Ungaria interzice prin lege aparatele de jocuri de noroc
Parlamentul ungar a adoptat, printr-o procedură de urgenţă, o lege care interzice aparatele pentru jocuri de noroc în baruri şi pub-uri.
Grecia trebuie să îşi decidă singură salvarea
Ministrul german de Finanţe a dat un avertisment dur Greciei, cerându-i să ia o decizie cu privire la viitorul său în zona euro. Austria evocă un posibil scenariu al intrării Greciei în faliment, iar anularea vizitei premierului elen în SUA a fost văzută ca un semn al iminentei prăbuşiri a Greciei.
Grecia, în dimineaţa de după
Toate titlurile internaţionale anunţă că, după ora 24, Grecia a intrat oficial în „cârdășia” statelor care au eșuat în a plăti înapoi o parte din datoria către FMI, alături de Zimbabwe, Sudan și Cuba. Singura diferenţă ar fi că Grecia este prima ţară dezvoltată și prima ţară din Uniunea Europeană care a ajuns în situaţia...
Fotbaliștii musulmani din Germania exceptaţi de la postul de Ramadan
Consiliul Musulman și autorităţile Federaţiei Germane de Fotbal au ajuns la un acord în privinţa regimului alimentar al jucătorilor de religie islamică în timpul Ramadanului.
De ce este România „altfel”?
„De ce suntem ultimii din Europa?" Aceasta este una dintre întrebările care marchează conștiinţa publică românească. Rămânerea în urmă în raport cu Occidentul ne poate afecta și comportamentul de zi cu zi? Există și o implicare a factorului religios în „ecuaţia" acestor dileme? Care sunt...
Germania, ţara căsătoriilor forţate
În fiecare an mii de fete tinere din Germania apelează la centre de consiliere după ce sunt forţare sub ameninţarea cu bătaia sau chiar moartea să se căsătorească, susţine un studiu realizat de guvernul german. Aproximativ 83,4 % dintre ele ar proveni din familii arabe, conform Adevărul.
Oglinda lui Hitler
A șaptezecea aniversare a încheierii celui mai recent război mondial a intensificat eforturile pentru înţelegerea acestei tragice istorii. Într-o perioadă în care se acumulează noi tensiuni politice, economice și religioase între diferite naţiuni, iar lideri politici mondiali nu ocolesc în discursul lor referiri la o posibilă confruntare, este nevoie să ne gândim serios la propria...
Toţi vrem să ne guvernăm singuri
Disputa dintre Madrid și Barcelona se înteţește. Se ajunge într-un punct însărcinat cu amintiri istorice de suprimare și violenţă pentru catalani - suspendarea autonomiei.
Anglia se pregăteşte să divorţeze de UE
Cea mai importantă bancă japoneză a întocmit un raport despre care analiştii financiari britanici spun că este unic, despre schimbările inevitabile care se vor produce în relaţiile Bruxelles-Londra, şi care foarte posibil se vor termina cu o retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeană.
Vot istoric în Danemarca: Biserica Luterană obligată să oficieze căsătorii gay
Guvernul danez a adoptat ieri o lege care aprobă oficializarea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex în cadrul bisericilor luterane, înlocuind astfel ceremoniile de binecuvânatre pe care biserica luterană le susţine în momentul de faţă.
O invazie de broaște a blocat o autostradă din Grecia
Cei familiarizaţi cu istoria biblică ar fi fi putut vedea cu ochii lor cum a arătat unul dintre dezastrele care s-au abătut asupra Egiptului, pe vremea lui Moise. O autostradă din nordul Greciei a fost invadată de broaște, iar autorităţile au fost nevoite să blocheze circulaţia pentru două ore.
Simbolismul şi ipocrizia unei preşedinţii europene controversate
Miercuri, Grecia a reapărut pe scena agitată a politicii, nu printr-o ştire legată de recesiune, ci prin poziţia de proaspăt lider al Uniunii Europene. Preşedinţia de şase luni a Greciei a debutat cu un mesaj puternic, care urmăreşte să pună Europa la o dietă drastică de austeritate. Dincolo de mesajul oficial, preşedinţia Greciei este un...
Partid polonez cere înlăturarea unui crucifix din parlament
Partidul Palikot, care a captat atenţia presei internaţionale după ce a reuşit să introducă în parlamentul polonez primii reprezentanţi politici homosexuali şi transsexuali, a devenit din nou subiect de discuţie după ce a cerut înlăturarea unui crucifix prezent în sala de adunări, informează BBC.
Englezii ar putea avea un program civic obligatoriu
David Cameron vrea să înlocuiască vandalismul cu voluntariatul.
(In)certitudini la un an de război în Ucraina
Pe 24 februarie 2022, Rusia ataca Ucraina, iar căderea regimului de la Kiev părea să fie doar o chestiune de zile. Războiul din Ucraina tocmai a împlinit un an, iar perspectiva păcii pare tot mai îndepărtată, în timp ce niciuna din părţile beligerante nu-și permite să piardă acest război.
Federalizarea Europei: O soluţie la problema atentatelor?
„E regretabil că, după fiecare atentat, liderii europeni se rezumă la câteva gesturi rituale, care devin ridicole”, spunea Gabriel Liiceanu după atentatele care au zguduit iarăși edificiul european. Și atunci, ce este de făcut împotriva terorismului? Din nou revin în peisajul public aceleași întrebări persistente, declaraţii formale de solidaritate și variante de soluţii care oscilează...
„Mai așteptaţi!” – Un refren trist, marca Schengen
Cândva, România se lăuda că Franţa este principalul ei aliat, sub protecţia ei spaţiul mioritic realizându-și mare parte din interesele naţionale. Trecutul pare să fie tot mai diferit de prezent. Franţa tocmai i-a dat de înţeles României că, în problema Schengen, este cazul să rămână în stand-by.
Rusaliile, o sărbătoare a depășirii barierelor
Duminică, pe 27 mai, creștinii ortodocși din România sărbătoresc Rusaliile, la o săptămână distanţă faţă de sărbătoarea catolică. Luni, 28 mai, va fi zi liberă de la stat, așa că topul căutărilor Google legate de sărbătoare oferă preponderent idei de călătorii. Însă, mai mult decât a oferi prilej pentru încă o minivacanţă, această sărbătoare ne...
Germania cere imigranţilor acceptarea valorilor creştine
Multikulti a eșuat lamentabil în Germania. Cancelarul Angela Merkel a afirmat că imigranţii din Germania trebuie să accepte valorile creștine și culturale germane sau să plece din ţară.



















