De ce pentru Rusia a început deja al Treilea Război Mondial

Dacă stai în Rusia, este destul de greu să te ferești de ideea că un al Treilea Război Mondial este inevitabil. Televiziunile ruse, împreună cu unii politicieni, se asigură că introduc ideea în spaţiul public.

Noi sancţiuni pentru Iran. Ahmadinejad le aruncă la gunoi.

Consiliul de Securitate al ONU sancţionează pentru a patra oară Iranul, începând din 2006, în încercarea de a-l determina să-și întrerupă activităţile nucleare, transmite Reuters.

Repornește cursa înarmărilor între SUA și Rusia

Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF) pare să își dea ultimele suflări, după anunţuri făcute recent de singurele puteri semnatare, SUA și Rusia, că se retrag cu totul din Tratat și respectiv că își suspendă temporar participarea. Deși exprimările alese diferă, ele transmit același semnal: cele două puteri nucleare revin la un climat de neîncredere...

Ce rămâne în urma întâlnirii dintre Donald Trump și Kim Jong-un

Nu a trecut nici măcar un an de la ultimul schimb de insulte între președintele american, Donald Trump, și liderul de stat nord-coreean, Kim Jong-un. Istoria apelativelor pe care și le-au adresat reciproc merge până în timpul campaniei pentru prezidenţialele americane. Astăzi însă, la finalul unei întâlniri istorice, ambii președinţi nu au avut de spus...

Protestatarii opresc construcţia unei centrale nucleare

Protestatari din sudul Indiei au reușit să împiedice câteva mii de ingineri și muncitori care lucrau la construirea unei centrale nucleare, cu ajutorul Rusiei, a informat poliţia locală citată de Ria Novosti.

Noii creştini sunt preocupaţi de problemele globale

Tinerii creştini s-au întâlnit la Chicago pentru a participa la o conferinţă despre viitorul credinţei lor. Întrebaţi care sunt subiectele de mare interes pentru societatea americană, aceştia s-au referit în primul rând la chestiuni precum inegalitatea în privinţa accesului la educaţie, sărăcia, prevenirea genocidului şi non-proliferarea armelor nucleare, notează abcnews.

Esenţiale azi, 23 august

Pesta porcină continuă să facă ravagii

Video: Fidel Castro îngrijorat de un posibil război în Orientul Mijlociu

Liderul cubanez Fidel Castro s-a arătat îngrijorat de un posibil război nuclear care ar putea izbucni în Orientul Mijlociu, ca urmare a relaţiilor tensionate între Teheran şi marile puteri occidentale, în privinţa programului nuclear iranian.

Video: Protest anti-nuclear în Germania, eșuat

Poliţia germană a fost nevoită să intervină pentru a dispersa circa 3.500 de activiști de mediu care au protestat duminică de-a lungul căilor ferate, încercând să blocheze o livrare de deșeuri atomice provenind din Franţa. Transportul a reușit să ajungă la destinaţie în ciuda protestelor din partea activiștilor.

Coreea de Nord acuză SUA că aduce armament la graniţele sale

Phenianul a decis să îşi mărească arsenalul nuclear, ca răspuns la atitudinea ostilă din partea SUA, a anunţat ieri Agenţia oficială nord-coreeană KCNA. „Evenimentele recente din peninsula coreeană arată că DPRK (Coreea de Nord) are nevoie să îşi consolideze dispozitivul de disuasiune nucleară într-un mod nou, pentru a răspunde politicii de ostilitate persistentă a Statelor...

Esenţiale azi, 7 iunie

România, cele mai multe anchete privind fondurile UE

Lideri creștini iau poziţie contra politicii nucleare a Iranului

Organizaţia Liderilor Creștini pentru un Iran fără Arme Nucleare (Christian Leaders for a Nuclear-Free Iran) cere sporirea sacţiunilor economice împotriva regimului islamic, informează Christianity Today. Alţi lideri se tem însă că sancţiunile ar putea ricoșa împotriva credincioșilor iranieni.

Ședinţă foto cu mesaj politic: Kim Jong-un călare pe un cal alb

La mai puţin de o săptămână de la lansarea a două „proiectile neidentificate” dintr-o provincie nord-coreeană spre coasta Japoniei, agenţia oficială de presă a Coreei de Nord a publicat mai multe fotografii în care Kim Jong-un călărește un cal alb spre muntele Paektu, cunoscut în cultura coreeană ca „Muntele Sacru”. În cei opt ani de...

Japonia crește nivelul de alertă nucleară

Autorităţile japoneze au crescut nivelul de alertă în apropiere de unul dintre reactoarele nucleare avariate de cutremur de la nivelul 4 la nivelul 5, pe o scară internaţională (INES) cu 7 puncte, convenită pentru evaluarea accidentelor atomice.

Iranul are „prăjitura galbenă”

Iranul poate produce acum toate elementele de care avea nevoie pentru fluxul de producţie nucleară. Anunţul a venit din partea șefului Organizaţiei Energiei Atomice din Iran, care a susţinut că programul nuclear al ţării este auto-suficient. 

Tensiunile dintre SUA și Coreea de Nord, dezvoltate în câteva scenarii

Petrecerea s-a terminat. Coreea de Nord a câștigat, spun unele publicaţii, referindu-se la faptul că, după atâţia ani de teste nucleare, însoţite de avertizări diplomatice de partea americanilor, Coreea de Nord a reușit să miniaturizeze suficient o bombă nucleară. Iar acum avertizează că o trimite spre Guam.

Animalele sălbatice sfidează radiaţiile și se întorc la Cernobîl

Un studiu bazat pe aerofotografierea zonei Cernobîl între anii 1987-1997 a relevat o prezenţă vastă a animalelor sălbatice în regiune, oamenii de știinţă apreciind că radiaţiile au avut o putere mai mică de îndepărtare a animalelor decât au avut oamenii.

Ahmadinejad: O nouă ordine mondială, cu voia Domnului

Miercuri, președintele iranian Mahmoud Ahmadinejad a susţinut ultimul său discurs în cadrul Adunării Generale a ONU. Liderul a folosit prilejul pentru a cere cu insistenţă instaurarea unei noi ordini mondiale.

FOTO: Hiroshima, o istorie care nu trebuie uitată

Muzeul Naţional de Istorie a României, Muzeul Memorial al Păcii din Hiroshima şi Ambasada Japoniei la Bucureşti organizează, la sediul din Calea Victoriei nr. 12, expoziţia foto-documentară, comemorativă „Bombardamentele atomice de la Hiroshima şi Nagasaki". Fotografiile expuse evocă momentele devastatoare ale acelor zile, experienţa tragică a supravieţuitorilor şi eforturile locuitorilor celor două oraşe pentru promovarea...

Omul care a supravieţuit atacului nuclear din Hiroshima

„Speram să găsim ceva ajutor medical, dar nu era nimic, nici apă, nici mâncare. Credeam că a venit sfârșitul”, povestește Sunao Tsuboi, unul dintre puţinii supravieţuitori ai atacului din dimineaţa zilei de 6 august 1945 asupra orașului japonez Hiroshima.

Raritate: Rusia atentă la declaraţiile CIA despre Iran

Preşedintele rus Dmitri Medvedev s-a declarat alarmat de afirmaţiile Statelor Unite privind capacitatea Iranului de a costrui două arme nucleare şi a avertizat că dacă pericolul se confirmă, Republica Islamică s-ar putea confrunta cu noi măsuri de sancţionare.