Faptul că suntem înzestraţi cu capacitatea de a anticipa (cel puţin unele dintre) rezultatele activităţilor noastre este fără îndoială o binecuvântare. Putem anticipa însă și evenimente puţin sau deloc probabile, din teamă sau precauţie exagerată, ceea ce ne împinge în braţele unei erori de argumentare comune, cea a pantei alunecoase.

Acest sofism afirmă că un pas mic (și, de obicei, inofensiv) într-o anumită direcţie va declanșa un lanţ de evenimente care vor duce în final la un efect nedorit semnificativ. Așa cum sugerează și numele argumentului, caracteristica sa distinctivă o reprezintă presupunerea că, odată ce prima acţiune are loc, succesiunea de acţiuni declanșate de aceasta nu mai poate fi oprită până la efectul final.

Un argument care îmbracă diferite forme

Există mai multe tipuri de argumente ale pantei alunecoase[1], dar forma generală poate fi ușor recunoscută, pentru că folosește în mod nelegitim condiţionarea „dacă-atunci”: dacă A, atunci B; dacă B, atunci C; dacă C, atunci D, unde D reprezintă rezultatul negativ obţinut printr-o succesiune de acţiuni, după ce s-a pornit de la propunerea inofensivă (sau care părea astfel) A.

De obicei, un argument de tip pantă alunecoasă este construit pe o relaţie cauză-efect: „Dacă acceptăm să reducem numărul de juraţi de la 12 la 10, atunci am putea ajunge să-l reducem la două persoane sau chiar la una.

Un alt tip de argument pantă alunecoasă este cel care presupune că, dacă vom trata un eveniment minor într-un anumit mod, atunci vom stabili un precedent care ne obligă să tratăm la fel o problemă majoră. „Dacă nu tratăm cu severitate orice abatere mică a copilului, în cele din urmă vom ajunge să nu mai putem trata marile lui abateri și nu va mai avea niciun respect pentru părinţi.”

Argumentul pantei alunecoase de tip conceptual sugerează că, dacă este posibilă tranziţia dintre două lucruri folosind o serie de pași mici, aproape insesizabili, atunci nu există o diferenţă semnificativă între cele două lucruri și, în consecinţă, ar trebui tratate la fel: „Dacă permitem eutanasierea animalelor, nu există niciun motiv pentru care să n-o permitem și în cazul oamenilor.”

Cui servește sofismul

În dezbaterile particulare sau în cele publice (legislative, juridice, mediatice), acest argument este folosit pentru a descuraja o iniţiativă, pretinzând fără argumente solide că o decizie bună va crea condiţiile unui lanţ de decizii greșite. În general, argumentul pantei alunecoase implică exagerarea, uneori excesivă, dar și apelul la emoţii. De cele mai multe ori sunt evocate emoţii negative, cum ar fi frica sau ura, deși ocazional se poate face apel la emoţii pozitive, precum speranţa sau compasiunea, pentru a încuraja un anumit curs al acţiunii. În general, panta alunecoasă este folosită mai degrabă de criticii unui argument și mai puţin de susţinătorii acestuia.

Efectul de domino poate fi real în anumite situaţii, iar unele acţiuni favorizează declanșarea altora, dar nu putem susţine că lucrurile vor lua un anumit curs doar ţinând cont de intuiţie, ci avem nevoie de dovezi și de argumente logice solide, care să arate că producerea unui lanţ de evenimente este inevitabilă sau destul de probabilă.

Cum demontăm un raţionament eronat

Argumentele cu care jonglează pantele alunecoase sunt de obicei false, iar pentru a le deconstrui se pot folosi metode diferite, în funcţie de subtipurile sofismului.

Astfel, în cazul pantei alunecoase cauzale, întregul raţionament este fals dacă nu există dovezi solide că o schimbare acceptabilă iniţiată în prezent va duce în final la una intolerabilă în viitor.

„Dacă permitem intrarea în ţară a refugiaţilor, criminalitatea va crește, iar locuitorii ei nu vor mai fi în siguranţă.” Pentru ca raţionamentul să fie valid, este nevoie de dovezi (statistici, studii) care să arate că premisa recursivă este adevărată (în general, panta alunecoasă operează cu trei premise: cea care postulează primul pas al secvenţei; premisa recursivă, care descrie mecanismul pantei, și a treia premisă, care numește consecinţele indezirabile la care duce panta).[2] Dacă o singură premisă este falsă, raţionamentul se prăbușește, indiferent de valoarea de adevăr a celorlalte.

De altfel, adesea propoziţiile intermediare nu sunt adevărate sau false, ci au o anumită probabilitate să se întâmple, iar cu cât este mai lung lanţul de argumente, cu atât probabilitatea de a ajunge la rezultatul prezis este mai mică. De exemplu, dacă probabilitatea unui seism este de 50% în următoarele 12 luni, iar riscurile ca acesta să mă surprindă într-o clădire cu bulină roșie sunt tot de 50%, probabilitatea ca ambele evenimente să se producă în același timp scade la 25%, adică produsul primelor două probabilităţi. Dacă în ecuaţia probabilităţilor mai adăugăm și ipoteza că seismul va fi unul puternic (tot cu probabilitate de 50%) sau pe cea a prăbușirii casei (probabilitate 50%), atunci riscurile să fiu prins sub dărâmături scad la 12,5, respectiv, 6,25%.

