„Dar cine ştie să facă bine şi nu face săvârşeşte un păcat!”(Iacov 4:17)

„Harul ieftin[1] este duşmanul de moarte al bisericii noastre. Harul ieftin înseamnă har ca marfă de duzină.”[2] (Dietrich Bonhoeffer)

Paradoxal, autorul acestor frământări spirituale și-a petrecut mare parte din viaţă într-o luptă cu implicaţii politice. Privit ca martir și simbol al curajului nedisimulat, Dietrich Bonhoeffer continuă să intrige şi astăzi, să suscite interes, să genereze discuţii aprinse și să provoace conștiinţe. Viaţa, moartea și gândirea sa l-au transformat într-o personalitate cu un destin tragic.

Idealistul

Bonhoeffer s-a născut pe 4 februarie 1906, într-o familie numeroasă, aristocratică, dintr-un tată psihiatru și o mamă de origine nobilă, care i-a încurajat pe cei opt copii să își dezvolte o gândire independentă şi critică. Ceea ce Dietrich a făcut conștiincios. Visul său de a deveni teolog a fost de neschimbat, deși părinţii ar fi dorit pentru el o carieră muzicală, iar fraţii încercau să-l descurajeze atrăgându-i atenţia că biserica este slabă și fără importanţă. Le-a replicat: „Atunci, o voi reforma.”

Perfecţionistul

Și-a început studiile teologice la facultatea protestantă din Tübingen, le-a continuat la Roma şi la Berlin, obţinând în final titlul de doctor în teologie. Avea doar 21 de ani. Doar trei ani mai târziu, obţinea titlul de docent.

Chiar în același an (1930), a plecat la New York, trăind timp de câteva luni o experienţă care i-a marcat decisiv întreaga existenţă. A petrecut mult timp în comunităţile negrilor din Harlem, fiind impresionat de dedicarea acestora în slujba oamenilor loviţi de criza economică. Evanghelia, după cum constata Dietrich, le vorbeşte oamenilor indiferent de statutul social sau naţional. Aici i-a fost inspirată dorinţa de a se implica în viaţa celor marginalizaţi și discriminaţi, ceea ce îl va arunca mai târziu în arena politică.[3]

Unul dintre prietenii săi americani, Paul Lehmann, menţiona într-un interviu[4] jovialitatea, dar și neîngăduinţa lui Dietrich cu mediocritatea. Când acesta din urmă a picat de două ori examenul pentru obţinerea permisului de conducere, Paul i-a sugerat că ar fi bine să îi dea niște bani instructorului. Dietrich a refuzat, spunând că i se pare un gest imoral. În consecinţă, a eșuat și a treia oară.

Exploratorul

Reîntors la Berlin, a predat cursuri la universitate, dar într-o manieră inedită pentru lumea teologică germană. Avea o abordare meditativă a Scripturii, manifestând preocupări care transcend interesul îngust pentru biserică. În acest fel, a depășit limitele teologiei luterane, de care iniţial a fost dependent, atât în ceea ce privește relaţia dintre biserică și stat[5], cât și în chestiunea evreiască[6].

Undeva între anii 1931și 1932, Bonhoeffer a fost marcat de puternice frământări lăuntrice, trecând printr-un proces profund de convertire. Predicile lui deveneau tot mai tăioase. De la amvonul Bisericii Treimii, din Berlin, a acuzat capcana formalismului în care căzuse biserica lui Luther: „Nu putem să ne prefacem că această biserică nu mai este de mult biserica lui Luther”.[7]

Într-o scrisoare din ianuarie 1936, Bonhoeffer îşi analiza retrospectiv „experienţa evanghelică”: „S-a întâmplat ceva, ceva care a schimbat şi transformat viaţa mea până în prezent. Pentru prima dată am descoperit Biblia. (…) Predicasem adesea, fusesem foarte implicat în biserică, vorbisem şi predicasem despre ea, dar încă nu devenisem creştin.”[8]Erau efectele puternice ale experienţei trăite în New York. Nu mai era interesat de dezbateri abstracte, ci de aspectele practice ale vieţuirii creștine. Din aceste frământări a luat naștere, în 1937, capodopera sa teologică, Costul uceniciei (Nachfolge, germ.), scrisă în mare parte sub forma unui comentariu la Predica de pe Munte. Bonhoeffer se opreşte asupra maladiei spirituale a vremii – harul ieftin.

