Carmen Lăiu
Raport: peste jumătate din «carnea» consumată în 2040 nu va proveni de la animale
Peste două decenii, alimentele din carne sau cele care doar imită gustul lor se vor regăsi din belșug pe mesele consumatorilor, dar 60% dintre acestea vor proveni fie de la carnea crescută în laborator, fie de la alternative produse din plante, arată un raport al firmei de consultanţă strategică AT Kearney.
Viaţa, în pantofi de om sărac
„Cel bun pricepe pricina săracilor, dar cel rău nu poate s-o priceapă” (Proverbe 29:7).
Pe urmele celor mai persecutaţi fraţi ai Lui
„Sunteţi gata?” a fost întrebarea de la celălalt capăt al firului, când, în sfârșit, Catrin și Evan au primit apelul telefonic așteptat, de la Organizaţia Internaţională pentru Migraţie. Numai că, deși viaţa lor din orășelul irakian Karamles devenea tot mai nesigură și așteptau de 4 ani să primească vizele pentru SUA, familia nu avea răspunsul...
Prostituţia online, „un flagel în plină expansiune”
Prostituţia și exploatarea sexuală pe internet au devenit „o industrie în plină expansiune”, devansând prostituţia de pe stradă, potrivit studiului „Sistemul prostituţional: noi provocări, răspunsuri noi”, realizat de Fundaţia Scelles.
Preţul uceniciei creștine: pastorul pakistanez al cărui fiu a fost răpit și-a pierdut și casa
Atacată pentru a treia oară în acest an, familia pastorului pakistanez Aziz a reușit să scape cu viaţă, dar a rămas fără adăpost, ca pedeapsî pentru activitatea misionară pe care o desfășoară în zonă.
Creștinismul din Irak, „primejdios de aproape de dispariţie”
„S-ar putea să ne confruntăm cu sfârșitul nostru în ţara strămoșilor noștri. Odată cu dispariţia noastră, lumea se va confrunta cu momentul adevărului”, a declarat reverendul Bashar Warda, care a slujit în Kurdistanul Irakian, o regiune autonomă din nordul Irakului.
Rușinea, mărul putred din coșul culturii purităţii
Într-o cultură în care sexul are multe valenţe, dar și-a pierdut dimensiunea sacră, mișcarea purităţii a încercat să convingă tinerii să se întoarcă la idealul biblic cu privire la relaţiile sexuale. Era destul de firesc să întâmpine rezistenţă din partea societăţii, în care nu se stinseseră bine ecourile celebrării revoluţiei sexuale, dar palma cea mai...
Consumul alimentelor ultraprocesate crește riscul de boli cardiovasculare și deces prematur
Cu cât procentul de alimente ultraprocesate este mai mare în meniul obișnuit al unei persoane, cu atât mai ridicate sunt riscurile de boli de inimă, accident cerebral și deces prematur, sugerează două studii mari, publicate în British Medical Journal.
Raport: România ocupă locul 51 din 176 în clasamentul cu privire la siguranţa vieţii copilului
România se situează în urma unor ţări precum Tunisia, Oman sau Kazahstan în ce privește indicatorii care reflectă drepturile copilului – neparticipare la educaţie, căsătorii timpurii și nașterile la adolescente –, potrivit ultimului raport al organizaţiei Salvaţi Copiii.
Raport ONU: nord-coreenii sunt forţaţi să mituiască autorităţile pentru a supravieţui
„Dreptul la hrană, la sănătate, la adăpost, libera circulaţie și libertatea sunt universale și inalienabile, dar în Coreea de Nord acestea depind în primul rând de capacitatea individuală de a mitui oficialii statului”, a declarat Michelle Bachelet, înalt comisar ONU pentru drepturile omului. Declaraţia vine în contextul unui raport prezentat marţi de Înaltul Comisariat ONU...
Sindromul de „burnout”, introdus de OMS în noua Clasificare Internaţională a Maladiilor
În ultima actualizare a catalogului de boli din întreaga lume, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a introdus sindromul de „burnout”, descriindu-l ca „un sindrom ce rezultă din stresul cronic la locul de muncă și care nu a fost gestionat cu succes”.
Privind dincolo de epiderma deciziilor noastre
Odată cu libertatea de alegere a omului modern, a crescut nu doar numărul deciziilor care pot fi luate, ci și presiunea de a identifica opţiunile perfecte. În timp ce tehnicile decizionale cele mai sofisticate nu ne pot garanta infailibilitatea unei alegeri, este posibil să ignorăm, în tot acest puzzle, un element esenţial: ceea ce devenim...
Studiu: creșterea nivelului mării ar putea fi de două ori mai mare decât estimările precedente
Dacă emisiile de gaze se vor menţine pe traiectoria actuală, nivelul mării ar putea crește cu 62 până la 238 de centimetri până în anul 2100, potrivit unui studiu al cercetătorilor de la Universitatea din Bristol, care avertizează că această creștere ar avea implicaţii majore asupra planetei.
Octogenar american, ameninţat cu evacuarea pentru că predă studii biblice
Organizaţia juridică First Liberty Institute a intentat proces unei companii care deţine un complex rezidenţial pentru persoane vârstnice, după ce aceasta a interzis studierea Bibliei în interiorul complexului, etichetând-o drept „activitate comercială”.
În România, bolile cardiovasculare ucid de 3 ori mai multe persoane decât cancerul
„Dacă în Europa bolile cardiovasculare omoară cam jumătate dintre cetăţeni, în România lucrurile stau mult mai rău, omorând două treimi, de trei ori mai mult decât mortalitatea de 19% prin cancer”, a afirmat preşedintele Societăţii Române de Cardiologie, Dragoş Vinereanu, subliniind că afecţiunile cardiovasculare reprezintă prioritatea numărul 1 a sistemului medical românesc.
Declinul populaţiilor de albine ameninţă securitatea alimentară la nivel mondial
„Aș vrea să vă reamintesc că trebuie să protejăm albinele pentru propriul nostru viitor”, a declarat José Graziano da Silva, director general al Organizaţiei pentru Alimentaţie și Agricultură a Naţiunilor Unite (FAO), într-un comunicat care avertizează că dispariţia albinelor reprezintă o „ameninţare serioasă” la adresa planetei.
Studiu: variaţia semnificativă a greutăţii corporale crește riscul apariţiei demenţei
Lista de motive personale pentru menţinerea unei greutăţi normale la orice vârstă poate fi una lungă, dar un studiu al cercetătorilor coreeni vine să adauge un argument foarte puternic: creșterea sau scăderea majoră a greutăţii corporale la vârste înaintate poate reprezenta un factor de risc pentru instalarea demenţei.




























