Creștinii și povara îngrijorării

„Îngrijorarea nu golește ziua de mâine de mâhnire. Doar secătuiește ziua de astăzi de tăria ei”, spunea Corrie ten Boom, reliefând astfel un adevăr pe care ar trebui să și-l amintească toţi creștinii  încovoiaţi sub povara îngrijorării.

Costul vieţii, faptul că nu-și vor putea permite o casă, viitorul naţiunii, schimbările climatice, sănătatea, îmbătrânirea, cuantumul pensiei, infracţionalitatea sau terorismul – acestea sunt doar câteva dintre îngrijorările cu care se luptă australienii, potrivit studiului naţional „Australia Talks”.

Cu siguranţă, aceștia nu sunt factori care suscită doar îngrijorarea australienilor, iar lista motivelor care alungă somnul omului modern nu este nici pe departe atât de restrânsă. Chiar dacă lumea în care trăim și viaţa de zi cu zi ne oferă suficiente motive pentru a ne face griji, costul emoţional și fizic pe care îl plătim îngrijorării cronice este întotdeauna prea mare.

Definind îngrijorarea drept „un lanţ de gânduri și imagini care ne afectează negativ, fiind relativ incontrolabile”, autorii unui studiu britanic observă că îngrijorarea cronică reprezintă o componentă-cheie a bolilor mintale, precum depresia sau anxietatea. De asemenea, examinând 19 studii pe această temă, cercetătorii britanici au observat că îngrijorarea pare să fie unul dintre factorii care influenţează negativ sănătatea pe termen lung, favorizând boli cardiovasculare și o serie de alte afecţiuni cronice. Excesul de îngrijorare poate duce chiar la un risc mai ridicat de tulburare de stres posttraumatic (PTSD), după cum arată un studiu al cercetătorilor de la Universitatea din Michigan.

Ce se află sub crusta emoţiilor noastre

Îngrijorarea reprezintă o cale de evitare a anumitor sentimente negative, prin înlocuirea lor cu altele din același registru (de exemplu, în loc de anxietate, ne scufundăm în tristeţe sau rușine), pe care le considerăm mai ușor de suportat, susţine psihologul Ellen Hendriksen. O altă interpretare, ușor diferită, este adusă de un studiu publicat în Behavior Therapy, care sugerează că persoanele care se îngrijorează sunt hipersensibile la emoţiile negative, așa încât se plasează într-o stare de negativitate constantă, deloc confortabilă, dar pe care o preferă zgomotului emoţiilor negative intense.

Nimeni nu este imun la emoţii precum teama sau frica, spune psihiatrul și terapeutul Helgi Jónsson, observând că acestea sunt reacţii la gândurile și experienţele noastre. Emoţiile se produc atunci când creierul prevede nevoia suplimentară de energie a corpului într-o anume circumstanţă și răspunde prin eliberarea hormonilor (pe care îi numim hormoni de stres) în sânge. Aceștia oferă o anumită senzaţie corporală, căreia îi dăm un nume: frică, bucurie, dezgust etc.

În timpul unei zile obișnuite ne regăsim în situaţii familiare, pe care nu le privim cu incertitudine, așadar creierul nu dă comandă de un supliment de energie, iar noi suntem într-o stare emoţională neutră. Această nevoie de energie apare doar dacă gândurile noastre o reclamă, prin interpretarea pe care o dăm prezentului sau viitorului, explică psihiatrul. La rândul lor, aceste interpretări și convingeri se leagă de experienţele noastre trecute și de mediul în care am crescut.

În concluzie, nu ar trebui să ne temem de emoţii sau să le bagatelizăm, ci mai degrabă să detectăm gândurile care le generează, să le analizăm și să încercăm să descoperim care dintre ele sunt iraţionale sau distructive. Uneori, tiparele noastre de gândire pot fi atât de rigide și de adânc gravate în noi încât putem avea nevoie de ajutor de la profesioniști.

Ce poţi face pentru a combate îngrijorarea?

