O nouă organizaţie mondială ecumenică înglobează 80 de milioane de protestanţi

Două grupuri mondiale de protestanţi s-au reunit în Statele Unite pentru a lansa o nouă organizaţie care va vorbi în numele a peste 80 de milioane de creștini protestanţi din biserica Prezbiteriană, Reformată, Unitariană și din alte denominaţiuni, scrie Christian Telegraph.

Creștinii din Afganistan cer ajutor pentru a scăpa cu viaţă

Un grup de creștini afgani, care trăiesc în exil în India au solicitat autorităţilor internaţionale să intervină pentru a-i ajuta să se poată întoarce în siguranţă în Afganistan, unde au fost ameninţaţi cu execuţia, de către un reprezentant al guvernului, notează Christian Today.

Consiliul Mondial al Bisericilor prioritizează: întâi săracii și apoi băncile

Consiliul Mondial al Bisericilor (WCC) a lansat un apel liderilor mondiali prin care cer ca aceștia să ajute întâi oamenii săraci și apoi marile bănci afectate de criză, și să reducă cheltuilelile militare.

New yorkezii protestează împotriva construirii unei moschei

Aproape 400 de oameni au participat la o întâlnire comunitară pentru medierea conflictului între musulmanii care au achiziţionat clădirea unei mănăstiri goale din Staten Island, şi new-yorkezii furioşi de apropierea excesivă a comunităţii musulmane de locul unde au avut loc atentatele teroriste de la 11 septembrie.

În 100 de ani, rasa umană nu va mai exista

După ce un reputat profesor de la Cambridge a anunţat că anul 2014 va fi decisiv pentru viitorul omenirii, profesorul emerit Frank Fener, expert în microbiologie la Universitatea din Australia, a avertizat că rasa umană va dispărea într-un secol.

Baptiştii sudişti americani iau poziţie împotriva poluării, homosexualităţii şi divorţului

În ultima zi a întâlnirii lor anuale, baptiştii de sud din Statele Unite i-au denunţat pe cei responsabili de dezastrul ecologic din Golful Mexic, s-au declarat împotriva legislaţiilor pro-homosexuale şi au criticat sever scandalul privind divorţurile din cadrul propriei biserici, notează The Christian Post.

Marocul expulzează creştinii pe care îi acuză de prozelitism

Din luna martie, până astăzi, guvernul marocan a expulzat aproximativ 100 de creştini, pe motiv că făceau prozelitism, scrie Christian News Today. Creştinii din Maroc spun că extremiştii musulmani duc o adevărată campanie de denigrare împotriva lor, cea mai recentă fiind publicarea unei pagii Facebook anti-creştină.

Intoleranţă religioasă reciprocă – lumea creştină vs. lumea musulmană

Mai multe state musulmane au cerut Organizaţiei Naţiunilor Unite să ia măsuri drastice împotriva valului de islamofobie care se manifestă în Occident, în special în lumea presei. Delegaţii unor ţări musulmane, între care Pakistanul şi Egiptul, s-au adresat Consiliului pentru Drepturile Omului (ONU), atrăgând atenţia asupra rasismului şi discriminării la care sunt supuse populaţiile musulmane,...

Barcelona va interzice acoperirea feţei cu vălul burka în clădirile oficiale ale orașului

Primarul Barcelonei, Jordi Hereu, a anunţat măsura luni, insistând asupra faptului că aceasta nu are un caracter religios, conform AP. El a afirmat că reglementarea are în vedere orice fel de vestimentaţie care împiedică identificarea, incluzând și căștile de motociclete sau măștile de ski.

Video: anchetă privind avorturile forţate în biserica scientologică

    O investigaţie a ziarului St Petersburg, din Statele Unite, prezintă mărturiile a patru foste membre ale bisericii Scientologice care spun că au fost forţate de congregaţie să avorteze. Femeile povestesc pe rând că teama de a nu fi izolate în comunitatea religioasă, sau de a nu suferi pedepse din partea acesteia...

