Cred, Doamne, ajută necredinţei mele!
M-am născut într-o familie adventistă. Asta însemna destul de multe, inclusiv sentimentul că propria tradiţie religioasă reprezintă singurul adevăr.
Cred în Dumnezeu și când tace
Nu am avut experienţa unei convertiri cu tunete și fulgere, ci mai degrabă Dumnezeu mi S-a descoperit ca „un susur blând și subţire“. (1 Împăraţi 19:12).
Urmele (ne)credinţei
Consider că îndoiala este o componentă a credinţei și nu opusul ei. Mi-au trebuit mulţi ani ca să pot spune asta fără o mare vinovăţie.
Credinţa vede miracolul
În tulburarea lor, martirii nu-L abandonează pe Dumnezeu. Deși nu Îl înţeleg întru totul, Îl cunosc suficient încât să aibă încredere în El.
Incertitudinile omului religios
A fi religios nu echivalează cu a fi lipsit de incertitudini. Nici a fi creștin nu echivalează cu a fi sigur de orice cred. Incertitudinile creștine se compară sau sunt măsurate adesea cu certitudinile știinţei.
Cum am ajuns să cred
În copilărie am fost păgân. Nu a fost o alegere, ci o consecinţă a lipsei Cuvântului lui Dumnezeu. Apoi am ajuns să cred.
Merg prin credinţă
Nu știu vreun timp în care să mă fi îndoit că, dincolo de limitele lumii vizibile, atât de acaparatoare, există o altă realitate, la care are acces doar cel care silabisește alfabetul credinţei.
Credinţa din inimă
De-a lungul anilor, credinţa mea în Dumnezeu, ca set de valori, convingeri dogmatice și relaţie personală, a cunoscut suișuri și coborâșuri, bune și rele.
Credinţa care dă siguranţă
Putem greși în multe feluri cu privire la ceea ce credem că am înţeles, de o parte sau de alta a graniţei dintre credinţă și necredinţă. Timpul ne va spune cât și când am greșit. Nu este însă nevoie, până atunci, să trăim în incertitudine.
Nu ne-a ajuns vreo îndoială peste puterea noastră
Fără a căuta vreodată îndoiala, am întâmpinat-o adesea cu interes și recunoștinţă. Nu am fugit de ea, ci mai degrabă i-am căutat astâmpăr.
De ce cred în Dumnezeu
Când suntem lângă un om care suferă, Dumnezeu este, prin noi, lângă omul acela. Iar el Îl poate zări ușor dacă nu Îi umbrim prezenţa cu propria noastră frică.
Aș vrea să urlu: „Este!”
Știu că exiști pentru că Te întâlnești cu mine în fiecare zi. Și, să știu că ești, îmi este de ajuns. Ba, chiar mai mult, aș vrea să urlu: „Este!“
Funia de dragoste
„Adevărat vă spun că, dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muștar, aţi zice muntelui acestuia: «Mută-te de aici colo», și s-ar muta; nimic nu v-ar fi cu neputinţă.“
