Persecuţiile au crescut cu 400% în „fereastra 10/40”

Persecuţia creştinilor ce locuiesc în „fereastra 10/40" (zona geografică cea mai ne-evanghelizată de pe glob.) a crescut cu 400% în ultimii 10 ani, a anunţat un raport realizat de organizaţia Gospel for Asia.

Presiuni tot mai puternice pentru incriminarea internaţională a blasfemiei

La cinci zile după ce Organizaţia Cooperării Islamice a cerut (din nou) ca blasfemia să fie declarată „delict internaţional", șeful Ligii Arabe cere, la rândul său, incriminarea blasfemiei, avertizând că a insulta religia reprezintă o ameninţare gravă la adresa păcii şi securităţii mondiale.

Restricţiile privind libertăţile religioase au crescut în lume

Nivelul de restricţionare a libertăţii religioase a cunoscut o creștere fulminantă în toată lumea, începând din a doua jumătate a anului 2009, până la mijlocul lui 2010, arată un studiu publicat de Centrul de Cercetare Pew. Nu doar ţările nedezvoltate au asistat la acest fenomen, ci chiar și ţările occidentale, în...

Marine le Pen cere interzicerea în public a veşmintelor evreieşti şi musulmane

Liderul de extremă dreapta, Marine Le Pen a cerut interzicerea în public (fie că e vorba de magazine sau mijloace de transport în comun) a tuturor veşmintelor religioase, inclusiv a tuturor vălurilor şi a kipei evreieşti.

Organizaţia Cooperării Islamice: Blasfemia să fie „delict internaţional”

După protestele violente generate de difuzarea filmului „Inocenţa musulmanilor", organizaţia Cooperării Islamice (OCI), care reunește musulmani din 57 de ţări a anunţat, miercuri, că va face demersuri pentru înscrierea blasfemiei pe lista crimelor şi delictelor recunoscute în dreptul internaţional.

Clinton: marile religii sunt mai puternice decât orice insultă

Toate religiile au fost sau sunt insultate și denigrate, dar aceasta nu este o scuză pentru violenţă, a declarat secretarul de stat american Hillary Clinton, într-un discurs despre religie, din timpul recepţiei Eid ul-Fitr, care a sărbătorit încheierea sărbătorii musulmane a Ramadanului.

S-a lansat cel de-al doilea volum al jurnalului „Fides et Libertas”

Asociatia Conștiinţă și Libertate a lansat cel de-al doilea volum al jurnalului Fides et Libertas, publicaţia anuală a International Religious Liberty Association (IRLA). Găzduită de Institutul Teologic Adventist de la Cernica, lansarea a avut în centru relaţia dintre secularism și libertate religioasă.

Cleric musulman „îi înscenează o blasfemie” unei fete creștine

Poliţia din Pakistan a descoperit că un cleric musulman a inventat dovezi pentru a acuza o fată de religie creştină într-un caz de blasfemie, care a provocat tensiuni în ţară şi a atras interes internaţional.

Este libertatea religioasă necesară pentru ca celelalte libertăţi să existe?

Cine priveşte imaginea de ansamblu, lumea împărţită între o societate copleşită de prea multă democraţie şi un orient totalitar care începe, pe alocuri şi forţat, să simtă gustul libertăţii, poate considera că în unele părţi ale lumii libertatea de expresie, egalitatea şi libertatea religioasă nu au valoare.

Raport global privind libertăţile religioase: Lumea o ia înapoi

Departamentul de Stat american întocmeşte în fiecare an un raport despre situaţia respectării libertăţilor religioase la nivel mondial. În urma raportului, secretatul de stat Hillary Clinton, a ţinut o conferinţă de presă în care a declarat că „atunci când vine vorba de drepturile omului- cheia unor societăţi stabile, sigure şi paşnice- lumea o ia înapoi".

Cleric indonezian, în închisoare pentru blasfemie

Un cleric şiit din Indonezia a fost condamnat joi la doi ani de închisoare pentru blasfemie.

Europa, în mijlocul persecuţiei fără sânge

Se vorbeşte din ce în ce mai des despre restrângerea drepturilor creştinilor în lume sau despre pericolul iminent al persecutării lor. În condiţiile în care puterile islamice au un cuvânt din ce în ce mai greu de spus în politica mondială şi în care expresia „islamizarea lumii"este folosită tot mai frecvent, se poate vorbi despre...

BORu: Toleranţa absolută anihilează libertatea de exprimare

Biserica Ortodoxă Rusă avertizează că toleranţa absolută poate duce la pierderea libertăţii și a individualităţii.

Asalt global asupra libertăţii religioase

Dacă în 2010, raportul Comisiei Statelor Unite pentru Libertate Religioasă Internaţională informa că mai puţin de o treime dintre locuitorii lumii se bucură de libertate religioasă, doi ani mai târziu, același raport evidenţia că progresele încă se lasă așteptate și că libertatea religioasă rămâne unul dintre cele mai ameninţate drepturi...

O fetiţă torturată din cauza religiei poate merge din nou

O creştină de 15 ani din vestul Ugandei care şi-a pierdut capacitatea de a merge, după ce tatăl ei a închis-o într-o cameră timp de 6 luni fără apă şi mâncare pentru că s-a lepădat de islam, a reînceput să meargă.

„Blasfemia”, pedepsită cu biciul de saudiţi

Un bărbat din Australia a fost condamnat în Arabia Saudită la 500 de lovituri de bici şi un an de închisoare pentru blasfemie, iar un american a primit în Thailanda 2 ani şi jumătate de închisoare pentru că a jignit familia regală.

Saudiţii deschid un centru pro-toleranţă religioasă

Arabia Saudită a inaugurat un centru interreligios despre care ministrul de Externe spune că speră să încorporeze spiritul toleranţei și să ajute la schimbarea ţării islamist-conservatoare. Centrul a fost deschis joi, în Vienna.

Misionar atacat fiindcă s-a rugat pentru un copil

Un misionar creștin care activează în cadrul organizaţiei Gospel for Asia a fost atacat joi de un grup de 50 de persoane, furioase că bărbatul s-a rugat pentru un copil bolnav.

SUA au criticat România pentru libertatea religioasă

Intoleranţa şi atacurile împotriva creştinilor din Europa sunt tot mai puternice şi ar putea să conducă la instabilitate socială în unele regiuni, au avertizat o serie de lideri creştini şi europeni care au participat la o conferinţă OSCE, la Roma. Totodată, SUA au criticat România pentru libertatea religioasă.

Mitropolia Moldovei critică raportul ONU

Recomandările raportorului ONU pentru libertatea religiei sunt „neruşinate şi impertinente", spun reprezentanţii Bisericii Ortodoxe din Moldova.

ONU verifică libertatea religioasă în Moldova

Libertatea religiei în Republica Moldova se află sub privirea scrutătoare a raportorului special al Naţiunilor Unite, Heiner Bielefeldt, care, în perioada 1-8 septembrie efectuează o vizită în ţara de peste Prut.