Expunerea de durată la adversitate psihosocială, responsabilă pentru boli mintale și dependenţă
Persoanele expuse pe termen lung la condiţii de adversitate pot avea o producţie de dopamină mai scăzută decât este nevoie pentru a gestiona situaţiile de stres acut și se pot dovedi vulnerabile în faţa bolilor mintale și a dependenţei, potrivit unui studiu britanic recent.
Viziunea pesimistă asupra vieţii crește riscul de boli coronariene
Pesimismul poate contribui semnificativ la îmbolnăvirea inimii, a fost concluzia unui studiu care s-a derulat pe durata unui deceniu, realizat de cercetători de la Universitatea Tampere din Finlanda.
Studiu OMS relevă importanţa artei pentru o sănătate de fier
Implicarea în activităţi artistice de la o vârstă fragedă poate reduce inegalităţile sociale și încurajează comportamentele sănătoase, potrivit unui nou raport UCL și OMS.
Spital bucureștean dotat cu tehnologie care depistează cancerul cu 6-18 luni înaintea altor proceduri
Spitalul Clinic Colentina pune la dispoziţia pacienţilor, în mod gratuit, cea mai modernă metodă de diagnostic imagistic, examinarea PET-CT, care poate detecta apariţia unor modificări oncologice cu aproximativ 6-18 luni înaintea altor tipuri de proceduri imagistice disponibile în prezent în România.
Consumul regulat de alimente procesate crește riscul de Alzheimer cu 50-70%
Consumul frecvent de alimente procesate sporește cu până la 70% riscul îmbolnăvirii de Alzheimer sau de demenţă senilă, arată un studiu publicat recent în revista Neurology.
Rata de supravieţuire a copiilor bolnavi de cancer din România, sub media Europei de Vest
Anual, în România sunt diagnosticate 400 de cazuri noi de cancere pediatrice, incidenţa fiind de 10 cazuri la suta de mii de copii, iar rata medie de supravieţuire este de 69,1%, cu 10% mai mică decât media ţărilor din Europa de Vest, potrivit studiului Supravieţuirea Copiilor cu Cancer din România, prezentat de Societatea Română de...
Reacţia în faţa celor mai rele vești
În cele două ore de conversaţie cu dr. Shelly-Ann Bowen, am discutat despre cercetările sale privind factorii care determină acţiunea sau pasivitatea în faţa unor evenimente catastrofale – un ordin de evacuare din cauza inundaţiilor, diagnosticarea unui cancer etc. Injustiţia socială, relaţiile disfuncţionale dintre individ și instituţii, percepţiile eronate privind responsabilitatea personală și capacitatea de...
Aducanumab, medicamentul care ar putea încetini boala Alzheimer
O companie americană de medicamente susţine că a creat primul tratament care ar putea încetini boala Alzheimer, iar acum este gata să o scoată pe piaţă.
Cercetătorii vor „naște” cancerul în laborator, pentru a-l studia din „prima zi”
O echipă internaţională de cercetători a creat o strategie de detectare timpurie a cancerului: „nașterea” unei tumori în ţesut uman dezvoltat în laborator, pentru a înţelege mai bine modul în care se dezvoltă cancerul, reușind astfel prevenirea lui.
Raport: Progresul global în lupta contra cancerului nu e doar posibil, ci și realizabil
Cea de-a treia ediţie a compendiului „Cancer Atlas”, un demers de alcătuire a unei imagini globale asupra raportării mondiale la cancer, concluzionează că progresul în lupta împotriva cancerului nu este doar posibil, ci și la îndemână. Raportul a fost realizat de Societatea Americană de Cancer (ACS), de Uniunea Internaţională pentru Controlul Cancerului (UICC) și de...
Sportul ajută la reabilitarea fizică după un accident vascular, indiferent de vârstă
Practicarea regulată a exerciţiilor fizice este extrem de benefică pentru toţi pacienţii cu boli cardiovasculare, indiferent de vârstă, notează Canadian Journal of Cardiology. Rezultatele cercetătorilor au arătat că pacienţii care au beneficiat cel mai mult de pe urma exerciţiilor de reabilitare cardiacă au fost chiar cei care au început cu cea mai mare deficienţă fizică.
