Veioză luminând slab, umbre pe tastatură, un ceas la care mă uit încruntată și care îmi arată o oră târzie – 23:47. Simţind un val de panică, degetele mele au început să alerge pe tastele de plastic. Lucrând până târziu în noapte, e de înţeles că eram foarte obosită. Nu era o oboseală din aceea bună, care te face să tânjești să te cuibărești în pat, ci o oboseală în cazul căreia corpul nu vrea să coopereze. Amorţisem în poziţia aceea de aproape trei zile. Mă durea spatele. Biroul meu era aglomerat cu căni vechi, resturi de hârtie și obiecte așezate la întâmplare care mă stresau și mă umpleau de rușine. Aveam nevoie de un duș.
Un sfat pentru înţelepţi: Nu spune „da” la 15 proiecte deodată! Chiar dacă acest lucru este evident atunci când lucrezi pe cont propriu, este mai ușor de spus decât de făcut. Cu doar două luni înainte, nu aveam niciun proiect și eram gata să renunţ complet la viaţa de freelancer. Iar acum, eram sufocată de volumul de muncă. Aș putea da vina pe creșterea costului vieţii, pe proasta gestionare a afacerii sau chiar aș putea spune că aceasta este o „parte inerentă a meseriei de freelancer”, dar acestea sunt doar probleme de suprafaţă. În realitate, acest ritm nesustenabil era rodul unei probleme mult mai profunde, localizate la nivelul inimii.
Un ritm greu de susţinut
În scurtul și celebrul său eseu publicat în 1930, economistul John Maynard Keynes a prezis că, în 100 de ani, majoritatea oamenilor nu vor lucra mai mult de 15 ore pe săptămână și chiar că munca va fi opţională. Astăzi, într-o lume în care 60% dintre noi suntem conectaţi la locul de muncă prin intermediul unui smartphone timp de 13 sau mai multe ore pe zi, râdem de previziunile lui Keynes. Un studiu recent, realizat de Harvard Business School în rândul a 1.000 de profesioniști, a arătat că 94% dintre aceștia lucrau cel puţin 50 de ore pe săptămână, în timp ce jumătate lucrau mai mult de 65 de ore. Deloc surprinzător, procentul americanilor care declară că „nu au niciodată suficient timp” a crescut de la 70%, în 2011, la 80%, în 2018.
Australienii lucrează 3,2 miliarde de ore suplimentare neplătite pe an, în timp ce 3,8 milioane nu iau pauză de masă zilnic. Suntem suprasolicitaţi, supraaglomeraţi și din ce în ce mai lipsiţi de timp. Dar nu doar agendele noastre sunt pline până la refuz, ci și casele noastre. Statisticile arată că, dacă fiecare persoană de pe Pământ ar trăi așa cum trăiește americanul mediu, am avea nevoie de 5,2 planete pentru a ne susţine. În Australia, 80% dintre locuitori consumă mai mult decât au nevoie, în timp ce 60% consideră că obiceiurile de consum ale naţiunii au un impact negativ. Obiceiurile de consum sunt agravate de marketingul digital, un occidental vizionând între 4.000 și 10.000 de reclame pe zi. Hiperconsumul împreună cu suprasolicitarea cronică creează o combinaţie toxică de stres, epuizare, copleșire și nemulţumire. Întrebarea este: De ce am ajuns așa?
Glorificarea suprasolicitării
După cum remarcă sociologul Jonathan Gershuny, „munca, și nu timpul liber, este acum semnificantul statutului social dominant”. Filosoful Byung-Chul Han leagă problema suprasolicitării de ceea ce numește „societatea realizării”. El susţine că lumea noastră modernă a devenit atât de obsedată de realizare, de performanţă și autodepășire, încât acestea au devenit „scopuri în sine”. Acesta poate fi motivul pentru care persoanele care par să depună eforturi mari sau să folosească instrumente de creștere a productivităţii sunt considerate „admirabile din punct de vedere moral”, indiferent de rezultatele lor reale.
Citește și: Sabatul în care se desfătează inima noastră
Datele neuroștiinţei confirmă că atingerea obiectivelor majore – chiar și câștigul la loterie – nu aduce fericirea pe termen lung. Mai degrabă, actul de a căuta, indiferent de rezultat, este cel care determină comportamentul uman. A fi ocupat și a acumula lucruri materiale sunt semne importante că suntem prinși în această „căutare” și un mod subconștient de a ne dovedi valoarea în faţa celorlalţi. După cum spunea celebrul guru financiar Dave Ramsey, „cumpărăm lucruri de care nu avem nevoie, cu bani pe care nu îi avem, pentru a impresiona oameni pe care nu îi plăcem”. Închiriem spaţii de depozitare pentru că locuinţele noastre sunt pline. Căutăm pe ecranul telefonului pentru a comanda mâncarea pe care nu avem timp să o gătim. Ne târâm prin traficul de dimineaţă pentru a respecta termene-limită pe care nu ar fi trebuit să le acceptăm de la bun început.
În timp ce un budist poate încerca să ucidă dorinţa, pentru a pune capăt suferinţei, un consumist poate continua să o hrănească din același motiv. Între timp, profesorul creștin John Mark Comer susţine că suferinţa noastră este cauzată de faptul că oamenii au o dorinţă interioară infinită, care nu poate fi satisfăcută de lucrurile finite, pământești. În secolul al IV-lea, Augustin a rostit celebrele cuvinte: „Tu ne-ai făcut pentru Tine și inima nu noastră este liniștită până când nu se odihnește în Tine.” Am fost creaţi pentru o viaţă eternă cu Dumnezeu, și astfel tendinţa noastră naturală este să ne umplem vieţile și agendele în speranţa de a rezolva neliniștea interioară.