Atunci când îngrijorările devin un bulgăre uriaș care riscă să ne strivească, programele de terapie pot fi foarte utile. Cele mai eficiente s-au dovedit a fi cele care implică o conștientizare a emoţiilor și gândurilor cu care ne luptăm, schimbarea stilului de gândire și detașarea de răspunsul emoţional la îngrijorare, precum terapia cognitiv-comportamentală – potrivit unui studiu al cercetătorilor de la Universitatea din Surrey.

Uneori, schimbarea poate fi gestionată fără ajutor specializat și presupune parcurgerea unor etape mai mult sau mai puţin complicate. Este foarte important, de exemplu, să distingem îngrijorarea productivă de cea neproductivă, punctează Robert Leahy, directorul Institutului American pentru Terapie Cognitivă, din New York. O îngrijorare productivă ne determină să luăm măsuri pentru a rezolva o problemă care poate apărea dacă tergiversăm acţiunea (de exemplu, să ne facem din timp rezervări pentru un zbor), pe când cea neproductivă este doar un slalom printre scenarii brăzdate de „dacă”-uri și „cum”-uri, pe care nu le putem controla și la care nu avem soluţii.

Îngrijorarea este un mecanism prin care încercăm să evităm disconfortul.

În general, persoanele care se îngrijorează au tendinţa de a evita situaţiile noi, necunoscute, dar un posibil remediu ar fi tocmai acela al implicării intenţionate în activităţi care aduc un anumit disconfort. Îngrijorarea este un mecanism prin care încercăm să evităm disconfortul, motiv pentru care, cu cât ne străduim să facem lucruri noi cu care nu ne simţim comod, cu atât ne vom baza mai puţin pe îngrijorare ca strategie de rămânere în zona noastră de confort, spune Leahy.

Cele mai eficiente strategii de contracarare a îngrijorării reclamă acceptarea incapacităţii noastre de a controla tot ce ni se întâmplă, afirmă psihologul Rush Sheila Dowd. Un somn bun este un medicament destul de eficient împotriva grijilor noastre, iar pentru a obţine relaxarea care precede un somn odihnitor, Dowd recomandă notarea lucrurilor care ne îngrijorează, dar și a „următorului pas” pe care intenţionăm să îl facem în privinţa lor, alegerea unei surse credibile de știri și limitarea accesului la știrile care ne încarcă negativ, precum și renunţarea la folosirea dispozitivelor digitale cu cel puţin o oră înainte de culcare.

Recunoștinţa poate fi o armă redutabilă împotriva anxietăţii (care are ca element cognitiv îngrijorarea și un răspuns fiziologic, stresul). Un studiu recent al cercetătorilor germani a arătat că recunoștinţa are potenţialul de a reduce gândirea negativă repetitivă. Recunoștinţa ar putea ajuta la diminuarea anxietăţii adolescenţilor, după cum sugerează studiul cercetătoarei Danielle Cripps, care a studiat efectul pe care l-a avut asupra elevilor ţinerea unui jurnal al recunoștinţei.

Cu cât ne vom concentra mai mult asupra Cuvântului scris, cu atât ne vom îngrijora mai puţin de lucrurile care ar putea merge rău.

În cele din urmă, dincolo de eforturile noastre, avem o nevoie profundă de un Ajutor atotputernic, de Cuvântul care S-a făcut trup și a venit în lumea noastră pentru a vindeca, a mângâia și a oferi un viitor plin de speranţă, scrie psihiatrul Helgi Jónsson. Pastorul Rick Warren, autorul cărţii Viaţa condusă de scopuri, susţine că antidotul pentru gândurile care ne provoacă îngrijorare este meditaţia la Cuvântul lui Dumnezeu: cu cât ne vom concentra mai mult asupra Cuvântului scris, cu atât ne vom îngrijora mai puţin de lucrurile care ar putea merge rău.