De asemenea, sofismul poate fi demontat atunci când demonstrăm că unele dintre premisele cu care operează nu sunt logice sau arătăm că rezultatul final nu este neapărat unul negativ. Într-o argumentaţie de genul: „Dacă merge la pocăiţi, un tânăr este spălat pe creier și ajunge să nu mai bea, să nu mai fumeze, să nu mai meargă în cluburi, deci să nu se mai bucure de viaţă”, premisa spălării pe creier nu este dovedită și nici logică. Tehnica spălării creierului are ca scop schimbarea radicală a modului în care gândește o persoană, așa încât aceasta să devină o marionetă, care să execute automat ordinele primite de la o autoritate superioară[3], iar folosirea ei nu are nicio legătură cu modul în care o persoană decide să devină membră a unei biserici neoprotestante. De asemenea, este imposibil de dovedit că oamenii se bucură de viaţă în același mod sau de argumentat că renunţarea la alcool sau la tutun reprezintă un lucru negativ (cel puţin dacă ţinem cont de dovezile medicale existente).

În cazul pantelor alunecoase care marșează pe forţa precedentului, ele sugerează eronat că există doar două opţiuni (nu trebuie să stabilim precedentul sau, dacă îl stabilim, suntem obligaţi să tratăm și alte cazuri în mod similar), ignorând posibilitatea de a trata într-o manieră diferită cazurile viitoare, chiar dacă există un precedent.

Argumentele fac diferenţa

În 1954, președintele Eisenhower a susţinut necesitatea intervenţiei americane în Vietnam, argumentând că, odată ce Indochina va fi câștigată de comuniști, Burma, Thailanda și Indonezia vor cădea și ele în acest domino, așa încât întreaga Asie de Sud-Est va deveni comunistă. În final, războiul din Vietnam s-a dovedit unul dintre eșecurile răsunătoare ale politicii externe a Statelor Unite, iar teoria lui Eisenhower s-a dovedit validă doar în ce privește Cambodgia.

Utilizând mecanismul pantei alunecoase se pot construi și argumente valide, susţine profesorul Eugene Volokh[4]. Astfel, pentru a demonstra că poate exista o corelaţie pozitivă între „înregistrarea publică a persoanelor care deţin arme” în prezent și decizia guvernului de a confisca armele în viitor, Volokh prezintă o serie de mecanisme care ar face posibilă trecerea de la o decizie la cealaltă: măsura înregistrării armelor ar putea crea un impuls politic în favoarea celor care susţin controlul armelor; o procedură anevoioasă de înregistrare a armelor ar putea descuraja achiziţia lor, așa încât s-ar diminua numărul celor care deţin arme și care susţin dreptul de a deţine arme; populaţia și-ar putea schimba percepţia asupra armelor, considerându-le mai degrabă un privilegiu acordat de guvern decât un drept etc., astfel încât probabilitatea confiscării ar deveni în final fezabilă din punct de vedere politic.

În orice caz, întrucât argumentul de tip pantă alunecoasă operează frecvent cu probabilităţi, iar noi, oamenii, nu suntem în general foarte buni la evaluarea probabilităţilor, avem nevoie să examinăm riguros dovezile despre presupusa inevitabilitate a glisării spre un scenariu negativ. Chiar și atunci când lucrurile o iau pe un făgaș nedorit, știm din experienţă că se pot opri la jumătatea toboganului sau pot reveni pe o traiectorie mai bună. Pentru că, deși ne înșelăm adesea, suntem mai mult decât o jucărie Slinky, care e construită doar să coboare.

Footnotes
[1]„«Slippery Slope: What It Is and How to Respond to It», Efectiviology, https://effectiviology.com/slippery-slope/”.
[2]„Cătălin Florin Stănciulescu, «Logica-argumentare-2012-2013», schiţă de curs, http://logica-argumentare-2012-2013.blogspot.com/.”
[3]„Edward Hunter, Brainwashing: The Story of Men Who Defied It, Forgotten Books , 2012, ediţie online.”
[4]„Eugene Volokh, «The Mechanisms of the Slippery Slope», în Harvard Law Review, vol. 116, nr. 4, nov. 2002, https://www.researchgate.net/publication/228189621_The_Mechanisms_of_the_Slippery_Slope.”

„«Slippery Slope: What It Is and How to Respond to It», Efectiviology, https://effectiviology.com/slippery-slope/”.
„Cătălin Florin Stănciulescu, «Logica-argumentare-2012-2013», schiţă de curs, http://logica-argumentare-2012-2013.blogspot.com/.”
„Edward Hunter, Brainwashing: The Story of Men Who Defied It, Forgotten Books , 2012, ediţie online.”
„Eugene Volokh, «The Mechanisms of the Slippery Slope», în Harvard Law Review, vol. 116, nr. 4, nov. 2002, https://www.researchgate.net/publication/228189621_The_Mechanisms_of_the_Slippery_Slope.”