Un student la medicină a descoperit tratamentul pentru boala rară de care suferă
În anul trei de medicină, David Fajgenbaum a fost diagnosticat cu o boală autoimună rară, despre care medicii știau foarte puţine lucruri. Studiind cu atenţie simptomele pe care le avea și informaţiile din fișele sale medicale, tânărul a reușit să găsească un medicament cu care să se trateze. La 6 ani distanţă de descoperirea tratamentului,...
Cum e să fii în pielea părintelui cu un copil afectat de o boală cronică
„Uneori, ca părinte, vrei doar să fii invizibil. Rudele sunt cu ochii pe tine. Profesorii, la fel. Nu este vorba doar despre problema copilului, ci despre cât de bine se descurcă părintele. Te întrebi mereu: «Ce am făcut pentru a avea un așa copil?»”.
Riscul de infarct miocardic crește la persoanele care dorm insuficient sau prea mult
Durata somnului poate influenţa riscul unei persoane de a face un atac de cord, independent de alţi factori de risc cardiac, inclusiv genetici – a arătat un studiu al cercetătorilor americani și britanici, publicat recent în jurnalul Colegiului American de Cardiologie.
Studiu: Tratamentul hormonal pentru menopauză crește riscul de cancer la sân
După ce o serie de studii au arătat că există o legătură între tratamentul hormonal de combatere a efectelor menopauzei (THM) și dezvoltarea cancerului de sân, un studiu de anvergură publicat recent în revista Lancet a cuantificat riscul pentru fiecare tip de tratament, arătând că, deși acesta scade la finalizarea tratamentului, se menţine pe o...
Studiu: celulele canceroase „corup” celulele sănătoase din jur
Celulele canceroase își transformă mediul din vecinătate pentru a putea supravieţui și pentru a se dezvolta, a arătat un studiu realizat de o echipă internaţională, care a folosit o tehnică de ultimă generaţie pentru a analiza ţesutul din jurul unei tumori.
Studiu: crește incidenţa cancerului colorectal la adulţii tineri
Cancerul colorectal este cea mai frecventă formă de cancer în Canada, reprezentând a doua cauză de deces prin cancer la bărbaţii canadieni și a treia cauză de deces la femei. Un studiu publicat recent în JAMA a arătat o diminuare a numărului de canadieni de peste 50 de ani diagnosticaţi cu cancer colorectal, dar și...
Însușirea simultană de noi abilităţi poate întineri creierul vârstnicilor cu 3 decenii
Vârstnicii pot evita declinul cognitiv și chiar pot atinge un nivel al abilităţilor cognitive similar cu cel al adulţilor cu 30 de ani mai tineri decât ei, dacă deprind simultan mai multe competenţe noi – a concluzionat un studiu efectuat de Universitatea din California, campusul Riverside (UCR).
Epidemie de Ebola în Congo. OMS declară urgenţă sanitară mondială
Organizaţia Mondială a Sănătăţii instituie „urgenţa sanitară mondială”, cel mai înalt grad de alertă pe care OMS îl poate activa, din cauza epidemiei de Ebola din Republica Democrată Congo.
Studiu: Un stil de viaţă sănătos compensează riscul genetic de demenţă
Riscul de a dezvolta demenţă se diminuează cu 32% la persoanele care adoptă un stil de viaţă sănătos, chiar dacă au un risc genetic asociat acestei afecţiuni – a constatat un studiu realizat de Universitatea din Exter, în colaborare cu cercetători de la Universitatea din Michigan, Universitatea din Oxford și Universitatea din Australia de Sud.
Studiu: băuturile dulci, inclusiv sucurile naturale de fructe, cresc riscul de cancer
Băuturile dulci, fie că vorbim despre sucurile carbogazoase, fie despre fresh-urile de fructe, pot spori riscul de cancer, avertizează un studiu publicat în British Medical Journal de o echipă de cercetători de la Universitatea Sorbona, din Paris. Impactul zaharurilor din acele sucuri ar putea fi cauza.































