Antrenat să salveze vieţi, are AZI nevoie de salvare | s-au strâns 100.000 euro

Cătălin Sandu a aflat imediat după ce şi-a dat licenţa în Medicină, că viaţa lui atârnă de nişte bucăţi de hârtie. Mai exact de cei 200.000 de euro, pe care o clinică specializată din Germania i-a solicitat pentru a-l trata de o boală cruntă: cancer.

Creştinii irakieni se simt trădaţi de guvern

Violenţele care au loc împotriva creştinilor din Irak au produs un exod accelerat al credincioşilor, sute de mii fugind din ţară în ultimii 10 ani, a declarat un reprezentant al organizaţiei americane Open Doors.

Somalia: Islamiştii au decapitat un adolescent creştin

Mai mulţi militanţi ai grupării extremiste islamice Shabaab au decapitat un tânăr creştin de doar 17 ani, informează Charisma News, citând un jurnalist local.

Biserica în care rugăciunile nu se opresc niciodată

De 12 ani, închinarea nu s-a încheiat niciodată în "Casa Internaţională de Rugăciune" - în care un grup mic, dar în creştere, s-a dedicat nici mai mult, nici mai puţin decât rugăciunii perpetue.

„Crocodilul", drogul care a răvăşit Rusia, a ajuns şi în UE

Un nou drog, care pe cei mai mulţi dintre utilizatori îi poate ucide într-un singur an de consum, a intrat pe piaţa din Europa de Vest, după ce a făcut ravagii în Rusia, informează Business Insider. Se pare că drogul a intrat pe piaţa germană în toamnă, iniţial în estul ţării, unde locuiesc comunităţi importante...

Vaticanul cere pace între hinduşi şi creştini

Vaticanul a lansat un apel către hinduşii din India, cerând încetarea propagandei care incită la ură împotriva creştinilor. Apelul a fost lansat chiar înainte de importantul festival hindus, Diwali, un festival dedicat luminii.

A murit ca să îşi salveze copilul

O femeie din Oklahoma a murit de cancer întrucât a refuzat să i se facă chimioterapie, pentru a nu pune în pericol viaţa copilului nenăscut.

J. Delumeau, Doctor Honoris Causa la Bucureşti

Jean Delumeau, unul dintre cei mai cunoscuţi istorici ai creştinismului, va primi titlul academic de Doctor Honoris Causa din partea Universităţii din Bucureşti. Cu această ocazie, Delumeau va susţine prima sa conferinţă în România, cu titlul „La Peur en Occident".

Liderii lumii: Sfârşitul lui Gaddafi, un nou început

Moartea fostului lider libian a stârnit reacţiile liderilor lumii. Aceştia şi-au exprimat regretul pentru victimele ucise în timpul dictaturii lui Gaddafi şi au îndemnat la reconciliere naţională şi instaurarea democraţiei.

UPDATE Gaddafi a fost capturat. Dictatorul e mort

Fostul lider libian, colonelul Muammar Gaddafi a fost capturat de revoluţionari. Din informaţiile furnizate de un comandant al acestora, reiese că Gaddafi este rănit la ambele picioare.

BBC: viaţa secretă a copiilor romi care cerşesc în Londra

Le-a spus reporterilor englezi care au urmărit-o până în casa ei din Huedin că plecase din Londra acum un an şi că nu mai cerşeşte. Minţea. Jurnaliştii o filmaseră cu doar două luni în urmă, cerşind pe străzile capitalei britanice. Sub titlul „Viaţa secretă a copiilor cerşetori din Marea Britanie" reporterii emisiunii Panorama, de la...

Căpitanul Picard cere dreptul la moarte asistată

Actorul Patrick Stewart militează pentru dreptul la „moarte asistată" pentru persoanele care sunt bolnave în fază terminală şi critică Biserica Angliei pentru că se opune acestei practici.

Recensământ: Bisericile cer credincioşilor responsabilitate

Recensământul populaţiei şi locuinţelor începe astăzi în România şi se va încheia, conform graficului, pe 31 octombrie. Reprezentanţii bisericilor îndeamnă credincioşii să îşi declare explicit credinţa, ţinând cont de faptul că recensământul va fi un reper puternic în stabilirea viitoarelor politici de dezvoltare socio-economică a ţării.

AAP: Nu educaţi copiii cu televizorul şi calculatorul

Copiii sunt educaţi din ce în ce mai mult de jocurile electronice şi de televizor, dat fiind faptul că tot mai mulţi părinţi apelează la aceste substituente pentru a-i ţine cuminţi pe cei mici.

Grecia, paralizată de proteste timp de 48 de ore

Peste 125.000 de greci au ieşit în stradă, protestând împotriva măsurilor de austeritate. Greva generală va dura 48 de ore, transporturile, şcolile şi întregul sistem public fiind paralizate.

Începe campania naţională de imunizare antigripală

Ministerul Sănătăţii va achiziţiona 1.000.000 de doze de vaccin antigripal în valoare de 11 milioane de lei, pentru sezonul 2011-2012, în cadrul campaniei naţionale de imunizare gratuită a persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire. Campania va începe în noiembrie.

300.000 de copii vânduţi în Spania cu ajutorul Bis. Catolice

Un documentar de investigaţie, difuzat ieri de televiziunea BBC, relatează o istorie tulburătoare. Până la 300.000 de bebeluși au fost furaţi de la părinţii lor și vânduţi unor părinţi adoptivi, pe parcursul a 50 de ani. Totul a fost posibil prin intermediul unei reţele secrete de doctori, asistente, preoţi și călugăriţe...

Creștinii „cu numele” au nevoie de o strategie de maturizare

În faţa rezultatelor unui studiu care arată că 1 din 4 creștini auto-declaraţi nu își respectă nicicum religia, organizaţia Changing the Face of Christianity (CFC) spune că este nevoie de o revitalizare a credinţei printre creștini, relatează Christian Post.

Camping: Sfârşitul lumii vine.. iar!

Harold Camping, „profetul" care anunţase că sfârşitul lumii va avea loc în data de 21 mai, a revenit cu o nouă profeţie: sfârşitul lumii va avea loc, „probabil", în data de 21 octombrie.

Papa în pelerinaj alături de hinduşi şi budişti

Papa Benedict al XVI-lea a invitat hinduşi, evrei, taoişti şi musulmani să i se alăture într-un pelerinaj în oraşul Assisi, însă nu se vor ruga împreună pentru că suveranul pontif nu doreşte o amestecare a ritualurilor şi credinţelor specifice fiecărei religii. Scopul pelerinajului este promovarea păcii.

Clujenii pot vedea cea mai mică Biblie din lume

Cea mai mică Biblie din lume va fi expusă la Bastionul Croitorilor din Cluj-Napoca, în cadrul unei expoziţii care va reuni peste 250 de exemplare ale Bibliei.