Barcelona va interzice acoperirea feţei cu vălul burka în clădirile oficiale ale orașului

Primarul Barcelonei, Jordi Hereu, a anunţat măsura luni, insistând asupra faptului că aceasta nu are un caracter religios, conform AP. El a afirmat că reglementarea are în vedere orice fel de vestimentaţie care împiedică identificarea, incluzând și căștile de motociclete sau măștile de ski.

Cea mai mare moschee din Franţa nu va avea muezin

După ce ani de zile catedrala Notre-Dame de la Garde a marcat orizontul Marsiliei, un nou edificiu va domina metropola franceză. BBC informează că un nou și foarte diferit simbol religios se va înălţa în nordul orașului - Marea Moschee.

Un deputat englez a propus interzicerea vălului integral în Marea Britanie

Un reprezentant al Partidului Conservator aflat la putere în Marea Britanie, a propus o lege pentru limitarea portului vălului islamic. Proiectul legislativ vizează interzicerea folosirii vălul islamic integral în spaţiul public, transmite Mediafax.

Franţa: Primele arestări după interzicerea vălului

Două femei musulmane care erau îmbrăcate cu vălul integral au fost arestate luni dimineaţă la Paris, după intrarea în vigoare a legii care interzice purtarea niquabului în public.

O franţuzoaică a smuls burka unei musulmance într-un mall

O femeie avocat, în vârsta de 60 de ani a smuls vălul unei convertite musulmane, într-un magazin de îmbrăcăminte din Franţa. Scena s-a întâmplat, potrivit The Telegraph, după ce femeile au avut un incident verbal. Unul dintre poliţiștii care s-au ocupat de caz a povestit că avocata a făcut o remarcă...

Belgia a interzis purtarea vălului burqa în public

Legea care le interzice femeilor musulmane purtarea vălului burqa în public va intra în vigoare în Belgia, începând cu data de 23 iulie. Belgia devine astfel a doua ţară din UE care interzice purtarea vălului ce acoperă întreaga faţă a femeilor musulmane.

Siria a interzis purtarea vălului integral în universităţi

Un ordin guvernamental emis duminică de autorităţile siriene interzice studenţilor şi profesorilor universitari să poarte vălul niqab (care acoperă integral faţa, lăsând doar ochii la vedere).

335 la 1: Parlamentarii francezi au votat împotriva vălului islamic

Adunarea Naţională franceză (camera inferioară a parlamentului din Franţa) a aprobat marţi cu o majoritate covârşitoare de voturi interzicerea purtării vălurilor musulmane de orice fel, inclusiv burka, transmite CNN.

Franţa și Belgia, în instanţă pentru vălul islamic

După ce a plătit amenzile pentru primele două femei chemate în instanţă datorită purtării vălului islamic, un om de afaceri s-a hotărât să dea în judecată Franţa și Belgia.

Un cleric musulman sfătuiește femeile să nu poarte burka în ţările unde aceasta este interzisă

Un cleric musulman din Arabia Saudită a declarat sâmbătă că este permis pentru femeile musulmane să își arate faţa în ţările în care vălul islamic este interzis, pentru a evita hărţuirea. Clericul rămâne însă în dezacord cu eforturile Franţei de a scoate în afara legalităţii portului vălului musulman integral.

Legea împotriva vălului islamic este constituţională și definitivă în Franţa

Legea care interzice ascunderea feţei unei persoane în spaţiile publice a obţinut ieri votul Consiliului Constituţional din Franţa. Acesta a fost ultimul pas legal înaintea promulgării controversatei legii.

UE nu va reglementa purtarea vălului burka

Uniunea Europeană nu va reglementa purtarea vălului musulman burka - cel care acoperă integral faţa - ci va lăsa decizia de reglementare în responsabilitatea guvernelor naţionale, a comunicat luni Comisia Europeană.

În Belgia a intrat în vigoare legea anti-burqa

În weekend a intrat în vigoare interdicţia împotriva portului burqa în Belgia, aceasta fiind a doua ţară din Europa, după Franţa, care ia o astfel de măsură.

Un alt oraș spaniol interzice burqa în public

Un mic oraș din insula Mallorca a interzis femeilor purtarea în public a burqa sau a altor articole de vestimentaţie care ar împiedica recunoașterea feţei.

Franţa: Interdicţia purtării simbolurilor religioase se mută în universităţi

O agenţie guvernamentală franceză, responsabilă cu menţinerea valorilor seculare în ţară, a recomandat ca interdicţia purtării simbolurilor religioase (crucifixe creştine, văluri islamice sau kipa evreiască) să fie extinsă şi în instituţiile de învăţământ superior.

Italia: Comisie parlamentară aprobă legea anti-burqa

O comisie parlamentară italiană a aprobat marţi, 2 august, un proiect de lege care va interzice purtarea burqa în public. Legea va fi dezbătută în plenul parlamentului și ar putea fi votată luna viitoare.

Vălul islamic naște noi controverse în Franţa

Vălului islamic a fost recent readus în discuţie de către presa franceză, după ce o angajată a unei grădiniţe particulare a fost concediată fiindcă purta burqa. 

FIFA a descalificat echipa iraniană de fotbal feminin

Echipa iraniană de fotbal feminin a părăsit terenul de joc în lacrimi după ce jucătoarele au aflat că FIFA le-a descalificat, împiedicând participarea lor la jocurile Olimpice 2012, pe motiv că echipamentul lor contravine regulilor vestimentare ale organizaţiei.

Australia: Amendă 4.000 EUR pentru burka

Luni noapte guvernul statului australian New South a aprobat textul legislativ care interzice purtarea de obiecte vestimentare ce pot împiedica identificarea persoanei, informează AFP.

Instituţiile olandeze, reticente la aplicarea legii împotriva vălului islamic

Începând de astăzi, în Olanda intră în vigoare o lege care interzice purtarea de îmbrăcăminte care acoperă faţa, în clădiri publice sau în mijloacele de transport.

Obsesiile Statului Islamic: barba și concubina

Cu scopul de a-și justifica filosofia extremistă, ideologii ISIS au realizat un ghid amănunţit unde se precizează regulile Grupării, de la detalii privind lungimea bărbii până la felul în care se raportează la sclavele sexuale.