Papa: Iisus nu a fost un revoluţionar politic
Violenţa în numele lui Dumnezeu este condamnată de Papa Benedict al XVI-lea în volumul al II-lea al cărţii Iisus din Nazaret. Liderul religios de la Vatican respinge ideea că Iisus Christos a fost un revoluţionar politic.
Papa emerit Benedict al XVI-lea critică contextul cultural al abuzurilor sexuale din Biserica Catolică
Papa emerit Benedict al XVI-lea a publicat un eseu în care acuză că Revoluţia Sexuală din anii 1960 este, alături de liberalizarea învăţăturii morale a Bisericii Catolice, unul dintre factorii care au favorizat răspândirea abuzului sexual printre clericii catolici.
Statuia lui Ioan Paul al II-lea naşte controverse
O statuie a lui Ioan Paul al II-lea dezvelită în Roma a stârnit controverse. Fanii fostului Suveran Pontif susţin că lucrarea nu seamănă prea mult cu acesta şi chiar că este „urâtă".
Întâlnire istorică între papa Francisc și patriarhul Chiril
Astăzi are loc o întâlnirea care va rămâne în istorie. Pentru prima dată de la schisma din 1054, capul Bisericii Catolice, papa Francisc, și capul Bisericii Ortodoxe Ruse, patriarhul Chiril, se vor întâlni, și o vor face pe pământ neutru, neeuropean.
Cum să înţelegem infailibilitatea papală
Pe 27 septembrie 2017, mass-media internaţională a transmis că un grup de 40 de savanţi și clerici romano-catolici conservatori l-au acuzat pe papa Francis că răspândeşte învăţături eretice.
Procesul Vatileaks s-a încheiat. Majordomul a fost condamnat
Fostul majordom al Papei Benedict a fost condamnat sâmbătă la 18 luni de închisoare, după ce a fost găsit vinovat de furtul mai multor documente papale secrete de la Vatican, pe care le-a dat presei. Cu toate astea, Papa ar putea să îl graţieze.
La prima vizită în Croaţia, Papa a criticat concubinajul
Cuplurile ar trebui să se căsătorească şi să aibă copii, în loc să trăiască în concubinaj, a declarat Papa Benedict al XVI-lea. Suveranul pontif a vizitat Croaţia şi a tras un semnal de alarmă cu privire la „dezintegrarea" vieţii de familie în ţările europene.
Antipapismul: realism sau paranoia? (I)
La final de 2015, faimosul neurochirurg Ben Carson, aflat în cursa pentru nominalizarea candidatului republican la președinţia SUA, a devenit ţinta mirărilor şi a insinuărilor unei părţi a presei, care a folosit momentul pentru a întoarce pe toate feţele identitatea sa religioasă. Ben Carson este adventist de ziua a şaptea, iar lumea era interesată să...
Papa cere armatei să protejeze libienii
Papa Benedict al XVI-lea le-a cerut liderilor militari și politici să ia în calcul siguranţa civililor din Libia și să se asigure că oamenii au acces la ajutoare de urgenţă.
Antipapismul: realism sau paranoia? (II)
În prima parte a acestei serii, ne-am familiarizat cu percepţia protestantă clasică asupra noţiunii și a personajului profetic antihrist, evaluând identificarea clasică a antihristului cu papalitatea. Continuarea analizei este încă mai fascinantă la o citire atentă a celor mai importante profeţii biblice despre antihrist.
Ce înseamnă pentru evrei şi pentru creştini vizita papei la sinagoga din Roma
Papa Francisc a devenit al treilea lider catolic din ultimul secol care a vizitat Sinagoga Mare a Romei, după ce a poposit duminică în lăcașul de cult evreiesc.
Relicvele lui Ioan Paul al II-lea, venerate în Polonia
Obiecte care au aparţinut fostului papă, Ioan Paul al II-lea, sunt venerate deja ca relicve în Polonia, ţara sa de origine. Deşi mai sunt câteva săptămâni până la beatificarea lui Ioan Paul al II-lea, în data de 1 mai, numeroşi catolici polonezi îl cinstesc deja ca pe un sfânt şi erou naţional.
În culisele „indulgenţelor via Twitter": superficialitatea presei
Peste 190 de surse internaţionale de presă au relatat tendenţios, săptămâna trecută, despre posibilitatea oferită de Vatican credincioşilor catolici de a obţine indulgenţe (pentru iertarea păcatelor) dacă urmăresc evenimentele din cadrul Zilei Mondiale a Tineretului pe reţelele sociale. Problema semnalată de rev. James Martin, pe blogul CNN Belief, a fost că, între aceste surse, câteva...
Poziţia lui Francisc și ecumenismul sângelui
Misterioase sunt căile prin care internetul repune în circulaţie o informaţie veche pe post de știre, cu titluri mincinoase. Dar imposibil de demascat nu sunt. Așa s-a întâmplat recent cu un clip în care papa Francisc ar „dezvălui oficial planuri pentru o religie mondială unică”.
Grigore I cel Mare | Primul mare papă medieval
Grigore I cel Mare a fost considerat un mare sfânt, unul dintre cei şase părinţi apuseni ai Bisericii, primul călugăr devenit papă şi unul dintre cei mai importanţi papi.
Papa: înainte de Big-Bang este Dumnezeu
Universul nu a apărut în urma unui „accident", iar creştinii ar trebui să respingă din start această idee, a declarat Papa Benedict al XVI-lea.
Papa sfătuieşte cuplurile să evite fertilizarea in vitro
Papa Benedict XVI s-a adresat cuplurilor infertile şi le-a sfătuit să evite fertilizarea artificială, conform Associated Press. El a adăugat că asemenea metode reprezintă o formă de aroganţă.
Papa Francisc, luat dur în colimator la Dublin
Papa Francisc nu a avut un sfârșit de săptămână reușit. După o primire călduţă în Irlanda, care a inclus pe alocuri și proteste la adresa sa „ca lider al celei mai mari grupări de pedofili”, în conferinţa de presă organizată la bordul avionului papal, la întoarcerea spre Vatican, papa a trebuit să răspundă acuzaţiilor fostului...
Papa Benedict oferă indulgenţe participanţilor la ZMT
Participanţii la Ziua Mondială a Tineretului vor putea primi indulgenţe din partea Papei Benedict al XVI-lea, informează site-ul oficial al evenimentului ZMTRomania.ro.
„Apărând Duminica, apărăm libertatea omului” – ecoul unei declaraţii papale
„Aș vrea să reamintesc ceea ce am spus adesea, în trecut, în apărarea timpului pentru familie, care este ameninţat de impunerea unor angajamente legate de muncă. Duminica este ziua Domnului (...) liberă pentru familie și liberă pentru Dumnezeu." Acestea au fost cuvintele adresate de Papa Benedict al XVI-lea în timpului celei...
Papa: Pacea mondială presupune încetarea avorturilor şi a căsătoriilor gay
În mesajul său anual de pace, Papa Benedict a declarat că „ceea ce face cu adevărat rău justiţiei şi păcii vine din negarea principiilor de respectare a vieţii şi de promovare a structurii naturale a căsătoriei, ca uniune între un bărbat şi o femeie,"scrie LifeSiteNews.



















