Ţară comunistă, printre cele mai mari exportatoare de Biblii
Două treimi din cele 12 milioane de Biblii editate în China în anul 2012 s-au vândut în afara graniţelor ţării, deoarece pe teritoriul ei se pot distribui doar „bisericilor oficiale".
Musulmanii actualizează scrierile lui Mahommed pentru sec. XXI
Teologii şi erudiţii musulmani au anunţat definitivarea actualizării scrierilor lui Mahommed, al doilea material de studiu după Coran, ca importanţă. Deşi realizarea unor compilaţii din scrierile profetului nu este un demers nou sau neobişnuit, adaptarea la societatea contemporană a atras numeroase critici.
Pastorul iranian, încă un an după gratii
Tribunalul iranian care se ocupă de cazul lui Yousef Nadarkhani, pastorul creştin condamnat la moarte, ar putea să amâne verdictul pentru un an, permiţând autorităţilor să încerce în continuare convertirea lui la islamism, în închisoare.
Ministerul israelian de Interne nu mai acceptă plăţi în timpul Sabatului
Ministrul israelian de Interne, Eli Yishai a ordonat departamentului IT din cadrul ministerului să reprogrameze serviciul de plăţi online pentru ca oamenii să nu mai poată efectua transferuri de bani către minister în timpul Sabatului sau al sărbătorilor evreieşti, transmite Haaretz.
Creștinii, sfătuiţi „să se scuture de izolaţionism”
Pastorul Bob Roberts s-a pronunţat împotriva izolaţionismului creștinilor americani. Membrii bisericilor americane sunt văzuţi de pastor ca fiind „probabil cel mai izolat grup de creștini” din lume.
Sărbătoare pentru Anglicani: Arhiepiscopul Welby a fost învestit oficial
Noul arhiepiscop de Canterbury a fost învestit oficial în funcţia de lider al Comuniunii Anglicane cu 80 de milioane de membri, în cadrul unei ceremonii care a avut loc ieri la catedrala Sf. Pavel din Londra.
Un deputat englez a propus interzicerea vălului integral în Marea Britanie
Un reprezentant al Partidului Conservator aflat la putere în Marea Britanie, a propus o lege pentru limitarea portului vălului islamic. Proiectul legislativ vizează interzicerea folosirii vălul islamic integral în spaţiul public, transmite Mediafax.
Curs de etică al Air Force suspendat pentru religie
Air Force a suspendat un curs de etică ce includea personaje și paragrafe biblice, scrie Washington Post.
Moschee într-o clădire avariată de atacurile de la 11 septembrie
Două organizaţii musulmane au primit miercuri aprobarea pentru a construi o moschee în cartierul newyorkez Manhattan, în apropierea locului unde au avut loc atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001. Moscheea urmează să fie construită într-o clădire de 13 etaje, care a fost avariată în evenimentele de la 11 septembrie, aflată foarte aproape...
Thrivent Financial promite 7 mil. dolari pentru Habitat for Humanity
În 2013, organizaţia Thrivent Financial for Lutherans va sprijini activitatea Habitat For Humanity (HFH) International cu aproximativ 7 milioane de dolari, a anunţat HFH, potrivit Religion News Service. Cu aceşti bani vor putea fi construite circa 113 case pentru persoane defavorizate.
W. Jeynes: Comuniştii chinezi apreciază creştinismul
Deschiderea guvernului comunist chinez faţă de religia creştină este mai mare şi se datorează, în parte, faptului că autorităţile de la Beijing cred că Statele Unite s-au bucurat de succes economic din cauza libertăţii religioase.
Statul german, acuzat de generozitate excesivă faţă de biserici
În 2012, Biserica Catolică şi Biserica Evanghelică au primit, de la bugetul statului, 460 de milioane de euro. Această dotaţie, virată anual în conturile celor două instituţii, are motive istorice, dar este foarte controversată.
Secular-Umaniştii contestă rezultatele Recensământului
Rezultatele preliminare ale Recensământului din 2011, anunţate de Institutul Naţional de Statistică, ridică „semne de întrebare privind corectitudinea" sondajului, susţin într-un comunicat reprezentanţii Asociaţiei Secular-Umaniste din România. Asociaţia contestă, în primul rând corectitudinea înregistrării datelor privind religia.
Primul raport FIA privind transparenţa Băncii Vaticanului
Agenţia de supraveghere financiară din Vatican (FIA), înfiinţată în 2010, a prezentat primul raport privind spălarea de bani, care arată că numărul cazurilor de „activitate financiară suspectă" a crescut la 6 anul trecut, de la numai unul în 2011, transmite CNN Money, potrivit Mediafax.
Peste 120 de vieţi salvate într-o campanie de 40 de zile
Peste 120 de copii nenăscuţi au fost salvaţi de la avort în urma unei campanii care a durat 40 de zile, informează Baptist Press.
Atleţii ruși apără legea împotriva propagandei homosexuale
Câștigătoare de două ori a medaliei de aur, atleta Yelena Isinbayeva, și-a exprimat în mod public sprijinul pentru legea votată în unanimitate de parlamentul rus, care interzice „promovarea relaţiilor sexuale nenaturale", și a rugat comunitatea internaţională să înţeleagă că fiecare ţară este diferită și că legile trebuie respectate.
Studiu contestat: şi fetuşii sub 24 de săptămâni simt durerea
Militanţi anti-avort contestă acurateţea studiul care afirma că fetuşii mai mici de 24 de săptămâni nu simt durerea. Potrivit acestora studiul a ignorat dovezi esenţiale care susţin contrariul.
Aproape 70% dintre britanici sunt creştini
Aproape 70% dintre britanici se consideră creştini, conform unui raport al Biroului pentru Statistici Naţionale din Marea Britanie. Acelaşi raport arată că doar 1,5% dintre britanici declară că sunt homosexuali sau bisexuali.
Miza eliberării uneia dintre membrele Pussy Riot
Un tribunal de la Moscova a eliberat-o miercuri pe Ekaterina Samuţevici, una dintre membrele grupului punk Pussy Riot, dar a confirmat pedeapsa cu doi de ani de închisoare pentru celelalte două tinere care au cântat în februarie o „rugăciune punk" împotriva lui Putin în Catedrala din Moscova.
Vizita Papei în Beirut, „un strigăt dezarmat, dar plin de speranţă”
Libanul a decretat ziua de 15 septembrie 2012, ca zi liberă. Motivul? Autorităţile vor să permită populaţiei să participe la vizita Papei Benedict al XVI-lea.
Lideri creștini iau poziţie contra politicii nucleare a Iranului
Organizaţia Liderilor Creștini pentru un Iran fără Arme Nucleare (Christian Leaders for a Nuclear-Free Iran) cere sporirea sacţiunilor economice împotriva regimului islamic, informează Christianity Today. Alţi lideri se tem însă că sancţiunile ar putea ricoșa împotriva credincioșilor iranieni.