Luptătorul

Cariera sa fulminantă a intrat în recul odată cu anul 1933. Spre deosebire de majoritatea germanilor, Bonhoeffer a avut intuiţia dezastrului care se prefigura prin Adolf Hitler. Ideile sale pacifiste, opuse agresiunii naţional-socialiste, l-au împins la disidenţă, plecând din biserica majoritară protestantă (supusă führerului) și aderând (alături de Martin Niemöller și Karl Barth) la ceea ce se numea simbolic „Biserica Mărturisitoare”. Unii i-au sugerat să rămână în biserica majoritară și să lupte din interiorul ei. „Dacă te urci într-un tren greșit, nu are niciun sens să alergi pe coridor în direcţia opusă”[9], a fost replica sa.

Bonhoeffer căuta o liniște pe care nu putea să o găsească. Poziţia apolitică (neutră), de supravieţuire, a Bisericii Mărturisitoare i se părea insuficientă și nebiblică: „Trebuie să se rupă odată tăcerea motivată teologic cu privire la faptele săvârşite de stat. (…) Deschide-ţi gura pentru a vorbi în numelor celor fără de grai. Cine mai ţine minte acest lucru în biserică?” Era convins că orice creștin trebuie să înfrunte răul, ca să nu participe prin tăcere la triumful acestuia. Vocea sa a devenit tot mai incomodă, şi biserică, și în afara ei. Apropiaţii îl înţelegeau tot mai greu, incapabili de a decripta concepţiile sale teologice, care se manifestau în fiecare aspect al vieţii sale, private sau publice.[10]

Convingerile pacifiste au început să îl coste. După Noaptea de Cristal[11], a înţeles că tăcerea nu poate fi o soluţie: o biserică ce nu îi apără pe evrei nu se poate numi biserica lui Hristos. Intrat tot mai mult în atenţia Gestapoului, a avut posibilitatea să se salveze, la rugămintea unor prieteni americani. A dat curs invitaţiei acestora, în 1939, traversând oceanul pentru a preda o serie de cursuri de teologie. Prietenii sperau ca impetuozitatea sa să se liniştească. În ciuda tuturor insistenţelor însă, Bonhoeffer a părăsit în scurt timp SUA, revenind în ţara natală, cu puţin înainte de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial. Era decis „să împărtășească suferinţele prin care trece poporul german”[12]. Curând i s-a retras dreptul de a preda la Universitatea din Berlin. Apoi i-a fost interzis dreptul de a vorbi în public şi de a scrie. Pentru mulţi, puteau fi obstacole de netrecut. Pe el, l-au ambiţionat.

Spionul

Cu cât afla mai multe despre acţiunile naziste, cu atât era mai intrigat, iar dilemele etice se amplificau. Obișnuia să spună că, dacă un nebun intră cu mașina într-o mulţime, ca teolog nu poţi să te rezumi la îngrijirea rănilor celor muribunzi. Important este să iei volanul din mâna șoferului. În consecinţă, s-a decis să se alăture conspiraţiei împotriva statului. În 1940, Bonhoeffer a decis să activeze în Serviciul Forţelor Armate Germane (Abwehr – serviciile secrete). A recurs la acest gest pentru a-și putea desfăşura activitatea conspirativă în interesul mişcării de rezistenţă. A reușit să stabilească contacte cu Aliaţii, cu scopul pregătirii răsturnării regimului, operaţiune care trebuia să fie demarată prin asasinarea lui Adolf Hitler.

Era conștient că prin demersul său se va face vinovat de crimă. Raţiona teologic cu privire la acţiunile sale, apreciind că, indiferent de varianta pe care o va alege, „omul se va face vinovat și, fie într-un caz, fie în celălalt, poate să trăiască numai prin harul și iertarea divină”[13]. Și-a asumat astfel responsabilitatea unui destin tragic.

Martirul

În 1943, Bonhoeffer a fost arestat şi încarcerat, sub acuzaţii care nu aveau legătură cu activitatea sa subversivă.[14] Chiar și în detenţie, şi-a continuat obiceiul meditativ, alocând cel puţin o jumătate de oră pe zi unui verset din Scriptură. Închis la Tegel (18 luni), apoi în închisoarea Gestapoului (4 luni), la Buchenwald (7 săptămâni), după eșecul tentativei de asasinat de la 20 iulie 1944, conduse de von Stauffenberg[15], legăturile lui Bonhoeffer cu conspiratorii n-au mai putut fi tăinuite. Au fost descoperite documente compromiţătoare și a fost mutat în lagărul de concentrare de la Flossenbürg.

