„Frumosul, în povestea lui Judy, începe, la prima vedere, cu dorinţa ei de a face lucruri pentru cei din jur.” Obișnuită de mică cu dificultăţile de tot soiul, Judy mărturisea, pentru Adventist Review, despre copilăria ei că „erau vremuri foarte grele pe atunci; era Marea Depresie”. Judy Olson s-a născut pe 14 decembrie 1921, în Minnesota, pe vremea când președinte al Statelor Unite era Warren G. Harding. Opt ani mai târziu, ţara avea să treacă printr-unul dintre cele mai extreme declinuri economice pe care le cunoscuse până atunci și, ca urmare a acestui declin, legiuitorii puseseră în vigoare o interdicţie cu privire la consumul de alcool, care a catalizat o mișcare puternică de promovare a temperanţei.
Experienţa propriei sărăcii a fost pentru Judy un reper prin prisma căruia a avut toată viaţa o atenţie deosebită faţă de cei nevoiași, iar credinţa ei că „ești cu siguranţă mai fericit atunci când faci ceva pentru alţii decât atunci când stai degeaba” este motto-ul care o însufleţește să își continue activităţile caritabile chiar și la 94 de ani.
Ce poate face o bătrânică, altceva decât să își consume pensia în faţa televizorului, așteptând vizita vreunui nepot? Judy are un program complet diferit. În fiecare zi croiește și coase rochiţe pentru fete orfane, pe care apoi le donează unei organizaţii creștin-adventiste: International Children’s Care (ICC). În zilele bune, reușește să încheie cusăturile chiar și la trei rochiţe. Iar mașina ei de cusut, o Singer Featherweight din 1930 (pe care o are din 1951), a fost sursa a mii de rochii de diferite dimensiuni și chiar a unor tricouri pentru băieţei.
Judy povestea că s-a apucat de această activitate inspirată fiind de o prietenă care cosea și ea pentru ICC. „Asta se întâmpla acum 20 de ani.” Astăzi, prietenia încă e parte din ecuaţie, fiindcă Judy colaborează în proiectul ei cu o prietenă care vine la ea acasă și îi pregătește materialele pentru cusut, tăindu-le după tipar. Însă efortul lui Judy nu se rezumă doar la cusut. Ea își finanţează din propriul buzunar materialele (deși spune că primește bucuroasă și donaţii).
Sharon Fleck, care conduce de aproximativ 15 ani organizaţia ICC, spune că este profund recunoscătoare pentru eforturile lui Judy. Rochiţele făcute de mâna ei sunt foarte apreciate, mai ales pentru că sunt făcute din bumbac, care este numai bun pentru zonele fierbinţi și umede din ţările sărace în care sunt trimise. „Ajung la copiii de care avem grijă în Congo, India și Guatemala.”
