S-au descoperit anticorpi care blochează 90% din tulpinile de HIV
Câţiva cercetători americani au anunţat că au descoperit doi anticopi capabili să neutralizeze 90% din tipurile de tuplini ale virusului HIV, transmite Agerpres.
Depresia poate dubla riscul apariţiei demenţei
Depresia poate dubla riscul apariţiei demenţei mai târziu, în viaţă, sugerează o serie de cercetări recente.
Supravieţuitorii cancerului sunt îndemnaţi la sport (VIDEO)
Tot mai multe dovezi ştiinţifice vin să întărească ideea că exerciţiul fizic poate îmbunătăţi considerabil calitatea vieţii bolnavilor de cancer şi poate încetini declinul funcţiilor fizice, ce se instalează în organism după terminarea tratamentului împotriva bolii.
Fiecare oră petrecută în faţa TV-ului creşte riscul de boli de inimă cu 7%
Până la 8% dintre decese ar putea fi evitate, dacă oamenii s-ar uita mai puţin la televizor. Argumentul pe care îl aduc oamenii de ştiinţă este că fiecare oră petrecută în faţa televizoului creşte riscul apariţiei unor boli de inimă cu 7%.
Primul transplant de rinichi între pacienţi infectaţi cu HIV
O echipă de chirurgi din Africa de Sud a efectuat operaţii de transplant de rinichi între pacienţi infectaţi cu HIV, scrie AP. Primul din cele patru transplanturi care au avut loc în 2008 este descris în New England Journal of Medicine.Transplantul a fost efectuat la spitalul Groote Schur, din Cape Town.
Vitamina B6 poate reduce riscul îmbolnăvirii de cancer pulmonar
Oamenii cu un nivel ridicat de vitamina B6 în sânge au un risc mai mic de a se îmbolnăvi de cancer pulmonar, chiar dacă este vorba despre persoane care fumează. Este concluzia unui studiu realizat pe 400.000 de europeni, anunţă BBC.
SIDA – vedeta de culise a CM de fotbal
„Când pui laolaltă un grup numeros de bărbaţi, care au timp liber și înclinaţie către multă băutură, rezultatul va fi unul exploziv", afirmă rev. Jape Heath, un preot anglican sud-african, purtător de HIV, citat de ENI. Alături de el, alţi liderii religioși africani trag un semnal de alarmă cu privire la focarul de HIV din...
Detectarea cancerului, posibilă cu 6 ani înainte de declanşarea bolii
Cancerul poate fi detectat cu şase ani înainte de formarea tumorilor, anunţă cercetătorii la Universitatea Nottingham, din Marea Britanie. Detectarea se face cu ajutorul unui test sangvin care va fi disponibil pe piaţă începând din 2011.
O ţară falimentată de SIDA
"Este posibil ca printre noi să se afle aproape 400.000 de copii, rămaşi orfani din cauza bolii SIDA. Speranţa de viaţă a scăzut la 34. Suntem disperaţi" spune Ntate Manyaye. Zeci de mii de oameni din Lesotho au cerut Africii de Sud să anexeze ţara lor, după ce a fost falimentată de SIDA.
S-a dublat numărul bărbaţilor care mor de cancer
S-a dublat numărul bărbaţilor care mor de cancer, conform organizaţiei Cancer Research din Marea Britanie. Rata mortalităţii a crescut de la 4,5 la 15,2 decese la 100.000 de persoane, în ultimele trei decenii, anunţă BBC.
Boli vechi, cu temperament nou
Medicii sunt alarmaţi de faptul că tratamentele obişnuite nu mai fac faţă bolilor. Astmul, bronşita, hipertensiunea, bolile digestive şi obezitatea afectează tot mai mulţi români şi au forme tot mai agresive.
Eficienţa unui medicament antiHIV, testată cu succes pe 200 de pacienţi
Institutul de Boli Infecţioase „Matei Balș” a testat cu succes un nou medicament împotriva SIDA. Studiul a fost efectuat pe un lot de 200 de pacienţi cu încărcătură HIV mare, care au urmat în medie 10 scheme terapeutice care nu au fost eficiente în combaterea bolii, scrie Jurnalul Naţional.
Bolnavii de Alzheimer nu uită să-i iubească pe cei de care nu-și mai amintesc
Un studiu efectuat de o echipă de cercetători de la Universitatea Iowa, citat de The Telegraph, descoperă că sentimentele sunt mai puternice decât amintirile și că pacienţii afectaţi de amnezie încă au un simţământ de căldură atunci când își întâlnesc rudele sau prietenii.
Progrese în tratarea cancerului
Testele personalizate ale sângelui pot ajuta la depistarea mult mai precisă a cancerului, oferind totodată informaţii despre gradul de răspândire a celulelor afectate şi eficienţa tratamentului, transmite Reuters, care citează un grup de cercetători americani de la Centrul Johns Hopkins Kimmel, din SUA.