cel mai înduioșător mod

Câte doi străini, despărţiţi doar de un paravan, au primit două întrebări aparent simple. Răspunsurile lor contrastante demonstrează cât de puţină atenţie acordăm lucrurilor mărunte ale vieţii și cât de valoroase devin acestea în momentul în care le pierdem.

Cum se văd efectele fumatului în timpul sarcinii asupra copilului nenăscut

Un studiu recent a surprins imagini inedite asupra fătului unor mame fumătoare și dezvăluie problemele serioase la care acesta este expus din cauza viciului mamei.

Cât te costă să păstrezi un secret

Blazon al prieteniei și al încrederii, păstrarea unui secret poate deveni o povară prea grea pentru cel care și-a dat cuvântul că nu va divulga destăinuirea. Măsura în care un secret îl împovărează pe cel care trebuie s îl păstreze a fost documentată în mai multe studii.

De ce nu ar trebui să te oprești niciodată din citit

Mai mult decât instrumente pentru deschiderea minţilor și a graniţelor către noi universuri, cărţile îi transformă în mod vizibil și pozitiv pe cei care le deschid, iar beneficiile lor se răsfrâng nu doar asupra minţii, ci și asupra sănătăţii cititorilor.

Sfaturi în dragoste de la peste 200 de cupluri fericite

Timp de patru ani, Ellen McCarthy a scris rubrica On Love (Despre Dragoste), pentru publicaţia Washington Post. În tot acest timp, a auzit sute de povești de dragoste de la cupluri și a primit sfaturi preţioase de la experţi în relaţii. Pe baza lor a scris „The Real Thing”, o carte cu lecţii și învăţături...

Cel mai emoţionant gest făcut în numele prieteniei

Xie Xu și Zhang Chi au demonstrat cât de puternică poate fi o prietenie adevărată. Emoţionanta legătură dintre cei doi liceeni este atât de specială, încât a impresionat o lume întreagă.

Obiceiuri care îţi distrug creierul

De la consumul insuficient de apă și până la fumat, o serie de obiceiuri nocive, devenite parte din stilul de viaţă a multor oameni, degradează prematur și, uneori iremediabil, celulele nervoase din creier, arată dovezile știinţifice.

Când devin suplimentele alimentare un pericol pentru sănătate

Utilizate pentru efectele benefice asupra sănătăţii, suplimentele alimentare nu fac excepţie de la regula „ce-i prea mult strică”, potrivit unui studiu care dezvăluie consecinţele consumului în exces al acestor surse de nutrienţi și vitamine.

Obiceiuri care îţi remodelează creierul

Datorită plasticităţii sale, creierul se transformă în permanenţă, iar obiceiurile, acţiunile și experienţele personale remodelează acest organ atât în favoarea, cât și în defavoarea individului.

Emoţia care te ajută să fii sănătos

Aceeași emoţie în virtutea căreia vibrezi când asculţi muzică bună sau când te afli în faţa unui peisaj sublim este cea care îţi aduce numeroase beneficii pentru sănătate, potrivit unui studiu publicat în jurnalul Emotions.

Cât sport ar trebui să faci, ca să trăiești mai mult

Un studiu recent dezvăluie care este doza optimă de sport, care aduce cele mai mari beneficii asupra longevităţii.

Cât te costă o jumătate de oră de somn pierdută?

Chiar și 30 de minute de somn pierdute în mod regulat pot avea consecinţe negative importante asupra sănătăţii, potrivit unui studiu recent.

Ce impact are divorţul asupra sănătăţii

Un divorţ îi afectează pe cei implicaţi mai mult decât psihologic, spiritual sau financiar. Ruperea unei căsnicii erodează puternic starea de sănătate fizică viitorilor foști soţi, arată studiile.

Gestul de bunătate al unor necunoscuţi pentru o fetiţă ameninţată de colegi

Doar pentru că era altfel, Brenna Mendoza a devenit ţinta batjocurilor și chiar a ameninţărilor colegilor ei de școală, pe care la un moment dat îi credea prietenii săi. Atât de dur a fost atacul lor, încât eleva de clasa a opta a vrut să își pună capăt vieţii. Povestea emoţionantă a Brennei a devenit...