Bogăţiile ascunse ale Bisericii Catolice din Germania

După scandalul privind abuzurile sexuale în sânul Bisericii, a venit rândul scandalurilor financiare.Anul 2010 a fost cu siguranţă unul trist pentru preoţi. O recunoaşte chiar şi Papa Benedict al XVI-lea, într-o omilie recentă adresată unei mulţimi de 15.000 de preoţi.

Iisus la ecograf – campanie publicitară

Bisericile protestante din Anglia se implică într-o campanie publicitară care îl prezintă pe copilul Iisus la ecograf, cu un halou, scrie Times. Posterul care va fi mediatizat la nivel naţional de Crăciun are mesajul „El vine! Crăciunul începe cu Christos."

Experiment unic – viitorii rabini, imami și pastori vor studia împreună

Un rabin, un imam și un pastor împreună într-o sală de clasă. Conform AP, aceasta este ţinta Școlii de teologie din Claremont, care din această toamnă începe un program în cadrul căruia viitorii lideri spirituali din cele trei religii avramice vor lucra împreună pentru a-și obţine diplomele.

Campanie de imagine a musulmanilor din Anglia

„Cred în drepturile femeilor. Așa credea și Mohamed.” este unul dintre mesajele campaniei de relaţii publice demarate în Marea Britanie pentru a combate stereotipurile negative create în jurul islamismului, printre englezi.

Până în 2025 Biblia ar putea fi tradusă în toate limbile lumii

În ultima vreme, traducerea Bibliei se face în tot mai multe limbi. „Suntem parte a celei mai mari accelerări a traducerii Bibliei în toată istoria Bisericii" afirmă Bob Creson, președintele Wycliffe Bible Translators, citat de Mission Network News.

Anglicanii exclud episcopalienii din corpul ecumenic

Comunitatea Anglicană a suspendat episcopalienii din Statele Unite din slujirea în corpurile ecumenice, după ce aceştia au numit o femeie lesbiană în poziţia de episcop, în California.

Vaticanul ar putea crea o nouă structură misionară, pentru a întinde mâna ateilor

Vaticanul este pe cale să lanseze Consiliul Pontifical pentru Noua Evanghelizare (CPNE), un anunţ care va fi făcut, cel mai probabil pe 29 iunie, estimează observatori ai statului Pontifical, citaţi de un analist al ziarului The Guardian.

Ecumenismul îi ajută pe catolici să meargă dincolo de „teologia excluderii”

„Misiunea [creştină] este o poruncă, iar unitatea o rugăminte," a declarat episcopul Brian Farell, membru al Conciliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştine (CPPUC) în cadrul conferinţei de presă ţinute cu ocazia convenţiei Edinburgh 2010.

Vaticanul cere soluţii pentru tensiunile și pentru creștinii din Orientul Mijlociu

Comunitatea internaţională ignoră situaţia creştinilor din Orientul Mijlociu. Conflictul israelo-palestinian, războiul din Irak şi situaţia instabilă din Liban au forţat mii de creştini să părăsească regiunea, atrage atenţia Vaticanul. Documentul emis de Vatican subliniază că odată cu ascensiunea „Islamului politic" se formează un „curent extremist" care constituie o ameninţare pentru creştinii din regiune.

Cheltuielile bisericilor în timp de criză

În timp ce vizita istorică a lui Benedict al XVI-lea în Marea Britanie ar putea fi anulată din cauza costurilor foarte mari pe care le presupune evenimentul, Biserica Ortodoxă din România intenţionează să se împrumute pentru a începe lucrările de construire a Catedralei Neamului. Patriarhia va împrumuta în acest sens 200 milioane de euro.

Biserica Ortodoxă din Rusia vrea legi mai dure privind avortul

Un apel lansat marţi de Biserica Ortodoxă din Rusia dorește reducerea numărului de avorturi prin aplicarea unor legi mai stricte, raportează Reuters. Analiștii spun că reducerea ratei de avorturi în Rusia - una dintre ţările în care au loc cele mai multe avorturi -  ar putea fi una dintre măsurile cheie...