Întoarcerea la natură

Cum ar fi ca medicul să îţi prescrie, ca remediu clinic și terapeutic, o doză de natură – să admiri un nor, să iei masa pe plajă, să îţi îngropi faţa în iarbă?

Există deja medici care fac acest lucru, după ce studiile au arătat beneficiile conectării cu natura. Mai ales că tendinţa îndepărtării de natură din ultimele decenii a dus la nașterea unei „generaţii indoor”, care petrece până la 90% din timp în spaţii interioare.[1]

Ne transformăm din ce în ce mai mult într-o generaţie a spaţiilor închise, pentru care drumul spre școală sau spre birou reprezintă, cel mai adesea, singura ocazie de a beneficia de aer curat și de lumină naturală. Dacă unii dintre noi stăm 90% din timp în spaţii interioare, înseamnă că unii oameni nu petrec nici măcar o oră pe zi în mijlocul naturii.

„Generaţia indoor”

Un sondaj efectuat pe un lot de peste 16.000 de adulţi din 15 ţări din Europa și America de Nord a arătat că, deși respondenţii estimau că petrec doar 18% din timp în spaţii închise, în realitate volumul de timp petrecut în interior era semnificativ mai mare.[2]

Rezultatele sondajului au arătat că un american din patru petrece în interior între 21 și 24 de ore, iar 41% stau în spaţii închise între 15 și 20 de ore. Canadienii s-au dovedit campioni la statul în spaţii închise, 69% dintre ei afirmând că petrec o oră pe zi sau mai puţin afară, comparativ cu media globală, de 52%.

În ultimii 200 de ani, procentul oamenilor care lucrează în aer liber s-a diminuat dramatic, de la 90% la 20%, afirmă dr. Russel Foster, de la Universitatea Oxford, care își exprimă preocuparea faţă de această trecere „de la o specie în aer liber la una care petrece majoritatea timpului în peșteri întunecate”.

Nici măcar în timpul liber nu sunt prea căutate băile de natură – potrivit Outdoor Foundation, numărul ieșirilor în aer liber efectuate de americani a scăzut cu un miliard în 2018 faţă de anul 2008, iar în cazul copiilor numărul ieșirilor în natură se diminuase cu 15% în 2018 comparativ cu anul 2012.

Imersiunea în tehnologie reprezintă una dintre cauzele deconectării de natură, dar tabloul cauzal este ceva mai complex, așa cum a devenit și viaţa cotidiană în ultimele decenii.

Cum ne-am îndepărtat de natură?

În 2005, autorul Richard Louv introducea conceptul de deficit de natură, care se referă la îndepărtarea de natură, în special în cazul copiilor. Urbanizarea joacă un rol semnificativ în ecuaţia acestei relaţii distante, scrie Louv, care analizează câteva dintre cauzele deconectării de natură a ultimelor generaţii.[3]

Planificarea urbană ignoră de multe ori importanţa spaţiilor verzi și duce la pierderea parcurilor, la dispariţia spaţiilor verzi din cartiere, la sisteme de transport care ocolesc zonele naturale, punctează Louv. Și aceasta în timp ce mediul urban găzduiește 54% din populaţia lumii (4,4 miliarde de locuitori faţă de 746 de milioane în 1950[4]) și se estimează că 7 din 10 persoane vor locui în orașe până în 2050.[5]

În timp ce multe familii au posibilităţi reduse de a ajunge în mijlocul naturii, un factor major al deconectării de natură este acela că trăim într-o cultură a fricii, explică autorul. Cum ar fi: frica de străini, frica de pericolele reale din unele cartiere, dar și frica de lumea naturală – care nu este un mediu lipsit de riscuri. Această frică poate fi depășită doar prin familiarizarea cu mediul înconjurător și prin conștientizarea beneficiilor, care depășesc riscurile.

Tehnologizarea și proliferarea mediilor electronice de comunicare reprezintă un alt obstacol în relaţia noastră cu natura. Timpul petrecut în faţa unui ecran a crescut mai mult decât oricând la copiii și adolescenţii din America, potrivit unui sondaj[6] care a arătat că, la aceste categorii de vârstă, utilizarea ecranului a crescut cu 17% între 2019 și 2021, inclusiv din cauza schimbărilor aduse de pandemie.

Până la vârsta de 8 ani, un copil petrece, în medie, un an întreg în faţa ecranului.

Utilizarea excesivă a ecranului era deja o problemă înainte de pandemie, conform unui raport din 2019 al Association of Play Industries (API), care avertizează cu privire la faptul că nu a existat vreun timp în care copiii să facă atât de puţină mișcare fizică și aduce dovezi că ecranele reprezintă principalul vinovat. Până la vârsta de 8 ani, un copil petrece, în medie, un an în faţa ecranului, arată raportul[7].

Consumul de media este în creștere, de altfel, la toate vârstele – un studiu a constatat că, în 2016, timpul petrecut în faţa ecranului de un adult era de 10 ore și 39 de minute.

