Un dispozitiv revoluţionar poate inova procedurile de transplant
Pentru prima dată, un ficat donat a putut fi ţinut în funcţiune în afara corpului uman, cu ajutorul unui dispozitiv de ultimă generaţie, informează Reuters.
Un laborator britanic „cultivă” organe umane
Alexander Seifalian pare, la prima vedere, un simplu chimist. Însă cine îl cunoaște știe că munca lui nu se încadrează deloc în tiparul muncii într-un laborator obișnuit. Aceasta fiindcă Seifalian face ce nu a mai făcut niciun chimist până acum: crește organe umane.
Premieră: primul transplant de vene create în laborator
Doctorii au reuşit, cu succes, să realizeze un transplant de vene, pe care le-au făcut în laborator, cu ajutorul celulelor stem de la pacientul bolnav şi al unei vene de la un pacient decedat.
VIDEO: A plecat cu inima în rucsac
Clinica Mayo din statul american Phoenix a externat primul pacient care a primit o inimă artificială. După ce a fost spitalizat timp de doi ani, Charles Okeke, în vârstă de 43 de ani a putut părăsi spitalul graţie unui aparat capabil să pompeze până la 9,5 litri de sânge, dar destul de...
Video: Primul transplant total de faţă din SUA
Un tânăr electrocutat într-un accident cumplit la locul de muncă a primit săptămâna trecută un transplant total de faţă, în prima operaţie de acest gen care a avut loc vreodată în Statele Unite. Intervenţia a avut succes, medicii relatând că tânărul se reface într-un ritm foarte rapid.
Premieră: a fost realizat primul transplant de inimă artificială
O inimă artificială autonomă creată în Franţa a fost implantată, miercuri, în cavitatea toracică a unui pacient care suferea de insuficienţă cardiacă terminală. Deşi perioada postoperatorie este până acum prea scurtă pentru a considera că transplantul a fost un succes, starea pacientului este bună.
Premieră: transplant de organ sintetic, reuşit
O echipă internaţională de chirurgi a efectuat primul transplant de organ sintetic - o trahee din ţesuturi cultivate în laborator, informează The Guardian.
O nouă speranţă pentru femeile infertile: transplantul de uter
Medicii suedezi au realizat cu succes un pas important într-un studiu de pionierat, care ar putea să le permită femeilor care s-au născut fără uter sau al căror uter le-a fost extirpat în urma cancerului de col uterin să devină mame: este vorba despre primele nouă transplanturi de uter de la donatori vii.
Un transplant neobişnuit le dă femeilor şansa de a avea copii după 50 de ani
O tehnică încă experimentală care dădea şansa femeilor bolnave de cancer să aibă copii chiar după chimioterapie îndelungată poate da posibilitatea şi femeilor care au ajuns la menopauză să aibă copii, fără fertilizare in vitro.
Evreii și musulmanii se opun unei noi reguli privind donarea organelor
Comunităţile evreiești și musulmane din Țara Galilor și-au manifestat opunerea faţă de planul autorităţilor de a introduce un sistem de „consimţământ presupus" cu privire la donarea organelor după moarte. Guvernul, pe de altă parte, s-a arătat deschis să colaboreze cu grupurile religioase.
Românii ar dona organe, dar nu-i ajută infrastructura
Românii sunt la fel de generoși în a-și dona organele cum sunt, în medie, restul europenilor. Diferenţa este că românilor le lipsește infrastructura care ar asigura funcţionalitatea fluxului de transplanturilor. Cu toate acestea, specialiști din domeniu sunt optimiști văzând că numărul transplanturilor efectuate în ţară crește de la an la...
Transplantul: la răscrucea dintre pragmatism știinţific și etică medicală
Institutul Britanic pentru Transfuzii și Transplantare de Organe a lansat vineri un proiect BETA care va permite în premieră unui număr limitat de pacienţi dependenţi de alcool să facă parte dintre candidaţii pentru un transplant de ficat. „Încercăm să vindecăm oameni, nu îngeri", motivează decizia James Neuberger, medic asociat organizaţiei, continuând: „ Îmi păstrez convingerea...
Un rinichi, vândut în fiecare oră pe piaţa neagră a transplanturilor
Piaţa neagră a transplanturilor de organe este în creştere alarmantă, arată un nou raport, iar rinchii sunt cele mai bine vândute organe. Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), în ţările din Orientul Mijlociu, un rinichi poate ajunge să fie comercializat pentru o sumă de 200.000 de dolari.
Video: Două inimi bat în același piept
Un bărbat operat pe cord, chiar de Ziua Îndrăgostiţilor, este fericitul posesor a două inimi.
Spania: a fost realizat primul transplant dublu de picioare
O echipă medicală a realizat primul transplant dublu de picioare într-un spital din Valencia.
Primul om cu două transplanturi de faţă
Jerome Hamon, un bărbat în vârstă de 43 de ani, din Franţa, este primul om din lume care a suferit două transplanturi de faţă.
Inovaţie medicală: posibilitatea de a realiza transplantul de cap
Un neurolog italian susţine că a descoperit o metodă care i-ar permite să efectueze cu succes un transplant de cap uman. Operaţia a mai fost încercată pe maimuţe în anii 70, dar neurologul consideră că tehnologia modernă ne permite să avem succes în acest demers.
România, fruntaşă în UE la numărul de donatori pentru transplant
România se află pe primul loc în topul transplanturilor în Europa, cu un record de 60 de donatori în primele luni ale anului 2013, şi 120 de transplanturi de rinichi și 53 de ficat efectuate în aceeaşi perioadă.
VIDEO: Primul transplant complet de faţă
În Spania, o echipă de 30 de medici au efectuat primul transplant complet de faţă, oferindu-i victimei unui accident o nouă piele și musculatură facială, oase, nas, buze și dinţi. După intervenţia de 22 de ore, pacientul se simte bine și se recuperează.
Dublu transplant de braţe pentru un soldat american
O echipă de 13 medici a reuşit un dublu transplant de braţe, au anunţat luni reprezentanţii spitalului John Hopkins din Baltimore unde a avut loc, luna trecută, această intervenţie chirurgicală rară. Beneficiarul este un soldat american care şi-a pierdut toate cele patru membre într-o explozie în Irak, în anul 2009.