Hitler a emis personal ordinul de judecare şi de executare a lui Bonhoeffer. Un tribunal SS l-a condamnat pentru înaltă trădare. Cu mai puţin de 24 de ore înainte de a părăsi această lume, Bonhoeffer și-a exercitat atribuţiile de pastor. Un catolic și un ateu, tovarăși de suferinţă, i-au solicitat acest lucru. S-a rugat și a comentat două texte din Biblie.[16] Unul dintre cei prezenţi a relatat mulţi ani mai târziu că Bonhoeffer „ne-a vorbit într-un mod care a atins inimile tuturor”.

În dimineaţa zilei de 9 aprilie 1945, cu doar câteva săptămâni înainte de capitularea Germaniei, Bonhoeffer împreună cu alţi opozanţi ai regimului[17] au fost executaţi prin spânzurare. Avea doar 39 de ani. „A fost, fără excepţie, cel mai bun și cel mai iubitor bărbat pe care l-am întâlnit vreodată”[18], a povestit mai târziu unul dintre tovarășii de închisoare.

Ultima mărturie despre Bonhoeffer îi aparţine doctorului H. Fischer-Hüllstrung, martor la execuţie. „A spus din nou o rugăciune scurtă şi apoi a urcat treptele eşafodului, curajos şi sigur pe sine. În aproape 50 de ani de când lucrez ca medic, n-am văzut aproape pe nimeni care să moară atât de supus voii lui Dumnezeu.”[19]

Cei care l-au cunoscut sau i-au analizat viaţa îi recunosc meritele, chiar dacă răspunsul său final rămâne dilematic. Unul dintre cei care l-au cunoscut foarte bine pe Bonhoeffer a spus că moartea acestuia poate fi considerată un act de martiraj, fiind rezultatul nu doar al unei credinţe într-o idee, ci al unui „sacrificiu de dragul unei umanităţi ameninţate”[20]. Bonhoeffer este în prezent unul dintre cei zece martiri creștini ai secolului al XX-lea ale căror statui împodobesc Marea Ușă de Apus a catedralei Westminster, din Londra.[21]

În ciuda aprecierilor pe care le-a cules post-mortem, dilemele care decurg din implicarea sa într-un complot politic cu o miză controversată rămân. Într-o întâlnire cu cititorii, Metaxas (unul dintre biografii lui Bonhoeffer) a încercat să dezlege enigma, oferind un exemplu contemporan: „Să presupunem că cineva în foaierul bisericii încearcă să ucidă oameni. Ar trebui un creștin doar să spună: «Mă voi ruga pentru asta» și să nu treacă la acţiune? Sau ar trebui ca acel creștin să ia arma pentru a preveni ca omul din foaier să ucidă mai multe persoane?” El a citat şi celebra frază a lui Bonhoeffer: „Tăcerea în faţa răului este rea.

Politicianul

Unii nu au putut să treacă peste implicarea politică a teologului german și peste planurile sale care, dintr-o perspectivă, contravin principiilor creștine. Pentru mulţi creștini, opţiunea teologului german este paradoxală. Este semnificativ în acest sens protestul unor pastori din Bielefeld, în anul 1948, cu privire la o iniţiativă de a se denumi străzi cu numele lui Bonhoeffer. Aceştia îşi motivau atitudinea prin aceea că „noi nu dorim să ştim că numele fraţilor noştri care au fost ucişi pentru credinţa lor se află în acelaşi rând cu martirii politici“. Implicarea în complotul de eliminare fizică a lui Hitler a fost și continuă să fie spinoasă. Unii au încercat să diminueze dilemele teologice pe care le generează, susţinând că rolul lui Bonhoeffer a fost mai degrabă unul marginal, redus la o sferă diplomatică, în acord cu convingerile sale puternic pacifiste. Cu alte cuvinte, eticheta de potenţial asasin nu i se poate atribui.[22]

Moștenirea pe care a lăsat-o Bonhoeffer reprezintă o mare provocare. Dilemele etice cu care s-a confruntat el pot apărea oricând, chiar dacă circumstanţele sunt altele. De aceea devine esenţial nu doar să identificăm posibile similitudini cu perioada în care el a trăit, ci să evaluăm din timp și să hotărâm cu privire la reacţiile și atitudinile necesare și potrivite în asemenea condiţii.

