Evoluţia ochiului
Structura complexă a ochiului a constituit dintotdeauna un punct focal al conflictului creaţionism – evoluţionism și un exemplu central pentru argumentul complexităţii ireductibile. Mai recent, metode de simulare a evoluţiei ochiului pretind că aduc confirmări importante darwinismului. Cine are dreptate?
Inteligenţa emoţională – O perspectivă biblică
Cei care vor atinge succesul în cele din urmă nu doar că le vor spune altora adevărul, dar și-l vor spune lor înșiși.
În umbra Marelui Sinod Panortodox
Credinciosul de rând nu a acordat prea mare atenţie evenimentului panortodox, însă, la nivel ecleziastic, așteptările au fost mari. Întâlnirea putea reprezenta un punct de cotitură în înţelegerea și pregătirea viitorului ortodoxiei.
Cicatricile care vindecă
Un om care s-a întors din morţi are o poveste de spus. O poveste despre durere, despre acceptarea diformităţilor care îl urmează permanent, dar, mai presus de toate, despre dragoste.
Bogaţi pe hârtie, săraci în buzunare: Ce se întâmplă cu economia românească?
România este un paradox economic. Un raport al Comisiei Europene evidenţiază contradicţia dintre faptul că, la sfârşitul anului trecut, România a avut cea mai mare creştere economică trimestrială din UE, dar a rămas în continuare a doua cea mai săracă ţară din blocul comunitar. Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, atrăgea atenţia în cadrul unei conferinţe organizate...
Retrospectiva marilor gesturi mici
Articolul de faţă conţine poveşti despre bunătate, curaj şi generozitate, care au demonstrat, prin simplitatea lor, că pentru a face bine nu este nevoie decât de o inimă deschisă la nevoile celorlalţi.
Bisexualitatea, încă o „normalitate” contemporană
„Nu vreau să-mi neg sexualitatea ca să pot fi eu. Nu vreau să trebuiască să mă definesc în funcţie de asta. Mă opun cu tărie prelucrării mele pentru a fi populară sau pentru a mă face plăcută. Chiar nu-mi pasă”, a declarat Amber Heard, cea care recent a intentat divorţul de Johnny Depp. Actriţa în...
Inima mare a unui geniu
Pentru că Andrews și familia lui au decis să străbată oceanul împotriva curentului vremii, multe adevăruri uitate au fost scoase la lumină, multe speranţe au renăscut și multe visuri s-au împlinit.
Să ne ferim de contrafaceri!
„La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul” (Geneza 1:1). Dar nu s-a oprit aici. El a creat oamenii – „adică un bărbat și o femeie, un el și ea” –, făcând din căsătorie fundamentul societăţii umane.
Dumnezeu și testul cepei
Omul posedă un bagaj genetic de cinci ori mai mic decât cel al cepei și doar puţin mai mare decât cel al unui șoarece. Ar folosi un creator al vieţii pentru o ceapă de cinci ori mai multă informaţie genetică decât pentru un om? Sau ar fi creat El omul doar puţin mai complex decât...
Europa nu poate rămâne la fel
Grecia are probleme. Dar nu este singură. Bruxellesul și Amsterdamul s-au alăturat Londrei, Franţei și Germaniei în găzduirea de proteste de solidaritate cu ţara care nu mai are soluţii în faţa creditorilor. Mii de oameni au ieșit pe străzi pentru a cere sectorului financiar să își asume responsabilitatea pentru daunele pe care le-a provocat.
COVID-19: Cum rezistăm la noi acasă?
Cu o săptămână în urmă am schimbat câteva vorbe la telefon cu o doamnă în vârstă. Mi-a spus, printre altele, că n-a mai coborât din apartamentul ei de două săptămâni, că au început s-o sugrume zidurile și nu știe cât ar putea să mai reziste acasă. Dacă aș fi vorbit cu ea cu doar câteva zile...
Viaţa, o călătorie în care Dumnezeu este Ghid și Prieten
Cu Dumnezeu alături, viaţa poate deveni o călătorie magnifică, impregnată de curaj, frumuseţe, demnitate și iubire.
Cum să fii un partener mai bun
Uităm adesea că o relaţie este suma a două părţi, ei=el+ea, iar ceea ce face el o afectează pe ea şi ceea ce face ea îl afectează pe el. Prin urmare, acţiunile, comportamentul unuia influenţează starea întregului. De multe ori, avem pretenţii şi aşteptări de la celălalt şi ne gândim ce ar trebui sau ce...
Putem învăţa să fim fericiţi?
Adesea ne trăim vieţile ca și cum nu ar exista niciun scop special gândit pentru ele, ca și cum responsabilitatea pentru obţinerea unui dram de fericire ne-ar reveni cu totul.
„The Romanians are coming” – Un scandal cu rost
Fiecare poveste are două părţi și ambele trebuie spuse. Așa ar trebui să se întâmple și cu povestea imigranţilor. Până acum, deja foarte multe persoane și-au format o opinie despre documentarul britanic „The Romanians are Coming” („Vin românii”), ceea ce este foarte bine, având în vedere că în Marea Britanie se apropie alegerile generale, iar...
De ce au persoanele transgender mai multe probleme psihice?
Aproape toate studiile care au investigat până acum starea de sănătate psihică a indivizilor „transgender” (convinși că s-au născut aparţinând unui sex greșit, ei simţind că aparţin celuilalt gen) au arătat o asociere îngrijorătoare a tansgenerităţii cu tulburările psihice. Acum, cercetătorii se întreabă dacă există ceva intrinsec transgenerităţii care predispune indivizii transgender la o sănătate...
Creștinul, între nostalgie și gândul veșniciei
„În faţa noastră sunt lucruri mai interesante decât cele pe care le-am lăsat în urmă.” (C.S. Lewis)
Cătușele de aur și noua religie a muncii
Se spune că meseria este brăţară de aur, însă modul în care ne raportăm la aceste bijuterii pare să sugereze că brăţările cele aurii sunt mai degrabă niște cătușe acceptabile social, pe care ne-am păcălit să le purtăm cu mândrie.
Cum ar trebui sărbătorit Sabatul?
Am sărbătorit cea de-a 80-a aniversare a bunicii mele și am început cu ceea ce facem în majoritatea întâlnirilor noastre de familie – cu rugăciune. Era vineri seara și, în timp ce soarele cobora sub linia orizontului, ne-am adunat în sufrageria confortabilă a mătușii mele – un strănepot, șase nepoţi adulţi, patru copii și doi...
Inspiraţia divină | Suflarea lui Dumnezeu peste profeţi
Când auzim cuvântul „inspiraţie”, ne gândim de obicei la cea artistică, însă ce se înţelege prin „inspiraţie divină”? Cum se petrece aceasta?






























