„Celui cu mintea statornică Tu îi asiguri pacea – da, pacea, căci se încrede în Tine”, recita profetul Isaia, și unii s-au grăbit să concluzioneze de aici că aceia care nu au pace probabil că ori nu au minte, ori nu au credinţă.

Pacea sau, în sens mai larg, bunăstarea sufletească depinde însă de un întreg sistem de sprijin, în care raţiunea și credinţa sunt complementare, dar nici chiar ele nu spun toată povestea. Și nu este nicăieri mai evident lucrul acesta decât în experienţa de suferinţă emoţională a slujitorilor Domnului.

Vocaţia de pastor nu îl scutește de tulburări emoţionale pe cel care îi răspunde pozitiv. De fapt, statistici (americane) arată că slujitorii Domnului suferă de depresie într-un grad similar populaţiei generale, pastorii fiind chiar expuși unor stresori cărora populaţia generală nu e neapărat nevoită să le facă faţă.

Recent, un nou studiu a fost anunţat de AdventHealth University în parteneriat cu Spitalul Adventist Altamonte Springs. În cadrul acestei noi cercetări, angajaţii din rândul clerului de orice confesiune creștină pot participa la un studiu regional privind sănătatea emoţională a clerului din zona Florida.

„În interiorul și în afara lăcașurilor de cult, liderii religioși au un rol semnificativ în viaţa multor oameni. Sunt un umăr pe care se poate plânge și o sursă de inspiraţie”, a declarat Orlando Jay Perez, vicepreședinte al reţelei de sănătate AdventHealth. „De aceea este important ca și nevoile lor mintale, spirituale și emoţionale să fie împlinite, iar dorinţa noastră este ca acest studiu să sporească înţelegerea cu privire la aceste nevoi.”

„Incidenţa deznădejdii mintale și emoţionale este în creștere și atinge numeroși oameni”, a declarat Martin Shaw, coordonatorul cercetării. „Clerul este un grup insuficient studiat”, crede cercetătorul, de aceea „este vital să obţinem mai multe cunoștinţe despre sănătatea mintală și emoţională a membrilor lui, pentru a găsi căi de soluţionare acolo unde există probleme. Scopul nostru ultim este acela de a înţelege mai bine cum să purtăm de grijă și să sprijinim clerul și comunităţile deservite de acesta.”

Cercetătorul mai spunea că, alături de echipa sa, anticipează rezultate care vor arăta că pastorii/preoţii reprezintă un segment de populaţie care are nevoie de intervenţii pentru sănătate și pentru starea de bine generală.

Pastorii și suferinţa psihică

Un studiu LifeWay Research remarca faptul că, statistic, sănătatea psihică a pastorilor din Statele Unite nu se îmbunătăţise deloc în ultimii 10 ani, până în 2014, când a fost publicată cercetarea. Potrivit acesteia, mai mult de 1 din 5 pastori se confruntau cu o tulburare psihică de vreun fel.

O altă cercetare, realizată în Canada de rev. Andrew Irvine, de la Colegiul Knox, din Toronto, a sondat opiniile mai multor clerici anglicani, presbiterieni, luterani, baptiști și penticostali. Peste 1.250 de sondaje au fost expediate pentru a acoperi un procent de 30% din clerul canadian aparţinând confesiunilor amintite anterior. Circa 338 de răspunsuri s-au întors la cercetători, iar rezultatele lor nu au fost deloc pozitive.

Majoritatea respondenţilor au spus că se simt singuri, neîmpliniţi și epuizaţi de orele lungi de muncă. Unii s-au referit chiar la o veritabilă „criză de identitate” și la faptul că se simt mai degrabă ca niște directori decât ca niște pastori.

Mulţi dintre cei intervievaţi au mărturisit că deși contractul de angajare le permite să își ia două zile libere pe săptămână, cel mai adesea acele zile ajung folosite pentru muncă. Lipsa timpului liber s-a corelat în studiu cu convingerea unor pastori că „sunt indispensabili și că biserica s-ar prăbuși în lipsa lor”.

Un alt studiu, publicat cu câţiva ani în urmă, realizat pe 1.726 de pastori metodiști din Carolina de Nord, completa imaginea descrisă mai sus: rata anxietăţii la pastori era de 13,5%, cu 7 procente dintre pastori suferind și de depresie, și de anxietate – o posibilă cauză a acestor rezultate putând fi tocmai faptul că „pastorii și-au creat un stil de viaţă care este profund legat de lucrarea lor pastorală, astfel că sănătatea lor emoţională este dependentă de sănătatea lucrării lor”.

„Este îngrijorător că un procent atât de mare al clerului suferă de depresie în timp ce încearcă să-și inspire bisericile și credincioșii, conducând comunităţi și proiecte de schimbare socială sau chiar încercând să-i consilieze pe membrii din parohiile lor”, declara coordonatorul studiului, Rae Jean Proeschold-Bell. „Acestea sunt responsabilităţi pe care am vrea să le aibă o persoană sănătoasă mintal, deși e foarte posibil ca tocmai provocarea unor astfel de responsabilităţi să fie cauza acestor rate ridicate ale depresiei”, a conchis cercetătoarea.

Nimănui nu-i este rușine că a răcit

Nu ar trebui oare religia să-i protejeze pe pastori, mai ales, și pe credincioși, în general, de depresie?

