Christianity Today: De ce renunţă tinerii la creștinism
Eșecul de a se ridica la standardele adoptate prin religie, dilemele intelectuale, sau inechitatea în relaţiile cu alţi membri ai bisericii sunt principalele motive pentru care tinerii creștini părăsesc biserica.
Un Dumnezeu care ne împlinește nevoile după bogăţia Lui
„Şi Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuinţele voastre după bogăţia Sa, în slavă, în Iisus Hristos” (Filipeni 4:19). Printre versetele mele biblice favorite se numără și cel scris de Pavel bisericii din Filipi, deși motivul acestei preferinţe s-a schimbat de-a lungul timpului.
Împreună, până la capătul drumului
Cǎlǎtoria „prin valea umbrei morţii” n-a fost niciodatǎ uşoarǎ. Dar a devenit tot mai solitarǎ, pe mǎsurǎ ce lipsa familiaritǎţii cu moartea ne-a fǎcut stângaci şi reţinuţi în interacţiunea cu cei ajunşi pe patul de moarte.
Norma Nashed | Sărăcia a transformat-o în mamă pentru mii de copii
Norma Nashed conduce de mai bine de două decenii organizaţia „Restore a Child”, care ajută 4 000 de copii din zece ţări ale Africii.
Gallup: creștere record a procentului de americani care nu cred că „religia e răspunsul”
Marea majoritate a americanilor declară că religia este importantă în vieţile lor, deși un număr record consideră că religia nu are răspunsuri la întrebările mari ale vieţii. Aceasta a fost concluzia unui sondaj Gallup făcut public în preajma sărbătorilor de Crăciun.
Război prin rugăciune în Filipine
Liderii religioşi creştini din Filipine s-au alăturat eforturilor de apărare a integrităţii şi suveranităţii teritoriale a ţării lor, despre care spun că este ameninţată de China, scrie Maurice Malanes pentru ENInews.
Franţa a interzis rugăciunea pe stradă
Franţa a interzis rugăciunile pe stradă şi în spaţiile publice, cel mai afectaţi de această lege fiind cei 5 milioane de musulmani care trăiesc în această ţară. Rugăciunea rămâne în atenţia publicului şi în Australia, unde o şcoală a interzis rostirea rugăciunii „Tatăl nostru", dar şi în Germania, unde Papa intenţionează să se roage împreună...
Clericii, o cheie a legalizării căsătoriilor homosexuale
Legalizarea căsătoriilor homosexuale în cel mai populat stat american, New York, o victorie sonoră a activiștilor pro gay, s-a realizat cu sprijinul unui număr șocant de pastori, preoţi și alţi lideri spirituali.
Blocaţi în sala de așteptare
„De ce ești singură?” Chiar dacă am primit această întrebare de nenumărate ori, nu știu niciodată cum ar trebui să răspund.
Banii și credinţa: strategii creștine pentru vremuri de criză
Criza financiară nu vine niciodată singură. Cu ea vin și nesiguranţa, frica, nopţile nedormite, rușinea de a nu putea face faţă propriilor cheltuieli. Ar putea credinţa să aducă un sens în mijlocul haosului financiar?
Surprinzător de mulţi nord-americani nu cunosc niciun creștin
Unul din cinci necreștini din America de Nord nu cunoaște niciun creștin. Aceasta este concluzia unei noi cercetări a Centrului Gordon-Conwell pentru Studierea Creștinismului în Context Global. La nivel mondial, cifrele exprimă o situaţie mult mai rea: mai mult de 8 din 10 necreștini nu cunosc personal niciun creștin, în condiţiile...
În căutarea unui sens
În serialul de animaţie Familia Simpson (The Simpsons), în episodul Homer ereticul, Homer Simpson are o conversaţie cu Dumnezeu.
Între guerila marxistă și catedra creștină
Între sutele de interviuri pe care le-am realizat până acum, acesta este singurul în care invitatul, dr. Ana Lucrecia Salazar Rodriguez, a fost cândva luptător – într-o grupare revoluţionară marxistă.
Profilul unui lider religios
Cel care dorește să fie lider în biserica lui poate găsi în cartea Faptele Apostolilor un set de calităţi spirituale definitorii pentru un lider religios. Aceste calităţi includ experienţa personală cu Iisus, o bună reputaţie, disponibilitatea de a fi un martor al învierii și de a se lăsa conduși de Duhul Sfânt.
Jim Ayer | Pentru totdeauna pescar
Jim Ayer a fost, mare parte a vieţii, sclav al propriilor visuri. Pescar de senzaţii tari și de adicţii, încă de mic și-a pus câte o ghiulea de fiecare gleznă, s-a închis în lumea sa și a aruncat cheia.
Miracolul obișnuitului | Redescoperirea transcendenţei în simplitate
În căutarea frenetică după răspunsuri sau confirmări miraculoase, uităm adesea că cele mai profunde miracole se ascund în detaliile aparent banale ale vieţii noastre.
Îmbrăţișarea cerului
Îmi simţeam trupul în flăcări, ca și cum cineva mi-ar fi străpuns pielea cu zeci de mii de ace de foc, iar suflarea-mi devenea...
De ce trebuie să îi preocupe pe creştini schimbările climatice
Deşi schimbările climatice nu constituie o temă de discuţie în bisericile creştine, un grup evanghelic american pledează în favoarea ideii că îngrijirea şi protejarea mediului sunt o responsabilitate a creştinilor.
Cum să transformi rugăciunea într-un dialog cu Dumnezeu
Vrei să te rogi, dar nu știi de unde să începi? Iată un ghid util care să te ajute în această călătorie a rugăciunii.
De ce permit unele biserici americane ca enoriașii să vină înarmaţi
Majoritatea bisericilor creștine americane și-au alcătuit echipe de securitate pentru a se proteja de un eventual atac armat. Mai mult, numeroase biserici le permit enoriașilor să poarte la ei arme în timpul slujbelor. Lifeway Research a efectuat un sondaj recent menit să observe ce măsuri de securitate implementează lăcașurile de închinare pentru a se proteja...
Strângere de fonduri pentru creștinii din Ţara Sfântă
Arhiepiscopul de Canterbury, Dr Rowan Williams a lansat un apel ecumenic pentru strângerea de fonduri utile în sprijinirea comunităţilor creștine din Israel-Palestina, informează Ekklesia.























