Pussy Riot, vinovate de crimă?
Se pare că nu trece nicio zi fără ca numele Pussy Riot să apară în presă, dar nu oricum, ci în ipostaze din cele mai şocante. Cea mai recentă ştire leagă numele formaţiei de o dublă crimă, pe care propaganda moscovită o colorează în nuaţe sumbre, deşi susţinătorii fetelor neagă orice legătură.
Profeţiile mayaşe influenţează cererea de zboruri dus
Incredibil, căutările pentru zboruri în sudul Franţei au crescut cu 41% pentru săptămâna de dinainte de 21 decembrie, comparativ cu două săptămâni înainte de data la care unii cred că va avea loc Apocalipsa Mayaşă.
Creștinii din Afganistan cer ajutor pentru a scăpa cu viaţă
Un grup de creștini afgani, care trăiesc în exil în India au solicitat autorităţilor internaţionale să intervină pentru a-i ajuta să se poată întoarce în siguranţă în Afganistan, unde au fost ameninţaţi cu execuţia, de către un reprezentant al guvernului, notează Christian Today.
9 din 10 catolici irlandezi sunt împotriva celibatului preoţesc
Aproape nouă din zece catolici irlandezi vor ca preoţii să nu mai fie obligaţi să rămână necăsătoriţi, relevă un sondaj efectuat de o asociaţie neoficială a preoţilor.
5 creștini iranieni, judecaţi pentru blasfemie
Cinci creștini între care și un pastor vor fi judecaţi de o curte inferioară din Iran, în următoarele două săptămâni, informează Christian Solidarity Worldwide.
Esenţiale azi, 11 septembrie
Zeci de mii de sirieni părăsesc provincia Idlib
Peste 30.000 de sirieni din regiunea Idlib și-au părăsit locuinţele, după ce forţele guvernamentale siriene împreună cu...
România Liberală şi BOR reacţionează la actuala formă a Constituţiei
Atât Iniţiativa România Liberală, cât şi reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române şi-au exprimat ieri nemulţumirea cu privire la actuala formă a Constituţiei, care lăsa deschisă poarta pentru căsătoriile homosexuale.
Imam prins cu minciuna, expulzat din SUA
Ahmad Wais Afzali, un imam care a colaborat cu Poliţia new-yorkeză după un atentat cu bombă care a eşuat a fost expulzat după ce autorităţile americane au descoperit că acesta minţise în timpul investigaţiilor.
7,5 milioane de persoane aud Biblia pentru prima dată
Demersul este o iniţiativă a organizaţiei "Faith Comes By Hearing" (în traducerea „Credinţa vine în urma auzirii"), care a reuşit să traducă Biblia în alte 8 limbi, informează site-ul Mission Network News.
Rusia pregătește prima lege antiavort după comunism
Președintele Dmitri Medvedev a semnat o lege care ar putea deveni prima lege antiavort din Rusia de după căderea comunismului.
BOR şi Vaticanul în ofensivă pe internet
Credincioşii ortodocşi din România pot să trimită rugăciuni prin internet, să îşi caute sufletul-pereche prin intermediul site-urilor matrimoniale păstorite de Biserica Ortodoxă sau să urmărească online serviciile religioase de înmormântare. La rândul său, Vaticanul face un alt pas în comunicarea online prin deschiderea unui portal de ştiri.
De unde mai citim știri religioase: 10 surse de referinţă
Două treimi dintre americani consideră că acoperirea mediatică a subiectelor de religie este marcată de senzaţionalism, arată un studiu al cercetătorilor din cadrul programului de Media și Religie al Universităţii Southern California care au lucrat în parteneriat cu Institutul de Politică aplicată „Ray C. Bliss", din cadrul Universităţii Akron.
Primăria Capitalei dă 2,5 mil. euro pentru Catedrala Mântuirii
Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat alocarea a 2,5 milioane de euro pentru Catedrala Mântuirii Neamului şi a altor 4 milioane de euro pentru 47 de biserici şi parohii din Bucureşti, informează ziarul Gândul.
România nu înregistrează crimele motivate de diferenţele religioase
România este singura ţară din Uniunea Europeană în care nu există un registru al infracţiunilor comise pe motive de rasă, religie sau sex, avertizează un raport al Agenţiei pentru drepturi fundamentale a Uniunii Europene (ADF).
Două treimi dintre români spun că se roagă
Două treimi dintre români, indiferent de confesiunea religioasă de care aparţin, declară că rugăciunea reprezintă o practică zilnică a vieţii lor. Dintre aceştia, doar un sfert reuşesc să ajungă săptămânal la biserică.
Pe 21 septembrie, bisericile se roagă pentru pace
Data de 21 septembrie 2011 va fi Ziua Internaţională a Rugăciunii pentru Pace când, la invitaţia Consiliului Mondial al Bisericilor (CMB), comunităţile religioase și bisericile din întreaga lume sunt invitate să se roage pentru încetarea violenţelor și rezolvarea conflictelor.
Începe construirea celui mai mare parc tematic creaţionist din lume (video)
Answers in Genesis (AiG) a anunţat săptămâna trecută că s-au strâns suficiente fonduri pentru a începe proiectul Ark, în cadrul căruia este prevăzută construirea corabiei lui Noe.
Între revoluţie și cruce
Ajuns faţă în faţă cu Iisus, un revoluţionar a crezut că și-a găsit aliatul mult așteptat, doar ca să descopere un Iisus care nu semăna cu nimic din ceea ce își imaginase.
Bisericile din Argentina sărbătoresc „luna Bibliei”
Luna septembrie este în multe ţări din America Latină o lună în care credincioșii sărbătoresc Biblia. Bisericile organizează numeroase prelegeri, ateliere și conferinţe pentru tineri, informează Consiliul Mondial al Bisericilor (WCC).
Doi militanţi atei plănuiesc arestarea Papei pentru „crime împotriva umanităţii”
Dacă planul evoluţionistului Richard Dawkins și al scriitorului Christopher Hitchens reușește, Papa Benedict al XVI-lea ar urma să fie arestat de îndată ce va păși pe teritoriul britanic, în cursul acestui an. The Telegraph informează că ambii autori atei pretind că ar avea dovada de netăgăduit că Papa a mușamalizat cazul...
Uniunea Baptistă din Ţara Galilor plănuieşte o extindere
Uniunea Baptistă din Ţara Galilor explorează ideea de a-şi alipi asociaţiile baptiste galeze active pe tot teritoriul Marii Britanii.