Unul dintre cei mai reputaţi cercetători ai relaţiei dintre religie și sănătatea mintală, Kenneth Pargament, spunea că religia îi poate ajuta pe oameni să se descopere mai puternici în urma unui eveniment stresant sau chiar traumatizant. Însă tot omul de știinţă, care este profesor emerit de psihologie la Universitatea din Bowling Green (Ohio), atrăgea atenţia că nu orice fel de raportare religioasă la stres este benefică.

Pargament a identificat trei tipuri de strategii prin care credincioșii folosesc religia pentru a face faţă situaţiilor grele. Primul tip Îl deleagă pe Dumnezeu cu întreaga responsabilitate a rezolvării problemei (deferring, engl.); al doilea tip de strategie responsabilizează strict individul, care alege să utilizeze puterea pe care i-a dat-o Dumnezeu pentru a rezolva problema de unul singur (self-directing, engl.); iar al treilea tip de strategie este cel colaborativ, prin care individul se raportează la Dumnezeu ca la un partener pentru rezolvarea problemei (collaborative, engl.). Potrivit studiilor, cele mai mari beneficii psihologice vin odată cu adoptarea celui de-al treilea stil de reacţie. Acesta a fost corelat cu un nivel crescut de stimă de sine și un nivel scăzut de depresie, probabil și datorită faptului că angrenează religia în mod pozitiv, subliniind puterea binefăcătoare (nu punitivă) a lui Dumnezeu, care iartă și ajută.

Numărul studiilor care arată că religia poate fi un aliat în faţa problemelor vieţii este în continuă creștere. Însă, din lipsa unei înţelegeri nuanţate ale acestui câștig, mulţi ajung să considere că religia este sau ar trebui să fie suficientă pentru tratarea oricărei probleme de sănătate.

Descoperirea unor cauze fiziologice ale depresiei ajută însă la atenuarea acestei distorsiuni. Chiar dacă psihiatria este încă departe de a stabili indubitabil unităţi de măsură ale tulburărilor psihice, totuși progresele făcute până acum pledează elocvent pentru o asumare nerușinoasă a depresiei, ca boală care nu ţine strict nici de voinţă și nici măcar de dezechilibre chimice, așa cum s-a crezut un număr semnificativ de decenii. „Ideea dezechilibrului chimic este un fel de gândire de secol trecut”, spunea neurologul Joseph Coyle, de la Școala de Medicină Harvard. „Lucrurile sunt mult mai complexe decât atât.”

„Este foarte probabil ca depresia să aibă legătură cu alte influenţe decât cele exercitate de anormalităţi ale neurotransmiţătorilor. Printre problemele corelate cu boala sunt neregularităţi ale structurii și funcţionării cerebrale, tulburări ale circuitului neuronal și numeroși factori psihologici, precum stresori cotidieni”, notau Hal Arkowitz și Scott Lilienfeld pentru Scientific American. „Desigur, toate aceste influenţe operează, în cele din urmă, la nivel fiziologic, însă pentru a le înţelege e nevoie să privim problema din mai multe unghiuri”, spuneau autorii.

Tocmai de aceea, după cum tot mai puţini sunt astăzi gata să ignore sfaturile medicinei și să se bazeze exclusiv pe credinţă pentru a se vindeca, în privinţa suferinţelor psihice credincioșii ar trebui să fie, fără rușine sau teamă, mult mai dispuși să considere că între tratamentul știinţific (psihoterapie ± medicaţie ± modificări ale stilului de viaţă) și ajutorul religios nu este o concurenţă în care religia trebuie să învingă. Ci o foarte potrivită colaborare.

Puternică, dar nu întotdeauna suficientă

Există așadar factori structurali, factori funcţionali, factori chimici, factori care ţin de stilul de viaţă, factori sociali și, pe lângă aceștia, factori spirituali care pot juca un rol atât în prevenirea, cât și în dezvoltarea unei tulburări psihice. Învinovăţirea factorilor spirituali pentru apariţia depresiei poate presupune în foarte multe cazuri ignorarea tuturor celorlalţi factori, despre care știinţa a dovedit deja că pot avea o influenţă decisivă.

Lucrul acesta este dublu-negativ. Pe de o parte, fiindcă acţionează ca o crudă învinovăţire a victimei, atunci când aceasta nu este consiliată pentru a descoperi dacă adoptă tipare de gândire religioasă distructivă și când nu este ajutată să le deconstruiască. Pe de altă parte, concentrarea exclusivă pe religie îi neagă celui care suferă accesul la soluţii viabile care ar putea veni din alte părţi, dacă sursa depresiei se dovedește a fi alta decât greșelile spirituale.

Dacă sursa depresiei oricărui credincios este lipsa sprijinului social, de exemplu, ar fi cinic să sugereze cineva că acel om ar trebui mai bine să se roage mai intens și mai cu credinţă. E ca și cum am merge într-un sat afectat de sărăcie și foamete și le-am spune oamenilor acelora să se roage ca Dumnezeu să le umple în mod miraculos stomacurile. Doar că, așteptând, cu oricâtă credinţă, ca El să Își manifeste puterea, să nu uităm un aspect de bun-simţ spiritual: nici măcar Hristos nu S-a hrănit printr-un miracol atunci când I-a fost foame.