furie

Politica furiei distruge încrederea în sustenabilitatea democraţiei

Câștigarea alegerilor prezidenţiale americane de către candidatul republican Donald Trump tocmai a fost inclusă de către compania de cercetare Economist Intelligence Unit, din cadrul grupului The Economist, pe lista celor mai periculoase 10 evenimente pentru viitorul umanităţii.

NU îţi ignora furia. Analizeaz-o

Suprimarea sentimentului de furie nu este întotdeauna cea mai bună soluţie. Analizarea motivelor din spatele acestei emoţii și evaluarea comportamentelor pe care le poţi adopta în situaţii tensionate pot fi de mare folos în a lua acţiunile potrivite atunci când ești copleșit de mânie.

Cum să te eliberezi din „ghearele” mâniei

Uneori emoţiile negative pe care le trăim ne pot întuneca gândirea, împingându-ne să reacţionăm agresiv. Ne lăsăm luaţi de val şi astfel putem ajunge chiar să îi rănim prin cuvinte dure sau, mai rău, prin comportamente violente, pe cei de lângă noi. Pentru a putea stăpâni aceste trăiri interioare negative, este nevoie ca fiecare dintre noi să preia controlul asupra propriei persoane şi asupra gândurilor şi credinţelor tale.

Lupta pentru viaţă continuă și după învingerea cancerului

Tot mai mulţi oameni se luptă cu cancerul și reușesc să supravieţuiască. Însă, deși ar fi de așteptat ca victoria împotriva bolii să îi facă fericiţi, o mare parte dintre supravieţuitori se confruntă cu sentimente de depresie, furie sau epuizare, chiar și la mult timp de la terminarea tratamentului.