Cu siguranţă, există o cale mai bună.
O inimă neliniștită
În cartea sa, Subversive Sabbath, A.J. Swoboda susţine că, în ciuda faptului că trăim într-o cultură a confortului 24 din 24 de ore, suntem „sinistru de nemulţumiţi”.
„Închinându-se la aceste altare sacre ale hiperactivităţii, progresului și compulsivităţii tehnologice, sufletele noastre tânjesc din ce în ce mai mult după sens, valoare și adevăr, pe măsură ce se ofilesc, epuizate, ameţite, nemulţumite, mereu la limită. Corpurile noastre se uzează. Spiritele noastre sunt însetate. Avem incapacitatea de a sta pur și simplu liniștiţi și de a fi noi înșine. Pe măsură ce ne înecăm în viaţa de 24 de ore din 24, 7 zile din 7, se pare că suntem capabili să facem orice, mai puţin să ne potolim adevărata sete de o viaţă cu Dumnezeu. Nu am reușit să ne punem întrebarea pe care ne-o adresează Iisus: «Şi ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul?» (Matei 16:26). Trebuie să începem prin a ne aduce aminte.”
Există o practică simplă pe care Dumnezeu ne-a cerut să ne-o amintim. Aceasta ne poate descâlci programele încărcate, ne poate întrerupe consumul excesiv și poate restabili pacea și armonia în vieţile noastre și în întreaga lume. Poate că sună prea bine ca să fie adevărat, dar în acele momente de la ora 23:47, când cortizolul meu este la cote maxime și sunt gata să am o cădere nervoasă, această practică mă ţine cu picioarele pe pământ. Știu că, deși sunt momentan într-un dezechilibru, în curând voi experimenta adevărata odihnă – o odihnă profundă, semnificativă. Se numește Sabat.
Sabat și odihnă pentru suflet
Pe scurt, Sabatul este o perioadă de 24 de ore care începe vinerea, la apusul soarelui, și se încheie sâmbăta, la apus. El a fost conceput pentru a ne ajuta să intrăm într-o odihnă profundă, reparatoare. Dumnezeu nu ne-a proiectat să fim hărţuiţi și stresaţi tot timpul. În Sabat, încetăm să ne facem griji, să ne dorim lucruri, să muncim. Ne îndepărtăm de e-mailuri și de foi de calcul și începem să ne simţim din nou oameni. Modul în care alegi să petreci acest timp depinde de tine, dar iată câteva sugestii în acord cu principiile de bază ale respectării Sabatului: petrece timp cu cei dragi, mănâncă mâncare bună, râzi (mult, dacă este posibil), petrece timp în natură, explorează locuri noi, ascultă (sau interpretează) muzică, citește o carte bună și, cel mai important, mergi în prezenţa lui Dumnezeu.
Sabatul este o modalitate de a ne regăsi centrul și de a ne aminti ce este cu adevărat important (mai degrabă decât doar urgent) în viaţă.
Sabatul ne învaţă că suntem fiinţe umane, nu „fapte” umane. Ne abţinem să cumpărăm lucruri care ne aglomerează viaţa și îmbrăţișăm faptul că valoarea noastră nu rezidă din realizările obţinute, din ocupaţia noastră sau din lucrurile pe care le deţinem, ci din statutul de copii ai lui Dumnezeu. Există tot mai mulţi creștini – și chiar și necreștini – care încep să adopte această practică. Adventiștii de ziua a șaptea o fac de aproape 200 de ani (în fiecare a șaptea zi) și sunt recunoscătoare că am fost crescută într-o tradiţie religioasă care preţuiește această practică. Dar fie că ești sau nu adventist, poţi beneficia de odihna de Sabat.
Încurajări pentru cei care vor să se odihnească în Sabat
Fiecare creștin epuizat de poverile pe care le poartă ar trebui să își dea seama că Iisus nu este onorat de oameni nefericiţi, epuizaţi. Odihna este esenţială pentru sănătatea emoţională și spirituală și pentru capacitatea de a-i iubi pe ceilalţi. Odihna nu este doar o sugestie, este o poruncă a lui Dumnezeu – porunca a patra îndeamnă poporul lui Dumnezeu să ţină un Sabat săptămânal, așa cum a făcut Dumnezeu în timpul săptămânii creaţiei. Respectarea Sabatului nu trebuie să fie o corvoadă, ci o oportunitate de a acorda prioritate odihnei fizice în mijlocul agitaţiei și stresului.
În ce-i privește pe necreștinii care pur și simplu au nevoie de o pauză, ei au nevoie să își amintească: adevăratul lux în viaţă nu este statutul, ocupaţia sau lucrurile materiale, ci posibilitatea de a citi o carte într-un ritm liniștit, în mijlocul zilei. Odihna Sabatului ne permite să încetinim. Un sabat săptămânal ar putea fi un lucru bun de practicat pentru oricine este „împovărat”.
Iisus ne invită în Matei 11:28-30 – „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun şi sarcina Mea este uşoară.”
Aceasta este calea lui Isus.
Acesta este Sabatul.
Maryellen Hacko este artistă și ilustratoare și locuiește în Sydney, Australia. O versiune a acestui articol a apărut iniţial pe site-ul Signs of the Times Australia.
