Mormântul lui Caligula, descoperit de un hoţ

Poliţia italiană a găst mormântul pierdut al împăratului Caligula (12-41 d. Ch.), după ce a arestat un hoţ care plănuia să fure și să ducă în străinătate o statuie găsită în mormânt.

Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creștinilor

Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor a început ieri seară la Catedrala Patriarhală din Bucureşti. Evenimentul este organizat la nivel internaţional, coordonat de Consiliul Mondial al Bisericilor. 

BOR a fixat taxe pentru nunţi și botezuri

Patriarhia Română a decis aplicarea unor taxe fixe pentru oficierea ceremoniilor religioase de cununie și botez. Sumele vor varia totuși în funcţie de veniturile bisericii, de zona în care este amplasată și de numărul de enoriași

Salariul mediu al unui absolvent: 1.087 ron

Veniturile absolvenţilor de studii superioare variază semnificativ în funcţie de domeniul de specializare. Cele mai mici retribuţii le revin absolvenţilor de educaţie fizică şi de ştiinţe ale naturii, conform studiului „Absolvenţii recenţi de învăţământ superior şi integrarea lor pe piaţa muncii".

Cel mai mare laborator de cocaină din UE, în Spania

Poliţia spaniolă a anunţat marţi că a descoperit „cel mai sofisticat laborator de cocaină din Europa”, într-o operaţiune care s-a încheiat cu arestarea a 25 de persoane și confiscarea a 300kg de droguri.

Gripa porcină face victime în România și Europa

Trei persoane au murit de gripă porcină în timp ce alte 16 cazuri confirmate sunt ţinute sub observaţie de ministerul sănătăţii din România. În Europa, zona Balcanilor și Rusia numărul îmbolnăvirilor și al deceselor e în creștere.

Netmums.com învaţă mamele să nu se mintă

Site-ul britanic Netmums, un portal cu sfaturi pentru părinţi, a lansat campania „Revoluţia părintelui adevărat”, după ce un studiu întocmit independent a dezvăluit că cele mai multe mame se mint între ele cu privire la calităţile lor de părinte, inducându-și reciproc sentimentul că au eșuat ca mame.

Milioane de euro din traficul de copii români

Până la 16 milioane de euro pe an! Atât pot câștiga capii reţelelor de traficanţi de minori, care activează în Marea Britanie, arată o anchetă a Oficiului de Poliţie al Uniuni Europene (Europol).

„Începe să trăiești!” – provocarea lui Lucian Cristescu

Vineri debutează „Începe să trăiești", un proiect provocator de 3 săptămâni, coordonat de Biserica Adventistă din România. Partea principală a programului transmis de postul Speranţa TV constă în 10 conferinţe televizate susţinute de Lucian Cristescu, despre 10 întrebări esenţiale care frământă omenirea.

Nightrunner, partenerul lui Batman, e musulman

Eroul de benzi desenate Nightrunner a stârnit controverse datorită faptului că este musulman, originar din Algeria.

Tunisia, efect de domino în lumea arabă

Presa europeană acordă spaţii largi analizei asupra situaţiei din nordul Africii și Orientul Mijlociu. Se speculează posibilitatea reeditării căderii comunismului, printr-un efect de domino în ţările arabe după revoluţia din Tunisia. 

Apologetul W. L. Craig l-a combătut pe ateul B. Ehrman

Apologetul William Lane Craig a susţinut o conferinţă în care a răspuns atacurilor lui Bart Ehrman cu privire la Iisus Christos. Craig a prezentat o serie de argumente bazate pe Noul Testament cu privire la caracterul istoric al învierii lui Iisus.

Primele decese cauzate de gripa AH1N1 în 2011

Un bărbat și un copil născut prematur prin cezariană și-au pierdut viaţa ca urmare a infectării cu virusul AH1N1. Acestea sunt primele decese înregistrate anul acesta din cauza gripei.

WikiLeaks – model de (in)amic public

„China s-a săturat de «copilul răsfăţat» Coreea de Nord; regele Arabiei Saudite le cere americanilor să-i taie capul «şarpelui» Iran; Hillary Clinton a trimis spioni direct la ONU; Rusia este «stat-mafiot»; liderul religios al Iranului are cancer şi va muri în câteva luni..." Sunt câteva dintre dezvăluirile incendiare ale site-ului Wikileaks, caz analizat în articolul...

Iisus, apărat şi atacat pe Wikipedia

Enciclopedia online Wikipedia a sărbătorit, săptămâna trecută, 10 ani de la data lansării în mediul online. „Probabil că nici un text nu surprinde ascendenţa sa haotică [a Wikipediei] precum acela despre Iisus Christos", notează Chris Wilson, de la slate.com.

Evreii ultra-ortodocși, o „ameninţare” pentru Israel

O treime dintre copiii născuţi anul trecut în Israel fac parte din familii ultra-ortodoxe, o statistică despre care analiștii spun că ridică probleme de ordin economic pentru ţară.

Imamul Rauf promovează depolitizarea islamului

Imamul Feisal Abdul Rauf a început un turneu de conferinţe la nivel naţional, în SUA, cu scopul de a-i convinge pe musulmani să îşi „depolitizeze" credinţa şi să îi încurajeze să se implice în stabilirea unor relaţii bune cu societatea americană.

Australia: bisericile ajută sinistraţii

Bisericile şi organizaţiile creştine au sărit în ajutorul persoanelor afectate de catastrofele naturale care au lovit, în ultimele săptămâni, Australia, Brazilia, Sri Lanka şi Filipine.

Jumătate din populaţia lumii, în criză alimentară

Un val de revolte s-ar putea declanșa în lumea arabă, ca urmare a creșterii preţului la alimente, până la niveluri istorice, spun mai mulţi observatori ai fenomenului penuriei de alimente. Analiștii spun că viitorul ar putea aduce cu sine înfometarea a jumătate din populaţia lumii.

Revoluţia din Tunisia – dictatorul a fugit!

Tunisia a cunoscut în ultima lună o adevărată revoluţie, care a culminat cu fuga președintelui din ţară. Un nou guvern ar trebui anunţat azi, iar alegerile generale vor avea loc în 60 de zile.

O nouă intifada în Africa de Nord

Din Maroc în Egipt, Africa de Nord a fost zguduită de o serie întreagă de violenţe, între care cele mai recente au dus la răsturnarea de la putere a președintelui și guvernului din Tunisia.