Footnotes
[1]„Expresie specifică teologului german, prin care definea atitudinea superficială și duplicitară a creștinilor care doreau să se bucure de binecuvântările divine fără să manifeste și spiritul creștinismului (marcat de responsabilitate).”
[2]Dietrich Bonhoeffer, Costul uceniciei, Editura Peregrinul, 2009.
[3]Eric Metaxes, Bonhoeffer, Pastor, Martyr, Prophet, Spy: A Righteous Gentile vs. The Third Reich, Thomas Nelson, Nashville, 2010.
[4]„  Documentarul Dietrich Bonhoeffer, memories and perspectives, Trinity Films Inc., 1983”.
[5]„Luther nu a fost niciodată promotorul unei rezistenţe faţă de autorităţile civile.”
[6]„Reformatorul german a emis acuzaţii dure la adresa evreilor. Una dintre broșurile sale va fi utilizată de Hitler în campania antisemită.”
[7]„Eric Metaxes, op.cit., p. 85”.
[8]„Ibidem, p. 86.”
[9]„Ibidem, p. 124.”
[10]Stephen J. Nichols, Bonhoeffer on the Christian Life: from the Cross, for the world, Crossway, Wheaton, 2013.
[11]„Pogromul din 9–13 noiembrie1938, soldat cu incendieri și distrugeri de imobile evreiești.”
[12]„Scrisoarea către Reinhold Niebuhr, la sfârșitul lui iunie 1939.”
[13]„Idee exprimată în lucrarea Etica, la care a început să lucreze chiar în acea perioadă tulbure.”
[14]„Acuzat pentru implicare în Operaţiunea 7, un plan prin care erau derulate acţiuni de salvare a evreilor spre Elveţia.”
[15]„Celebrul plan Valkyria, din 20 iulie 1944.”
[16]„Isaia 53:5 și 1 Petru 1:3. ”.
[17]„Wilhelm Canaris (șeful Abwehr), Hans Oster (adjunctul lui Canaris), Hans von Dohnányi (jurist și cumnat cu Dietrich).”
[18]„Eric Metaxas, op.cit., p. 329.”
[19]„ Ibidem, p. 331-332.”
[20]Bethge Eberhard, Bonhoeffer Exile and Martyr, Collins St. James Place, Londra, 1975.
[21]„Vezi http://westminster-abbey.org/our-history/people/dietrich-bonhoeffer”.
[22]„Mark Thiessen Nation, Anthony G. Siegrist și Daniel P. Umbel, Bonhoeffer the Assassin?: Challenging the Myth, Recovering His Call to Peacemaking, Baking Academic, 2013.”

Note

Bonhoeffer, Dietrich, Costul uceniciei, Editura Peregrinul, 2009.
Eberhard, Bethge, Bonhoeffer Exile and Martyr, Collins St. James Place, Londra, 1975.
Metaxes, Eric, Bonhoeffer, Pastor, Martyr, Prophet, Spy: A Righteous Gentile vs. The Third Reich, Thomas Nelson, Nashville, 2010.
Nichols, Stephen J., Bonhoeffer on the Christian Life: from the Cross, for the world, Crossway, Wheaton, 2013.
„Expresie specifică teologului german, prin care definea atitudinea superficială și duplicitară a creștinilor care doreau să se bucure de binecuvântările divine fără să manifeste și spiritul creștinismului (marcat de responsabilitate).”
„  Documentarul Dietrich Bonhoeffer, memories and perspectives, Trinity Films Inc., 1983”.
„Luther nu a fost niciodată promotorul unei rezistenţe faţă de autorităţile civile.”
„Reformatorul german a emis acuzaţii dure la adresa evreilor. Una dintre broșurile sale va fi utilizată de Hitler în campania antisemită.”
„Eric Metaxes, op.cit., p. 85”.
„Ibidem, p. 86.”
„Ibidem, p. 124.”
„Pogromul din 9–13 noiembrie1938, soldat cu incendieri și distrugeri de imobile evreiești.”
„Scrisoarea către Reinhold Niebuhr, la sfârșitul lui iunie 1939.”
„Idee exprimată în lucrarea Etica, la care a început să lucreze chiar în acea perioadă tulbure.”
„Acuzat pentru implicare în Operaţiunea 7, un plan prin care erau derulate acţiuni de salvare a evreilor spre Elveţia.”
„Celebrul plan Valkyria, din 20 iulie 1944.”
„Isaia 53:5 și 1 Petru 1:3. ”.
„Wilhelm Canaris (șeful Abwehr), Hans Oster (adjunctul lui Canaris), Hans von Dohnányi (jurist și cumnat cu Dietrich).”
„Eric Metaxas, op.cit., p. 329.”
„ Ibidem, p. 331-332.”
„Mark Thiessen Nation, Anthony G. Siegrist și Daniel P. Umbel, Bonhoeffer the Assassin?: Challenging the Myth, Recovering His Call to Peacemaking, Baking Academic, 2013.”