A apărut Biblia „adaptată” pentru gay

Un pastor al Bisericii Episcopale din Statele Unite ale Americii a anunţat că a reuşit adaptarea şi publicarea unei Biblii pe care să o folosească homosexualii. Acesta a eliminat pasajele în care homosexualitatea este incriminată.

Papa: Pacea mondială presupune încetarea avorturilor şi a căsătoriilor gay

În mesajul său anual de pace, Papa Benedict a declarat că „ceea ce face cu adevărat rău justiţiei şi păcii vine din negarea principiilor de respectare a vieţii şi de promovare a structurii naturale a căsătoriei, ca uniune între un bărbat şi o femeie,"scrie LifeSiteNews.

Papa: Capitalismul îi vulnerabilizează pe cei slabi

Papa Benedict al XVI-lea a invitat la instaurarea unui nou model economic şi a unor noi reguli de etică a pieţei, acuzând că actuala criză financiară dovedeşte ineficienţa capitalismului care îi vulnerabilizează pe cei mai slabi membri ai societăţii, a informat Reuters.

Războiul împotriva Crăciunului

Se pare că pentru unii dintre americani iarna aceasta nu mai este sezonul voioşiei, al bunătăţii şi al tuturor celorlalte sentimente calde despre care se spune că definesc spiritul sărbătorilor de iarnă. Şi asta pentru că un grup de atei a încins o bătălie aprigă pentru a transforma Crăciunul într-o sărbătoare cu adevărat seculară.

Biserica Adventistă promovează libertatea religioasă în Brazilia

John Graz, directorul departamentului de Libertate Religioasă al Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea la nivel mondial, a făcut o vizită luni în Sao Paolo, Brazilia, cu scopul de a pregăti Festivalul Libertăţii Religioase ce va avea loc în cinci luni şi pe care îl sponsorizează biserica din care acesta face parte.

Muftiul musulmanilor din România laudă libertatea religioasă

Spre deosebire de musulmanii din Occident, adepţii români ai Islamului nu au nicio îngrădire legislativă pentru a-şi practica credinţa pe teritoriul ţării noastre, a apreciat muftiul Cultului Musulman din România, Iusuf Muurat, într-un interviu pentru Adevărul.

Cea mai veche copie a celor Zece Porunci e disponibilă online

Un manuscris evriesc, vechi de 2.000 de ani, care conţine una dintre cele mai vechi copii ale celor Zece Porunci, a devenit ultimul text care să fie inclus în Librăria Digitală Cambridge.

Replică exactă după Arca lui Noe, deschisă publicului în Olanda

Olandezul Johan Huibers a realizat o replică după Arca lui Noe, inspirându-de din Biblie, Geneza 6:9. Arca lui Huibers a ajuns să măsoare 130 de metri în lungime, 29 de metri în lăţime şi 23 de metri în înălţime.

Libertatea religioasă a nereligioşilor

Un raport dat publicităţii săptămâna aceasta de către International Humanist and Ethical Union prezintă, pentru prima oară, o imagine globală a persecuţiilor la care sunt supuse persoanele fără afiliere religioasă. O imagine care impune lărgirea populară a conceptului de libertate religioasă, pentru a-i cuprinde şi pe cei care nu sunt religioşi.

Controversă privind o nouă traducere catolică a Bibliei

O recentă traducere catolică a Bibliei a înlocuit cuvântul „fecioară" din Isaia 7:14 cu varianta mai literală „tânără femeie", provocând critici din partea multor cercetători biblici. Aceştia consideră că o astfel de schimbare alterează valoarea profetică a pasajului, dar şi referirile lui la naşterea lui Iisus.

Nemţii aprobă circumcizia din motive religioase

Parlamentul german a aprobat miercuri, prin vot, legea care permite circumciderea copiilor de sex masculin, din motive religioase. Comunităţile islamice şi iudaice au salutat decizia parlamentului.

Sute de oameni se îndreaptă spre Carpaţi pentru a se feri de apocalipsă

Sute de persoane au hotărât să îşi petreacă 21 decembrie cocoţaţi pe Vârful Rtanj, din Munţii Carpaţi, sperând că forţa sa magnetică îi va salva de apocalipsa maiaşă.

NASA: De ce nu s-a sfârşit lumea ieri (Video)

Cu zece zile înainte de fatidica dată 21.12.2012, vehiculată, în nenumărate forme, drept Apocalipsa mayaşă, specialişti NASA au lansat un videoclip în care discută teoriile despre Apocalipsă.

Raport FBI: Numărul crimelor motivate religios a scăzut

Biroul Federal de Investigaţii al SUA (FBI) şi-a publicat luni raportul pe 2011 privind crimele motivate de ură. Documentul înregistrează 6.216 incidente motivate în exclusivitate de partizanat, între care 1.233 (19,8%) au fost crime motivate de partizanatul religios.

Panica trendy: Apocalipsa mayaşă

Apocalipsa de pe 21 decembrie: au negat-o urmaşii civilizaţiei mayaşe, NASA a încercat să calmeze spiritele, chiar Vaticanul a îndemnat la linişte şi calm. Însă din China, până în Mexic, numeroşi oameni au fost cuprinşi de panică şi se pregătesc de sfârşitul lumii, care ar trebui să vină în 9 zile.

Simţământul iertării, corelat cu o creştere a generozităţii faţă de biserică

În Evul Mediu, mulţi credincioşi creştini ofereau bani bisericii pentru a primi iertarea păcatelor. Un studiu recent arată însă că astăzi, persoanele care simt că le-au fost iertate păcatele sunt mai dispuse să doneze bani bisericii.

Vatican: Nu vine sfârşitul lumii

Astronomul de top al Vaticanului are de oferit lumii nişte cuvinte liniştitoare: lumea nu se va sfârşi în 10 zile, în ciuda predicţiilor alarmiste care vor să convingă lumea de contrariu.

Profeţiile mayaşe influenţează cererea de zboruri dus

Incredibil, căutările pentru zboruri în sudul Franţei au crescut cu 41% pentru săptămâna de dinainte de 21 decembrie, comparativ cu două săptămâni înainte de data la care unii cred că va avea loc Apocalipsa Mayaşă.

Turcia: Un sat liniştit devenit „adăpost" împotriva Apocalipsei

Adepţii teoriilor apocaliptice cu privire la sfârşitul unuia dintre ciclurile calendarului mayaş sunt convinşi că „fluidele pozitive" care traversează satul turc Şirince (din apropiere de Efes) vor feri localitatea de Apocalipsă. Din acest motiv, satul, cândva liniştit, înregistrează zilele acestea un adevărat boom turistic.

Guvernul britanic: căsătoria gay să fie ilegală în Biserica Anglicană

Într-un efort de a linişti grijile liderilor religioşi ai Bisericii Anglicane, care şi-au exprimat în nenumărate rânduri refuzul de a oficia căsătorii homosexuale, guvernul britanic a anunţat că va fi ilegal pentru Biserica Anglicană să facă astfel de ceremonii, în timp ce alte biserici au voie, dacă îşi doresc acest lucru.

Exploratorul care a găsit Titanicul confirmă existenţa Arcei lui Noe

Robert Ballard, unul dintre exploratorii marini cei mai cunoscuţi şi cel care a descoperit ruinele vasului Titanic, a confirmat existenţa potopului biblic.