Sondaj Gallup: De ce e important să ai un mentor
Un sondaj Galup realizat în 83 de ţări relevă faptul că adulţii care au un mentor au de 3 ori mai multe şanse să îşi dezvolte propria afacere, spre deosebire de cei care nu se bucură de sfaturile unui îndrumător.
Criza economică are şi efecte benefice pentru români
Românii au consumat în primele 9 luni ale anului 2011 cu 18,8% mai puţine băuturi alcoolice comparativ cu anul anterior. Au fost consumaţi doar 58,8 milioane de litri de alcool.
Iisus şi Lincoln, cei mai populari în SUA
Iisus este a doua cea mai populară persoană din Statele Unite, conform unui sondaj care îl indică pe fostul preşedinte Abraham Lincoln drept cea mai populară persoană din America.
Papa: Pedofilia biciuieşte întreaga societate
După numeroasele scandaluri care au pătat numele Bisericii Catolice în ţări precum Mexic, Irlanda, Italia şi SUA, Papa susţine că întreaga societate trebuie să aibă şi să respecte nişte standarde stricte privind abuzul sexual asupra copiilor.
Planul B | Pentru generaţia care nu s-a născut în locul potrivit
„Nu ne-am născut în locul potrivit"1 este refrenul unei generaţii care se simte trădată de contextul mediocrităţii şi corupţiei care o sufocă. E cântecul unei generaţii căreia îi lipseşte convingerea că ar fi util să îşi manifeste şi altfel decât verbal dezaprobarea faţă de acest context.
Lectură eustresantă cu Robinson Crusoe | O recenzie a cărţii „Faţă în faţă cu stresul”, de dr....
Dr. Valentin Nădăşan, promotor consecvent al educaţiei pentru sănătate, ne propune o călătorie pe una dintre cele mai umblate, dar şi cele mai temute mări ale contemporaneităţii: stresul.
Noi descoperiri despre autorii sulurilor de la Marea Moartă
Noi descoperiri făcute de arheologii care studiază manuscrisele de la Marea Moartă completează perspectiva existentă cu privire la cine ar fi putut redacta sulurile de la Qumran.
Preot catolic vinovat de abuz sfârşeşte după gratii
Un fost preot catolic şi-ar putea petrece ultimele zile ale vieţii în închisoare, după ce a fost găsit vinovat pentru un abuz sexual petrecut în urmă cu câţiva ani. Victima, Warren Tucker, avea 13 ani atunci şi îl ajuta pe preot în timpul ceremoniilor religioase.
Pastor indian condamnat pentru convertiri forţate
Un pastor din Kashmir, India, a fost arestat pentru botezarea a şapte creştini convertiţi de la islamism. Pastorul Channa Mani Khanna a fost acuzat că boteza forţat oameni în schimbul unor sume de bani şi trebuie acum să răspundă pentru faptele sale în faţa legii islamice, sharia.
Video Skit Guys: De Thanksgiving, numai despre Dumnezeu
Tommy Woodard și Eddie James formează grupul „The Skit Guys". Sunt cei mai buni prieteni și de 20 de ani au făcut o carieră din răspândirea învăţăturilor biblice prin comedie. De Ziua Recunoștinţei au arătat că oamenii ar trebui să fie zilnic recunoscători lui Dumnezeu pentru bunătatea Sa, care se arată în cele mai mici...
„Îmi amintesc când am murit” | Interviu cu Ruth Frikart-Moor
„În data de 5 martie 1986, viaţa m-a părăsit! Eram în curs de mutare şi, în seara aceea, mă simţeam teribil de obosită şi de înfrigurată..." Ruth Frikart-Moor
Continut: În data de 5 martie 1986, viaţa m-a părăsit! Eram în curs de mutare şi, în seara aceea, mă simţeam teribil de obosită şi de înfrigurată..." Ruth...
Recunoștinţa ne face mai fericiţi
„Dacă recunoștinţa ar fi un medicament, ar fi medicamentul cel mai bine vândut din lume," a declarat dr. P Murali Doraiswamy, de la Universitatea Duke. „Afectează fiecare sistem al organismului," a spus profesorul citat de Daily Mail.
Uzinele din China, un pericol
Aproximativ 6.000 de persoane au fost evacuate din cauza unei explozii la o uzină chimică din Guangzhou, sudul Chinei, iar 14 muncitori au murit în urma unei explozii la o altă uzină, situată în Shandong, estul Chinei.
FOTO: Depozitele Amazon, de Black Friday
Black Friday, sărbătoarea care marchează tradiţional începutul pregătirilor pentru Crăciun, în Statele Unite, este intens exploatată economic de comercianţii care se întrec în reduceri spectaculoase. Obiceiul american a prins și în străinătate, la noi în ţară existând deja câteva companii care oferă astăzi discounturi semnificative.
150 de minute de sport au efecte miraculoase
Persoanele care fac exerciţii fizice 150 de minute pe săptămână dorm mult mai bine şi au mai multă energie pe parcursul zilei, este concluzia unui studiu publicat în revista Mental Health and Physical Activity.
Conflict sângeros între musulmanii şi creştinii nigerieni
Cel puţin 12 persoane au murit în urma violenţelor dintre musulmani şi creştini în regiunea centrală a Nigeriei. S-au înregistrat numeroase pagube materiale, multe case fiind incendiate.
România, ţara cu cei mai puţini obezi din UE
România este ţara cu cel mai mic procent de obezi din Uniunea Europeană. Vestea bună a fost oferită de un raport al Eurostat, care a indicat totodată că în Marea Britanie aproape un sfert dintre cetăţeni suferă din pricina supraponderalităţii majore.
Televiziunea este un pericol şi pentru familiile din Africa
Episcopii catolici din Angola şi Santo Tome avertizează că familia este supusă unui atac continuu din partea societăţii moderne, în special copiii fiind afectaţi de faptul că părinţii permit ca educaţia lor să fie făcută de televiziune, de seriale soap opera, de filme şi de diverse programe neadecvate vârstei lor.
Pakistan: O fetiţă a luat Premiul Naţional pentru Pace
Malala Yousufzai, o fetiţă de clasa a VIII-a din Pakistan, a primit Premiul Naţional pentru Pace, ca răsplată pentru realizarea unui jurnal online în care a explicat cum sunt private femeile din ţara sa de dreptul la educaţie.
Singurul nevăzător care face emisiuni la radio
Nevăzător din naştere, Andrei Paştiu din Alba Iulia a decis să ignore acest handicap, trăindu-şi viaţa ca orice om normal. A absolvit Conservatorul, a predat lecţii de canto la liceu, iar acum realizează emisiuni de muzică clasică la două posturi de radio.
1.000 de biserici ajută săracii să scape de datorii
Organizaţia Christians Against Poverty a atins pragul de 1.000 de biserici implicate în programul său de educare cu privire la gestionarea bugetului personal.





