Nu tehnologia în sine este dușmanul, ci incapacitatea noastră de a menţine un echilibru, spune Louv, subliniind că, pe măsură ce permitem ecranelor să ne răpească tot mai mult timp, simţurile noastre se îngustează, iar noi avem din ce în ce mai puţină energie pentru a petrece timp în aer liber.[8]

Tehnologia poate, de asemenea, intermedia, promova sau înlocui experienţele în mijlocul naturii prin diverse mijloace – roboţi concepuţi să fie animale de companie, aplicaţii care ajută la identificarea copacilor, plantelor sau a constelaţiilor, tururi virtuale ale unor obiective naturale etc. Există studii care arată că o astfel de interacţiune poate aduce mai multe beneficii decât lipsa oricărei expuneri la natură, dar că efectele benefice sunt mai mici decât în cazul conectării directe cu natura.

Intruziunea tehnologiei în relaţia omului cu natura este una dintre problemele centrale ale timpului nostru, crede psihologul Peter Kahn. Experimentele desfășurate de acesta în laboratorul său au arătat că interacţiunea copiilor cu AIBO (câinii-roboţi produși de Sony, care pot recunoaște și răspunde la peste 100 de comenzi vocale, exprimă o gamă de emoţii și, în versiunile cele mai avansate, evoluează de la stadiul de pui la cel de adult) nu a fost la fel de profundă ca interacţiunea cu un câine real.

Intervenind în relaţia noastră cu natura, tehnologia poate contribui la apariţia amneziei generaţionale de mediu, spune Kahn, explicând că omenirea uită progresiv starea lumii naturale așa cum a fost ea cândva, fiecare generaţie percepând noile condiţii de mediu în care crește ca fiind „normale”.

Mediind relaţia noastră cu natura, tehnologia poate contribui la apariţia amneziei generaţionale de mediu.

În anii ’90, cercetătorul Daniel Pauly remarca faptul că fiecare generaţie de pescari, dar și de oameni de știinţă acceptă diversitatea tot mai redusă a populaţiilor de pești drept nivel de referinţă. Astfel, fiecare generaţie a tratat biodiversitatea oceanică epuizată ca pe un lucru normal, efect pe care Pauly l-a numit „sindromul schimbării nivelului de referinţă”.[9]

Toleranţa ridicată la pierderea resurselor naturii îngreunează rezolvarea problemelor de mediu, de la cele legate de defrișare la schimbările climatice, punctează Kahn. Anii pe care i-a dedicat studiului relaţiei dintre om și natură l-au învăţat că această legătură este fragilă și că putem folosi expunerea la natură prin intermediul tehnologiei ca pe un bonus, și nu ca pe un substitut al interacţiunii directe.

Beneficiile fizice și psihice pe care le culegem din contactul indirect cu natura se vor diminua, de altfel, la generaţiile viitoare, crede psihologul, care avertizează asupra riscului ca aceste beneficii „destul de mari” să fie supralicitate în viitor, pe măsură ce distanţa dintre noi și natură se va amplifica.[10]

Natura, un medicament la îndemână

Mediul înconjurător poate fi vital pentru sănătatea noastră mintală, au concluzionat cercetătorii de la Universitatea Stanford, în urma unui studiu care a arătat că indivizii care s-au plimbat timp de 90 de minute în natură au prezentat o activitate neuronală redusă în cortexul prefrontal subgenual, o regiune corticală foarte activă în timpul ruminării (rularea continuă de gânduri negative despre propria persoană), comparativ cu cei care s-au plimbat pe străzile orașului.[11]

Rolul naturii în atenuarea stresului este reflectat de un număr tot mai mare de studii. Pentru a verifica dacă acest efect este mai pregnant în cazul mediului sălbatic, în care intervenţiile umane sunt minime, decât în cel gestionat de om, cercetătorii americani au monitorizat nivelul de stres al indivizilor în trei medii diferite: o zonă sălbatică, de pădure, un parc urban și o sală de sport. Subiecţii care s-au plimbat prin zona împădurită au înregistrat cel mai scăzut nivel al stresului, măsurat prin indicatori precum nivelul scăzut de cortizol și raportarea unui număr redus de îngrijorări și a unui nivel ridicat de bucurie.[12]

Exerciţiul fizic îmbunătăţește starea de spirit atât în mediul natural, cât și în cel urban, mediul natural oferind beneficii cognitive suplimentare.

