Religie

„Săracii lui Christos“, „săracii din Lyon” sau, pur și simplu, „fraţii“ nu și-au spus niciodată „valdenzi“ până să se alăture Reformei. Apelativul batjocoritor le-a fost dat de persecutorii lor, după numele celui care a închegat doctrina comunităţii.

La început, învăţăm să mergem și să vorbim. Apoi, pentru tot restul vieţii, învăţăm să privim.

Biblia este parte a istoriei, şi studiul vestigiilor antice, pe de o parte, oferă o confirmare (externă) a informaţiilor conţinute doar în scrierile sacre, iar, pe de altă parte, oferă posibilitatea înţelegerii mai ample a contextului în care s-au petrecut evenimentele evocate de Biblie.

Nimic nu ne poate pregăti dinainte pentru suferinţa pe care o vom trăi în viaţa aceasta. Însă chiar știind acest lucru, ne amintim adesea cu vinovăţie de momentele de ignoranţă fericită pe care le-am lăsat să se scurgă înainte de un necaz.

În Europa, creștinismul, până nu demult un factor de stabilitate al culturii europene, nu mai este prezent în spaţiul public contemporan.

La fiecare 100 de ani, lumea trece printr-un proces amplu de transformare, proces care a ajuns să fie numit „Schimbare de paradigmă”. În doar câteva decenii, societatea pare că se rearanjează din temelii.

Nu este necesar să pui în conflict libertatea de conștiinţă a unui medic și decizia unei femei de a face o întrerupere de sarcină.

În 1867, când Edson White avea 18 ani și lucra la tipografia adventistă din Battle Creek a avut o discuţie cu domnul Bell, care avea să-l redefinească.

Nu există oameni providenţiali, dar există șansa ca mâine o nouă generaţie puternică, ajutată încă de pe acum să facă o pasiune pentru educaţie și pentru valori dublate de bun simţ, să se unească și să producă hotărâtor schimbarea.

Dacă vezi Biblia ca un manual care trebuie să fie perfect ca să îşi facă treaba, atunci ai probleme. Trebuie să ne amintim mereu la ce e bună Biblia: ca să schimbe inimi şi să le apropie de Dumnezeu.

Cartea scriitorului John Ortberg „Către toate direcţiile... Cum vei ști încotro s-o apuci?” propune ca temă de reflecţie discernerea voii lui Dumnezeu cu privire la viaţa noastră.

Un Dumnezeu care iartă orice păcat, oricât de monstruos, poate fi o pricină de poticnire pentru cei care cred că trebuie să existe niște limite rezonabile ale iertării. Dar este și motiv de speranţă vie pentru cei care se simt prea păcătoși ca să-L mai caute.

Știm că iertarea autentică e creştinească, e de dorit. Și ştim şi că iertarea autentică e plăcută la primit. Dar oare ne cere Dumnezeu să iertăm în orice circumstanţă?

Hudson Taylor a întreprins unsprezece călătorii între Europa și China, iar misiunea sa a prosperat, având una dintre cele mai complexe viziuni de evanghelizare.

Din 2004, de când Google oferă statistici despre căutările utilizatorilor, au existat patru mari subiecte care au generat o creștere semnificativă a căutărilor pe Google cu privire la sfârșitul lumii.

Pe canapelele psihologilor se revarsă, în râuri, lacrimile adulţilor care dau o voce copilului interior. Copilul pus pe locul doi, după interesele personale ale părintelui, copilul ale cărui nevoi au fost invizibile, copilul ironizat în momentele lui formative, copilul exclusiv criticat, copilul tratat cu asprime, copilul bătut, copilul abuzat, copilul care a suferit la cheremul...

În Predica de pe Munte, Iisus S-a declarat categoric împotriva insultei și a agresiunii, considerându-le condamnabile. Așadar, cum reacţionezi când ești jignit?

De ce a ales Dumnezeu să Se reveleze printr-un text sacru? Nu existau și alte modalităţi? Mai inspiră Dumnezeu astăzi scripturi?

Există o presupusă inevitabilitate cu privire la întunericul care cade asupra noastră, un întuneric care ne cuprinde prin toate mijloacele posibile.

Iisus a schimbat perspectiva celor cu care dialoga. Evanghelia lui Luca ne arată un Iisus care nu refuză să Se implice social, dar refuză să Se implice în maniera în care I se cere să o facă.

Când auzim cuvântul „inspiraţie”, ne gândim de obicei la cea artistică, însă ce se înţelege prin „inspiraţie divină”? Cum se petrece aceasta?