Biblia între „cărţile care ne-au făcut oameni”

Biblia sau cărţi ale Bibliei au marcat traseul și formarea în viaţă a unor personalităţi din România. Mărturiile lor au fost publicate în volumul „Cărţile care ne-au făcut oameni", publicat de Humanitas.

Asemănări și diferenţe între bisericile evanghelice (studiu)

Un sondaj naţional efectuat de Alianţa Evanghelică şi organizaţia Christian Research, pe un eşantion de 17.000 de evanghelici englezi, a dezvăluit existenţa a numeroase asemănări și diferenţe de opinie între aceştia.

Bisericile învaţă tehnici de supravieţuire

Liderii a sute de biserici din Marea Britanie, Australia, Noua Zeelandă şi Norvegia au intrat într-un program de instruire în managementul finanţelor personale. Informaţiile și tehnicile însușite vor fi transmise enoriașilor, astfel încât aceștia să-şi gestioneze finanţele și să supravieţuiască crizei financiare.

A împărţit 10 mil. $ cu prietenul care nu jucase

Câştigătorul premiului de 10 milioane de euro oferit de Loteria franceză în noaptea de Revelion a împărţit câştigul cu un prieten pe care îl cunoaşte de 20 de ani, a anunţat Agenţia Franceză de Jocuri (La Française des Jeux - FDJ).

Freedom House: Libertatea în declin, la nivel global

România este una dintre ţările lumii unde oamenii se bucură de libertate şi drepturi civile, conform raportului prezentat, ieri, de organizaţia Freedom House. Totuşi, anul 2010 a fost al cincilea an consecutiv în care libertatea a înregistrat un declin, la nivel global.

Record în SUA: 1 milion de case expropriate

Recordul exproprierilor în Statele Unite: nu mai puţin de 1 milion de case au intrat în posesia băncilor, în 2010, după ce proprietarii nu şi-au mai putut achita ipotecile. Analişti citaţi de BBC se aşteaptă ca numărul acesta să fie depăşit în 2011.

Scandalul dioxinei duce la legea purităţii alimentelor

După scandalul dioxinei din Germania se profilează un proiect de lege care să reglementeze puritatea alimentelor. 

Tratament nou în schizofrenie

Un nou tratament în caz de schizofrenie ar putea îmbunătăţi semnificativ viaţa celor circa 80.000 de români afectaţi de această boală.

Un vrăjitor haitian s-a convertit la creştinism

Un vrăjitor din Haiti a renunţat la practicile voodoo şi s-a convertit la creştinism. Sub ochii vecinilor, a dat foc uneltelor pe care le folosea în ritualurile de magie neagră: „A fost felul meu de a spune «Jos cu Satana! Sus crucea!»"

Inundaţiile aduc dezastre fără precedent

Cu inundaţii și alunecări de teren, sezonul ploios are efecte dezastruoase în mai multe zone ale lumii. Sri Lanka reclamă cel mai mare dezastru natural de după tsunami din 2004, pentru Australia este deja cel mai costisitor dezastru natural, iar în Brazilia a devenit cel mai mare dezastru natural din istoria ţării. 

Lipsa somnului scade productivitatea românilor

Peste 74% din angajaţii români spun că lipsa de somn le afectează productivitatea la lucru, relevă un sondaj realizat de site-ul de recrutare BestJobs.ro. Doar 25% dintre aceștia consideră că se odihnesc suficient.

Stima de sine, prima prioritate a tinerilor

Mai mult decât sexul sau banii, principala plăcere a tinerilor este să aibă o imagine bună de sine. Acesta este rezultatul care a înșelat așteptările cercetătorilor de la Universitatea de stat din Ohio și de la Laboratorul naţional de cercetare Brookhave din Upton (SUA), ce lansaseră ipoteza că alcoolul, sexul și...

Olanda impozitează prostituatele din „cartierul roșu”

„E un job ca oricare altul și ar trebui să plătim taxe,” a declarat Samantha o tânără prostituată din Amsterdam, întrebată ce părere are despre avertizarea autorităţilor din Olanda privind aplicarea impozitului pe venit și în cazul „celei mai vechi meserii din lume”.

Copiii români, printre cei mai afectaţi de hărţuirea online

Copiii români sunt printre micuţii europeni cel mai afectaţi de hărţuirea pe Internet, arată un raport preliminar al studiului EU Kids Online II, citat de Evenimentul Zilei.

Mâncărurile nesănătoase acţionează ca drogurile

Mâncarea nesănătoasă poate duce la modificări ale circuitelor cerebrale, generând dependenţa de dulciuri, fast-food sau alimente grase. Această concluzie a oamenilor de știinţă explică, în parte, de ce le este atât de greu oamenilor să renunţe la alimentele nocive.

Sudan: creştinii din nord se tem de persecuţii

Creştinii din nordul Sudanului se tem de represiuni şi persecuţii din partea majorităţii musulmane, în cazul în care se decide divizarea Sudanului. Liderii creştini încearcă să îi încurajeze şi îi asigură că nu li se va întâmpla nimic.

Generaţia 1980-2000 este apatică faţă de religie

Persoanele născute între anii 1980 şi 2000 nu sunt antireligioase sau anticreştine, dar nici nu sunt interesate de religie. Apatia faţă de religie şi spiritualitate este larg răspândită în rândul celor care fac parte din această generaţie.

Inundaţiile fac ravagii în 3 zone ale lumii

Filipinele, Australia și Brazilia au fost în ultima vreme afectate de inundaţii severe.

O lege draconică antifumat în Bhutan

Butanul și-a înăsprit legea împotriva fumatului, în tentativa de a deveni prima ţară din lume liberă de tutun și fumat. 

Forumul de la Davos anunţă riscurile majore în 2011

Cel mai mare pericol care ameninţă lumea anul acesta este cel al datoriilor suverane, avertizează Forumul Economic Mondial. În raportul anual al organizaţiei mai sunt menţionate alte 36 de riscuri în faţa cărora lumea ar trebui să ia măsuri în anul 2011.

Haiti după un an: 4 milioane de copii suferă

La un an de la cutremurul care a răvășit statul Haiti, patru milioane de copii continuă să sufere din cauza accesului dificil la apă potabilă, salubritate, asistenţă medicală și educaţie, iar 380.000 dintre ei încă au locuinţe provizorii în taberele pentru sinistraţi, care sunt supraaglomerate. Informaţiile au fost făcute publice de...