Alţi cercetători nu au găsit diferenţe semnificative între efectele naturii „sălbatice” și cele ale naturii „gestionate” de om asupra bunăstării emoţionale. Astfel, un studiu din 2016 a constatat că exerciţiul fizic a îmbunătăţit starea de spirit și a diminuat nivelul de cortizol atât într-un mediu natural, cât și în spaţiile verzi din mediul urban, mediul natural oferind beneficii cognitive suplimentare care persistă cel puţin 30 de minute după ieșirea din acest mediu.[13]

Chiar și ieșirile scurte în parcurile și pădurile urbane pot reduce nivelul de stres, a arătat un studiu coordonat de profesorul Liisa Tyrväinen.[14]

Expunerea crescută la spaţii verzi a fost asociată cu scăderea tensiunii arteriale, reducerea mortalităţii cauzate de bolile cardiovasculare și a mortalităţii din orice cauză, scăderea riscului de naștere prematură și de apariţie a diabetului de tip II, precum și cu scăderea incidenţei astmului bronșic și a dislipidemiei, potrivit unei metaanalize a 143 de studii.

Un studiu al cercetătorilor americani a arătat că imersiunea în natură timp de patru zile (asociată cu deconectarea de tehnologie) a crescut cu 50% creativitatea și abilitatea de rezolvare a problemelor.[15]

Există o „doză de natură” optimă?

Autorii unui studiu din 2019, publicat în Scientific Reports[16], au oferit un răspuns după ce au analizat datele colectate de la 20 000 de britanici pe o perioadă de doi ani. Cel puţin 120 de minute pe săptămână petrecute în mijlocul naturii ar putea reprezenta limita minimă de timp esenţială pentru stimularea stării de bine a organismului. Persoanele care au petrecut cel puţin două ore pe săptămână în aer liber au avut o probabilitate semnificativ mai mare de a avea o stare bună de sănătate și de a fi echilibrate psihic, comparativ cu cele care nu ies în natură în cursul unei săptămâni.

Acest „prag” a fost prezent și în cazul persoanelor cu boli cronice, sugerând astfel că asocierea dintre timpul petrecut în natură și beneficiile pentru sănătate nu se explică pur și simplu prin tendinţa persoanelor mai sănătoase de a ieși mai frecvent în natură.De fapt, efectele pozitive ale celor două ore petrecute în natură au fost observatedeopotrivă la bărbaţi și femei, la tineri și vârstnici, la grupuri etnice diverse și la cei care trăiau în zone favorizate și defavorizate economic.

[i] Mathew P. White, Ian Alcock et al., „Spending at Least 120 Minutes a Week in Nature Is Associated With Good Health and Wellbeing”, în Scientific Reports, vol. 9, 13 iunie 2019, art. nr. 7730.

Cel puţin 120 de minute pe săptămână petrecute în mijlocul naturii ar putea reprezenta limita de timp esenţială pentru stimularea stării de bine a organismului, a fost concluzia studiului. Persoanele care au petrecut cel puţin două ore pe săptămână în aer liber au avut o probabilitate semnificativ mai mare de a avea o stare bună de sănătate și de a fi echilibrate psihic comparativ cu cele care nu ies în natură în cursul unei săptămâni.

Acest „prag” a fost prezent și în cazul persoanelor cu boli cronice, sugerând astfel că asocierea dintre timpul petrecut în natură și beneficiile pentru sănătate nu se explică pur și simplu prin tendinţa persoanelor mai sănătoase de a ieși mai frecvent în natură.

De fapt, efectele pozitive ale celor două ore petrecute în natură au fost prezente la ambele sexe, la tineri și vârstnici, la grupuri etnice diverse și la cei care trăiau în zone favorizate și defavorizate economic deopotrivă.

Cu atâtea vești bune despre beneficiile contactului cu natura care sosesc în tolba studiilor, nu este surprinzător că medicii prescriu deja reţete cu numărul și durata ieșirilor în aer liber. Medicul pediatru Robert Zarr este unul dintre ei. Fondatorul unei organizaţii nonprofit care încurajează medicii să prescrie pacienţilor ieșiri în parc, Zarr prescrie el însuși copiilor și adolescenţilor care-i trec pragul cabinetului reţete cu numele unui parc din apropierea locuinţei acestora, precizând activitatea care trebuie desfășurată în aer liber, durata și frecvenţa ei.

Începând cu anul 2018, Serviciul Naţional pentru Sănătate (NHS) din insulele Shetland a iniţiat proiectul „Prescripţii cu natură” pentru a trata afecţiuni precum depresia sau tensiunea arterială ridicată. Atunci când tratează pacienţi a căror sănătate ar putea beneficia de pe urma timpului petrecut în natură, medicii le oferă pliantul care prezintă efectele pozitive ale ieșirii în natură și un calendar cu idei legate de activităţile în aer liber ce pot fi desfășurate în regiune.

Proiectul oferă pacienţilor un plan structurat de a accesa natura, parte dintr-o abordare fără medicaţie a problemelor de sănătate, explică medicul Chloe Evans.

Până la urmă, indiferent de vârsta pacienţilor săi, niciun medic nu-și dorește să prescrie medicamente „atunci când există o alternativă mai sigură: aceea ca pacientul să petreacă mai mult timp afară”[17], după cum punctează medicul pediatru Robert Zarr.

Carmen Lăiu este redactor Semnele timpului și ST Network.