Carmen Lăiu

Suntem mai puţin familiarizaţi cu moartea decât oricare altă generaţie din istorie, iar acest lucru se reflectă atât în modul în care ne trăim viaţa, cât și în stângăcia cu care gestionăm momentele nedorite ale despărţirii de cei dragi.

„Am pierdut războiul. Este ca și cum o bombă atomică ar fi lovit Brazilia” – o afirmaţie sumbră a guvernatorului statului Espírito Santo, care rezumă criza în care se află ţara. Sistemul sanitar brazilian se confruntă cu o criză fără precedent, în timp ce o nouă variantă a SARS-CoV-2 alimentează o creștere record a cazurilor...

Nu am încă un an și jumătate și privesc încruntată spre fotograful necunoscut, cuibărită confortabil în braţele mamei. Mama are 21 de ani și câteva săptămâni și un zâmbet cald, abia schiţat, care topește în siguranţa lui toate fricile lumii.

Comisia Europeană intenţionează să emită un certificat de vaccinare care să simplifice viaţa europenilor, deși e incert cât va dura întregul proces. O măsură care vine prea târziu, în viziunea unor actori statali și non-statali preocupaţi de deblocarea economiei, și prea devreme pentru cei neliniștiţi de riscul de excludere și discriminare pe care l-ar putea...

Sleit de puteri, într-o luptă acerbă cu cronometrul, copleșit în mare parte din timp – iată o descriere în care se regăsesc tot mai mulţi creștini. Atunci când criza de timp a devenit noua normalitate, poate că avem nevoie de ceva mai mult decât de cunoașterea tehnicilor de gestionare a timpului.

„Dumnezeu este bun!”, spunem adesea. Mai ales atunci când, după ce ameninţa să derapeze primejdios, viaţa intră din nou în matca ei. Ce rămâne de spus (și mai ales de făcut) atunci când cele mai dragi visuri ale noastre ajung doar o mână de cioburi, pe care nimic nu le mai poate lipi?

Nimeni nu poate spune cu certitudine care va fi traiectoria noului coronavirus, dar unii cercetători susţin că este posibil ca acesta să nu fie niciodată eliminat, ci să atingă o stare de echilibru endemic.

În era digitală, strălucirea albastră a unui ecran devine tot mai ușor surogat pentru activităţile specifice copilăriei, de la jocul cu păpuși sau mașinuţe...

„Felul în care interacţionăm cu interiorul nostru determină totul: fiecare aspect al modului în care iubim, trăim, ne creștem copiii și conducem mașina.” (Susan David)

Faptul că suntem înzestraţi cu capacitatea de a anticipa (cel puţin unele dintre) rezultatele activităţilor noastre este fără îndoială o binecuvântare. Putem anticipa însă și evenimente puţin sau deloc probabile, din teamă sau precauţie exagerată, ceea ce ne împinge în braţele unei erori de argumentare comune, cea a pantei alunecoase.

Prieteniile au un aport substanţial la dezvoltarea noastră, cel puţin atâta vreme cât se menţin pe un făgaș sănătos. Arta de a gestiona relaţiile nu este înnăscută, de aceea avem nevoie de informaţii, repere și abilităţi care să ne ajute să navigăm în siguranţă printre prieteniile sănătoase și cele toxice.

A merge cu un prieten prin întuneric este mai bine decât a merge singur prin lumină, scria Hellen Keller. Și dacă întunericul se insinuează în toate ochiurile relaţiei?

Riscăm deseori să tratăm sindromul burnout ca pe un diagnostic la modă. În realitate, suprasolicitarea a devenit mediul în care respiră omul modern, iar consecinţele ei sunt îndeajuns de grave încât să ne mobilizeze să identificăm cele mai sigure strategii de prevenţie.

„Dacă Domnul este cu noi, de ce ni s-au întâmplat toate aceste lucruri?” – o întrebare pe care, de la Ghedeon încoace, au psalmodiat-o mii și mii de creștini striviţi de suferinţe cărora nu le-au putut desluși sensul.

Aplecaţi peste balustradele vechiului an, încercăm să străpungem necunoscutul anului care vine, dorindu-ne ca acesta să poarte în tolbă vești cât mai bune. Orice am fi sperat de la 2020, așteptările pentru 2021 par să graviteze în jurul revenirii la normalitate.

Deși este mai ușor să simţi decât să recunoști acest lucru, orice creștin știe că rugăciunea poate deveni o experienţă aridă, bifată din obișnuinţă sau din simţul datoriei.

Puţine lucruri pot străpunge inima unui părinte la fel de dureros ca decizia copiilor de a se înstrăina de Dumnezeu. Durerea, vinovăţia, rușinea și sentimentul eșecului sunt poveri zdrobitoare pe care le poartă părinţii fiilor risipitori, în timp ce oscilează între speranţă și descurajare.

Deruta cu privire la rolul faptelor bune în procesul mântuirii persistă în rândul creștinilor, indiferent de afilierea confesională, chiar dacă Biblia este clară cu privire la acest subiect.

După ce părea să fi ţinut situaţia sub control în timpul primului val, Europa redevine centrul pandemiei. De la 15.000 de cazuri noi de COVID-19 și 300 de decese pe zi, cât înregistra în luna iulie, Europa a ajuns la 253.000 de cazuri și aproape 2.500 de decese pe zi. În aceste condiţii, măsurile restrictive...

„Curajul este cea mai importantă dintre toate virtuţile, deoarece fără curaj nu poţi practica nicio altă virtute în mod consecvent.” (Maya Angelou)

Uneori, mărturiile celor răniţi în căsnicie sunt atât de dureroase, povestește consilierul Gary Chapman, încât e tentant să-i sfătuiești să procedeze așa cum ar face-o cu un pachet prost de acţiuni – să scape de el înainte ca valoarea lui să scadă și mai mult. Totuși, oricât de distrusă ar fi o căsnicie, există aproape...