„Deși sună straniu, oamenii de știinţă nu cunosc răspunsurile la unele dintre întrebările fundamentale cu privire la evoluţia vieţii pe pământ. Să luăm ochii, de exemplu. De unde, mai exact, au apărut?” Cu aceste cuvinte debutează un articol de mari dimensiuni, publicat de The Guardian în iunie 2022.
Atunci când este folosită pentru a explica apariţia ochiului, teoria selecţiei naturale (componenta de bază a evoluţionismului) este „absurd de grosolană și înșelătoare. În primul rând, pentru că pleacă de la mijlocul poveștii, luând de la sine înţeleasă existenţa celulelor fotosensibile, a cristalinelor și a irisurilor, fără să explice de unde au apărut acestea iniţial. Nici nu explică adecvat cum asemenea componente delicate și ușor de distrus s-au combinat pentru a forma un singur organ. Și nu doar cu ochii are dificultăţi teoria tradiţională. «Primul ochi, prima aripă, prima placentă. Modul în care au apărut. […] Încă nu avem un răspuns bun. Ideea clasică a schimbării treptate, cu câte un accident fericit pe rând, a eșuat până acum.»”
Articolul face un istoric al evoluţiei gândirii evoluţioniste și al căutării cercetătorilor din domeniul biologiei de a se pune de acord cu privire la explicaţia cea mai cuprinzătoare (teoria unică) a evoluţionismului – care ar trebui să ne explice cum dintr-o primă moleculă s-au dezvoltat toate formele de viaţă de pe Pământ – și se încheie cu o sugestie timidă că poate o teorie unică nici nu există și nici nu ar trebui căutată.
Educativ pentru cititorul obișnuit, pe lângă sumarul informativ, este și tonul onest al articolului, care arată schimbările succesive de paradigmă din domeniul biologiei și disputele rezultante, a căror profunzime e comparată de autorul articolului cu cea a schismelor teologice. Și biologia este un câmp de luptă al interpretărilor.
De aceea, deși creștinii nu au motive să se îndepărteze de știinţă, ci, dimpotrivă, să încurajeze și să susţină dezvoltarea cunoașterii știinţifice, e important de subliniat că în zona marilor teorii (unificatoare sau nu) din domeniul știinţei originilor, trebuie și merită să rămânem în permanenţă precauţi. Întrebările extrem de importante din domeniu sunt departe de a fi clarificate, iar schimbările repetate de paradigmă știinţifică ne ajută să înţelegem că nimeni nu trebuie să-și parieze toate convingerile pe valoarea de adevăr a unor teorii contemporane cu privire la evoluţia vieţii pe Pământ.
În plus, așa cum arată diverși oameni de știinţă creștini, atât timp cât știinţa originilor funcţionează într-o paradigmă naturalistă, care exclude posibilitatea interacţiunilor lui Dumnezeu cu lumea naturală, s-ar putea ca tuturor teoriilor formulate să le lipsească detaliul decisiv pentru a căpăta forţa explicativă cuprinzătoare căutată. Pe scurt, dacă Dumnezeu există și interacţionează cu lumea, cum ar putea fi adevărată în mod absolut vreo teorie cuprinzătoare care Îl exclude din start?
Norel Iacob este redactorul-șef al revistelor Semnele Timpului și ST Network.
Te-ar putea interesa și: Evoluţie și creaţie. Mai aproape de miezul controversei
