Dintre toate deciziile pe care a trebuit să le luăm vreodată, le putem identifica ușor pe acelea care ne-au schimbat viaţa și ne-au testat caracterul. Pentru Eric Liddell, o astfel de decizie a implicat renunţarea la o cursă olimpică în favoarea credinţei sale.

Eric Liddell s-a născut în anul 1902 în China, într-o familie de misionari scoţieni. Avea doar șase ani când familia s-a întors în Regatul Unit pentru a-l lăsa pe el și pe Robert, fratele lui mai mare cu doi ani, la o școală cu internat din Londra. Părinţii, împreună cu sora lor, s-au întors la scurt timp pentru a-și continua misiunea pe tărâmul chinez.

Pe parcursul anilor de școală, Eric și-a demonstrat talentul sportiv ieșit din comun, devenind în adolescenţă căpitanul echipelor de crichet și de rugby. În pofida acestor reușite în sporturi competitive, Eric era un tânăr „complet lipsit de vanitate”, conform descrierii făcute mai târziu de directorul școlii pe care o frecventa.

Anii de studenţie ai lui Eric la Universitatea din Edinburgh au îmbinat studiul știinţelor formale cu rugby-ul și atletismul. Datorită performanţelor sale, în anul 1924 a fost selecţionat în lotul Regatului Unit pentru Jocurile Olimpice de la Paris. Cu câteva luni înainte de competiţie, au fost anunţate însă programările pentru curse. Calificările pentru cursa de 100 de metri, preferata lui și cea la care avea cele mai mari șanse de reușită, erau programate într-o zi de duminică.

Eric nu alergase niciodată duminica, datorită convingerilor sale religioase. Pentru că era convins că participarea la curse în zilele de duminică nu Îi aducea onoare lui Dumnezeu, Eric a renunţat la cea care putea să îi aducă aurul olimpic. Decizia lui i-a uimit pe mulţi, a devenit subiect aprins de discuţie chiar și în parlamentul britanic și a făcut înconjurul lumii.

Deși mulţi erau dezamăgiţi de el și nu îi mai dădeau nicio șansă de câștig, Eric a decis să-și concentreze eforturile pe cursele de 200 și de 400 de metri, la care cei mai buni timpi ai săi erau modești după standardele internaţionale.

Înaintea finalei la 400 de metri, un membru al echipei americane a venit la Liddell și i-a pus un bileţel în mână. Era o parte din versetul 30 din 1 Samuel 2: „Voi cinsti pe cel care Mă cinstește.” Cu această încurajare în minte, a pornit cursa, o cursă uimitoare, care i-a adus aurul olimpic și un record mondial care a stat în picioare timp de 12 ani. „Nu mi-a venit să cred că un om este capabil de un asemenea sprint şi de un asemenea finiş”, le povestea jurnaliştilor, la finalul cursei, medaliatul cu argint, Horatio Finch.

La un an după această victorie și după terminarea facultăţii, Eric s-a întors în China pentru a continua lucrarea misionară a părinţilor lui. Acolo, a lucrat pentru oamenii nevoiași, a predat în școli chineze, a organizat competiţii sportive și a lucrat într-un spital. Întrebat de jurnaliști dacă nu îi părea rău că lăsase în urmă gloria sportivă, acesta le-a răspuns că era fericit și conștient că viaţa lui era mai importantă în slujba lui Dumnezeu.

În anul 1941, Eric şi-a trimis de urgenţă în Canada soţia însărcinată și pe cele două fetiţe, din cauza tensiunilor internaţionale create de cel de-al Doilea Război Mondial. Treptat, Japonia ocupa regiuni din China, iar din 1943 străinii au fost trimiși în lagăre. Într-un astfel de lagăr a ajuns şi Eric.

Atunci când însuși Churchill a reușit să aranjeze un schimb pentru a fi eliberat, Eric a refuzat să plece, insistând ca în locul lui să fie trimisă o femeie însărcinată. În lagăr devenise prietenul tuturor şi un model pentru cei tineri. Nimeni nu îl auzise vreodată spunând vreun cuvânt rău despre cineva. „Este un lucru rar pentru cineva să întâlnească un sfânt, dar el s-a apropiat de sfinţenie mai mult decât orice om pe care l-am cunoscut”, avea să povestească un bun prieten de-al său.

Cu doar cinci luni înainte de terminarea războiului, Eric era pe patul de moarte din cauza unei tumori cerebrale. În ciuda durerii și a slăbiciunii provocate de inaniţie, ultimele cuvinte ale lui au fost pline de calm și de speranţă: „E o predare completă.” Cuvinte care i-au definit cel mai bine întreaga viaţă.