Esenţiale azi, 11 octombrie

Se modifică din nou legea pensiilor

Capitala asediată de 60.000 de protestatari

Bucureştiul va fi asaltat azi de 60.000 de manifestanţi care vor participa la un miting organizat în Piaţa Victoriei. Marile centre sindicale au promis că vor aduce în stradă atât bugetari, cât şi angajaţi din sectorul privat. Aceştia vor protesta împotriva măsurilor de austeritate anunţate de guvern.

Retrospectiva lunii august

A fost luna sancţiunilor americane la adresa mai multor ţări și luna dificultăţilor umanitare pentru anumite minorităţi, refugiaţi și imigranţi, pe fondul unor crize sociale și economice care afectează ţări de pe aproape toate continentele.

Retrospectiva lunii iulie

Politica Statelor Unite în lume – vizibilă luna aceasta la summitul NATO, la prima întâlnire bilaterală dintre SUA și Rusia din ultimii opt ani, dar evidentă și prin ameninţările lui Trump privind un posibil război comercial mondial – a ţinut prima pagină a presei în luna iulie. Aceasta, cât timp titlurile principale nu au fost...

Liderii europeni, obligaţi să găsească ac de cojocul austerităţii

S-a strâns prea mult cureaua și asta se vede în protestele masive de stradă, în alianţele politice anti-austeritate și în avertizările repetate ale cercetătorilor că austeritatea a distrus sănătatea publică, o consecinţă care la rândul ei va afecta negativ economia, pe viitor.

Zbucium european cauzat de măsurile de austeritate

Marea Britanie se confruntă astăzi cu o grevă a angajaţilor din sectorul public, care a afectat semnificativ transporturile. Noi măsuri de austeritate se anunţă în Italia și Portugalia.

Șeful FMI: România poate intra în incapacitate de plată

Directorul FMI, Dominique Strauss-Kahn, a declarat într-un interviu televizat că o serie de ţări europene sunt la un pas de intrarea în incapacitate de plată. Referirea a avut în vedere state precum Grecia, Irlanda, Letonia, Ungaria și România. 

Directorul general al FMI: Nu există alternativă la austeritate

„Disciplina bugetară" este conceptul crucial pentru a face faţă „situaţiei dificile" care confruntă Europa la momentul actual. Acesta a fost mesajul pe care directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Christine Legarde l-a transmis în urmă cu două zile, ca răspuns la protestele antiausteritate care au avut loc în mai multe ţări europene.

Italia va elimina mii de posturi politice

Un nou set de măsuri de austeritate a fost propus la finalul săptămânii trecute de cabinetul italian. Una dintre cele mai dure măsuri îi va afecta pe politiceni.

Reuters: Revolte sociale europene în 2011

Europa Occidentală se va confrunta anul viitor cu o inevitabilă creștere incidenţei protestelor sociale. Analiștii se așteaptă ca acestea să lovească din plin piaţa economică și să mai reteze din avântul guvernelor după reformă. Totuși, spun specialiștii, protestele nu vor afecta dramatic politicile adoptate.

Cei mai mulţi europeni cred că măsurile de austeritate au dat greș

Mai bine de 50% dintre europeni cred că măsurile de austeritate adoptate din cauza crizei au eşuat, potrivit unui sondaj Gallup.

Cum se vede majorarea TVA-ului românesc în presa străină

Creşterea cu 5% a cuantumului TVA a fost primită cu reticenţă de analiştii citaţi de presa internaţională. Aceştia se tem că impactul pe termen lung ar putea umbri beneficiile pe termen scurt ale unei astfel de măsuri.