Biserica din Scoţia votează DA pentru aprobarea clerului gay
Biserica din Scoţia a făcut un pas istoric, votând ca bărbaţii și femeile care declară că sunt homosexuali să poată face parte din clerul bisericii.
Vaticanul, politica și „binele comun”
La scurt timp după ce Suveranul Pontif a condamnat „dictatura economiei" și „cultul pentru bani", o întâlnire cu cancelarul Germaniei a creat oportunitatea unor noi precizări. Este poziţia papei una singulară sau se încadrează într-un anumit program politic? Care ar putea fi consecinţele unei orientări justificate din perspectiva „binelui comun"?...
Antisemitism, blasfemie şi apostazie: cele trei trenduri în raportul libertăţii religioase
La nivel global, credincioşii care ar trebui să se bucure de libertate religioasă se confruntă cu tot mai multe provocări. Cele mai importante trei tendinţe în ceea ce priveşte libertatea religioasă, evidenţiate de raportul întocmit de Departamentul de Stat american, privitor la anul 2012.
Noul pas spre CLONAREA UMANĂ generează profunde controverse morale (VIDEO)
Vestea că cercetătorii au reușit, în premieră, să extragă celule stem din embrioni umani clonaţi în laborator a stârnit puternice controverse. Numeroși lideri religioși au afirmat că acest experiment trece o linie roșie morală și tratează fiinţa umană ca pe un „produs".
Islamul ar putea fi religia dominantă în M. Britanie în următorul deceniu
Rezultatele ultimului recensământ din Marea Britanie arată o tendinţă demografică interesantă şi anume o creştere a numărului musulmanilor. În prezent, unul din zece britanici cu vârsta sub 25 de ani este musulman.
Uciderea din „milă", o provocare cu implicaţii etice acute
Paul Lamb, în vârstă de 57 de ani, a paralizat în urma unui accident de mașină acum 23 de ani și utilizează în mod constant morfina pentru calmarea durerii insuportabile. „Vreau ca dorinţele mele să fie respectate, asta e tot ce vreau. Să fie respectate" a menţionat el, solicitând dreptul de a fi asistat pentru...
Program de distrugere a bisericilor creștine în Republica Centrafricană
Soldaţii din Republica Centrafricană jefuiesc și distrug bisericile creștine și centrele misionare, cu permisiunea guvernului. Grupul islamist Séléka, ce a preluat controlul ţării în luna martie, a ucis și a rănit un important număr de creștini, conform organizaţiei „Aid to the Church in Need" (Ajutor pentru Biserica în Nevoie).
Evreii ultraortodocși protestează împotriva înrolării în armată
Mii de evrei ultraortodocși au protestat joi, în Ierusalim, împotriva proiectului autorităţilor de a înrola în serviciul militar bărbaţii din comunitatea lor, o iniţiativă sprjinită de majoritate a evreilor.
Convertirea unei femei la creștinism atrage grave repercusiuni
Convertirea unei femei la creștinism în Arabia Saudită a adus lovituri de bici și o sentinţă de închisoare pentru cei doi bărbaţi care au ajutat-o în convertirea ei.
Pianist orb: „Dumnezeu este vederea mea” (video)
Pianistul şi tenorul Carlos Ibay (33 de ani) nu s-a născut orb, dar a rămas fără vedere din cauza excesului de oxigen din incubatorul în care a stat trei luni, după ce s-a născut. Experienţa nu l-a făcut un om posac, ci un iubitor de muzică, care Îl laudă pe Dumnezeu cu fiecare ocazie.
Papa îndeamnă liderii lumii să nu se mai închine la „viţelul de aur”
În discursul ţinut pe 16 mai, în faţa celor patru noi ambasadori la Vatican, Papa Francisc s-a pronunţat foarte decisiv împotriva „cultului banilor, viţelul de aur modern" care afectează valorile lumii contemporane.
Numărul creștinilor englezi a scăzut dramatic în ultimii 10 ani
O analiză recentă a recensământului efectuat în anul 2011, în Marea Britanie, a dezvăluit o scădere dramatică a numărului de creștini din ţară, simultan cu o creștere exponenţială a numărului de credincioși islamici, în special tineri, notează The Telegraph.
Nigeria a început ofensiva împotriva sectei Boko Haram
Aproape 2.000 de trupe nigeriene au fost trimise în regiunea Borno, una dintre cele trei regiuni ocupate de secta islamistă Boko Haram, după ce preşedintele Gooodluck Jonathan a declarat stare de urgenţă, în urmă cu câteva zile.
Patriarhia Română este împotriva cercetării pe embrioni umani
Patriarhia Română s-a alăturat iniţiativei cetăţenești europene „Unul dintre noi", care are ca scop oprirea finanţării cercetării pe embrioni umani, prevăzută în programul cadru de cercetare 2014 - 2020, al Uniunii Europene.
Studiu: Creştinii care dau zecime stau foarte bine din punct de vedere financiar
O analiză comparativă a stării financiare a creştinilor care oferă a zecea parte din veniturile lor bisericilor sau organizaţiilor caritabile şi a creştinilor care nu au acest obicei a arătat, că din punct de vedere financiar, cei dintâi stau mult mai bine.
Justin Welby: „Consideram religia plictisitoare”
Arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, a mărturisit unei audienţe internaţionale de lideri creştini că, în tinereţe, religia îl plictisea.
Cardinal de top: Papa a fost ales datorită a două semne divine
Eminenţa sa Christoph Schönborn, Arhiepiscop de Viena, a declarat că două semne divine au inspirat conclavul din luna martie, care a avut ca scop alegerea următorului lider al Bisericii Catolice mondiale.
Harold Camping la doi ani după profeţia neîmplinită
Pe 21 mai se împlinesc doi ani de când profeţia lui Harold Camping privind un iminent sfârșit al lumii nu s-a realizat. Sfârșitul pare să fi venit însă pentru organizaţia lui Camping, ale cărei venituri au scăzut drastic în ultima perioadă, notează Religion News.
Stare de urgenţă în Nigeria, din cauza grupului jihadist Boko Haram
Preşedintele Nigerian, Goodluck Jonathan, a declarat stare de urgenţă în ţară, după ce grupul islamist Boko Haran a lansat o serie de atacuri sângeroase în trei regiuni ale ţării, cu scopul islamizării totale.
Catolicii și evanghelicii americani își dezbat perspectivele asupra purgatoriului
Centrul pentru Teologie Catolică și Evanghelică din Statele Unite sponsorizează Conferinţa Anuală Pro Ecclesia pentru Cler și Laici, care se va desfășura anul acesta începând cu 10 iunie și va avea ca temă „Raiul, Iadul și... Purgatoriul?", informează FristThings.
Kermit Gosnell a scăpat de execuţie, dar este condamnat pe viaţă
Dr. Kermit Gosnell, acuzat de uciderea a trei bebeluși nenăscuţi, a fost condamnat la închisoare pe viaţă, fără drept de eliberare condiţionată. La o zi după aflarea verdictului, medicul a fost de acord să nu conteste în instanţă decizia judecătorilor, dacă aceștia nu îl condamnă la execuţie.