Povara îngrijorării nu face casă bună cu credinţa

Atunci când ne facem griji, noi încălcăm o poruncă divină foarte clară, scrie pastorul și profesorul John MacArthur, amintind că Iisus ne-a interzis să ne îngrijorăm de trei ori în Predica de pe munte. Cel care are grijă de crinii de pe câmp și hrănește păsările cerului are în atenţia Lui toate problemele noastre, iar a te lăsa măcinat de griji cu privire la nevoile vieţii înseamnă a te purta ca un necredincios, spune Iisus. În același timp, problemele zilei de astăzi sunt singurele cărora trebuie să le facem faţă; ajutorul Lui va veni exact la momentul potrivit: „Îndreptaţi-vă întreaga atenţie spre ceea ce face Dumnezeu exact acum, și nu vă frământaţi cu privire la ce s-ar putea sau nu s-ar putea întâmpla mâine. La momentul potrivit, Dumnezeu vă va ajuta să ieșiţi cu bine din orice problemă în care veţi ajunge” (Matei 6:34, traducerea The Message).

Îţi va plăcea să citești și:

Îngrijorarea nu este un lucru mărunt; ea subminează temeliile credinţei, insistă MacArthur, explicând de ce crede că aceasta este un păcat. Atunci când ne îngrijorăm, Îi spunem de fapt lui Dumnezeu că El nu este vrednic de încrederea noastră. Ce fel de Dumnezeu este Acela care ne poate ierta, ne poate mântui, ne oferă darul vieţii veșnice, dar este neputincios în ce privește marile și măruntele nevoi de zi cu zi? Cel care trăiește îngrijorându-se nu crede cu adevărat ce spune Scriptura, pentru că în ea ar fi trebuit să descopere Cine este Dumnezeu și cum a purtat El de grijă copiilor Săi din trecut, concluzionează pastorul.

Povara îngrijorării și trăirea în prezent

Un ultim argument folosit de pastorul MacArthur este acela că îngrijorarea ne răpește bucuria zilei de azi, ne micșorează eficienţa și chiar ne paralizează, pentru că ne exilează într-un mâine care ar putea aduce dificultăţi și necazuri pentru care nu avem încă resurse. Dumnezeu nu ne-a promis putere pentru problemele care nu au venit (și poate nici măcar nu vor veni vreodată), dar a promis că „bunătăţile Domnului nu s-au sfârșit, îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineaţă” (Plângerile lui Ieremia 3:22-23). Dumnezeu ne dă putere zi după zi, iar a ne face griji pentru viitor înseamnă doar să ne încărcăm cu o durere pe care n-am primit încă harul necesar să o purtăm, conchide MacArthur, invitându-și cititorii să se încreadă fără rezerve în Iisus, Cel care „este același ieri și azi și în veci” (Evrei 13:8).

A ne face griji pentru viitor înseamnă doar să ne încărcăm cu o durere pe care n-am primit încă harul necesar să o purtăm.

Cu mai bine de un secol în urmă, medicul și profesorul canadian William Osler a ţinut în faţa studenţilor de la Yale un discurs despre principiul sănătos al trăirii în momentul prezent. În timpul călătoriei făcute la bordul unui transatlantic, Osler a asistat la închiderea compartimentelor etanșe ale vasului, un exerciţiu care ajuta nava să rămână pe linia de plutire în orice condiţii.

Chiar dacă nava s-ar fi ciocnit de un aisberg, i-a explicat căpitanul, apa ar fi pătruns doar în compartimentul fisurat. Fiecare zi trăită ar trebui să fie aidoma unui compartiment etanș, cu uși grele de fier închizând trecutul și viitorul, adică ziua care a murit și cea încă nenăscută. Numai în acest mod putem trăi în siguranţă, spunea Osler, pentru că „datoria noastră nu este să vedem ceea ce se vede neclar de la distanţă, ci să facem ceea ce se vede clar lângă noi”.

Avem dăltuită adânc în noi înșine nevoia de a restrânge incertitudinea, de a dori să deţinem controlul asupra lucrurilor importante pentru noi și de a vedea mult mai departe în viitor, în loc să ne mărginim la informaţiile pe care ni le oferă prezentul. Ceea ce ne-a promis însă Dumnezeu este o candelă pentru picioarele noastre, și nu un glob de cristal, în care să ne vedem viitorul, punctează scriitorul Max Lucado. Pe deasupra, El ni Se dă pe Sine, astăzi, mâine, „și în toate zilele, până la sfârșitul veacului” (Matei 28:20).

Carmen Lăiu este redactor Semnele timpului și ST Network.