Viaţa este un mister fascinant și o provocare continuă. Și totuși, de multe ori nu ne mulţumim cu o experimentare simplă a fenomenului vieţii.
Viaţa, mai ales la vârsta tinereţii, este considerată anostă, plictisitoare, lipsită de atractivitate. De aceea, în încercarea de a da culoare vieţii lor, oamenii îi agaţă tot felul de adjective: fericită, împlinită, reușită, de succes. Nici măcar nu cred că realizăm în general ce mesaj transmite această deturnare nefirească. Broderia compusă din asemenea epitete, impusă nefericit actului de a trăi, încearcă probabil să dea culoare vieţii, deși, în fapt, diminuează și duce în derizoriu minunea și rostul vieţii în sine.
Pentru a afla scopul pentru care am fost creaţi, e bine să lăsăm loc pentru întrebări în forul nostru lăuntric. Să oferim din capul locului spaţiul pentru o întrebare de asemenea calibru: Care este scopul pentru care ne-a creat Dumnezeu? Și care este motivul din spatele acestei decizii? Însuși demersul de a căuta un scop sau un motiv pentru toate lucrurile pare uneori absurd, dar aceste interogaţii pot reprezenta zorii unui nou început pentru omul abătut, rătăcit, aflat la limita suportabilului.
Pentru a oferi un prim răspuns la această întrebare, mă voi sluji de un instantaneu din lumea artei. Îmi vine în minte episodul deosebit de profund și nostim în același timp din filmul clasic „Forrest Gump”. Personajul principal are la un moment dat impulsul de a alerga fără un motiv anume. Doar că alergarea lui se extinde pe distanţe lungi și foarte lungi. După câţiva ani de alergare neîntreruptă, eroul nostru ajunge pe primele pagini ale ziarelor și este prezent în mod regulat la știrile TV. Mai mulţi simpatizanţi i se alătură, iar la un moment dat și reporterii încep să alerge cu microfoanele după el pentru a-i smulge câteva declaraţii. Întrebarea principală a presei este de ce aleargă, iar presupunerile lor, sugerate de forma celorlalte întrebări, sunt variate: Alergi cumva pentru pace în toată lumea? Alergi pentru oamenii fără adăpost? Pentru drepturile femeilor? Pentru protejarea mediului? Pentru animale? Toţi cred că el aleargă având un motiv precis. Nimeni nu poate crede că Forrest aleargă fără un motiv anume. Răspunsul dezarmant și lipsit de senzaţional al lui este: „Alerg pentru că am simţit că vreau să alerg.” Declaraţia pare la limita ridicolului, dar numai pentru cei care nu înţeleg că, de fapt, unele lucruri sunt profunde doar prin faptul că există. Că scopul lor este ascuns în însăși existenţa lor.
Așadar, cu ce scop am fost creaţi? Am fost creaţi pentru a fi, pur și simplu. Am fost creaţi pentru a sărbători viaţa în simplitatea ei și pentru a-i împlini astfel scopul. Să fim, să trăim constituiescopul de bază pentru care am fost creaţi de Dumnezeu.
Viaţa este desăvârșită prin însăși existenţa ei, pentru că „Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse și iată ca erau foarte bune” (Geneza 1:31) și „[o]rice lucru El îl face frumos la vremea lui” (Eclesiastul 3:11). El ne-a creat pentru ca noi să trăim, locuind Pământul. Acest lucru este suficient. Fără adjective. Fără adaos.
În al doilea rând, nu putem face abstracţie de afirmaţia Bibliei că omul a fost creat de Dumnezeu „după chipul Său, […] după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească și parte femeiască i-a făcut” (Geneza 1:27). În acest context, suntem conștienţi că nu ne putem eschiva de la această condiţie de purtători ai chipului divin. Odată ce omul a fost creat ca bărbat și femeie, aflăm că suntem „predestinaţi” să explorăm relaţiile în toată splendoarea lor și, în același timp, să reflectăm această imagine și acest chip în tot ce facem și realizăm. Aș numi această dimensiune scopul intermediar al vieţii noastre. Este etapa în care ne proiectăm și ne construim edificiul trăirii noastre pe Pământ.
La fiecare etapă a vieţii descoperim și valorificăm relaţiile, în funcţie de vârsta și dezvoltarea dobândită prin creștere și educaţie. Avem menirea de a descoperi un scop specific vârstei. Un tânăr se va confrunta inevitabil cu întrebări importante în acest moment al vieţii: Cum aș putea să iubesc și să fiu iubit? Ce pot să fac util în această viaţă? Ce amprentă aș putea lăsa în viaţa celor din jur sau ce impact vreau să am în lume? Toată această paletă de întrebări răscolitoare ilustrează căutarea frenetică a scopului de etapă al vieţii în tinereţe. Invitaţia este: „Tot ce găsește mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta!” (Eclesiastul 9:10). Cu alte cuvinte, urmărește excelenţa în tot ce faci: fie că iubești, fie că îţi construiești o carieră sau lucrezi la un proiect! Nu te lăsa sedus de tentaţia de a trăi facil și mediocru! În lucrurile pe care le ai de realizat, nu te lăsa prins în plasa lui „las’ că merge și-așa”! Ai o singură viaţă, pe care ești invitat s-o trăiești cu pasiune la orice etapă a ei.
Un al treilea gând este cel al căutării infinitului în spaţiul finit al existenţei noastre. Biblia ne spune că Dumnezeu a pus în inima noastră „chiar și gândul veșniciei, măcar că omul nu poate cuprinde, de la început până la sfârșit, lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu” (Eclesiastul 3:11). A căuta veșnicia în timpul unei vieţi finite, limitate, ameninţate de moarte și suferinţă, este cel mai mare scop. A descoperi eternitatea este, cel mai probabil, scopul suprem al existenţei noastre. Este provocarea cea mai mare pentru umanitate să caute veșnicia într-un context ce abundă în limite de timp, spaţiu și materie. Este standardul care pare de neatins, dar Dumnezeu nu pare să se răzgândească. El nu vrea să renunţe la acest suprasens al vieţii noastre, pentru că asta ar însemna să lase viaţa omului în bezna și disperarea lipsei de scop sau sens.
Căutarea veșniciei nu este lăsată fără soluţii, fără instrumente, fără mijloace. Pentru a descoperi misterul vieţii celulare ai nevoie de un microscop, iar pentru a explora tainele astronomice ale universului trebuie să ai un telescop. Pentru a atinge secretul vieţii veșnice este de asemenea necesar să obţii niște instrumente, să ai niște perspective, să vezi cărarea într-acolo. De aceea descoperirea eternităţii nu este lăsată în vid, ci este așezată pe premisele unei experienţe concrete: „[V]iaţa veșnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Iisus Hristos, pe care L-ai trimis Tu” (Ioan 17:3). Acest deziderat este cea mai nobilă provocare pentru viaţa omului. Dumnezeu a creat fiinţa umană cu perspectiva eternităţii prin intermediul cunoașterii Mântuitorului. Nu există alt drum sau altă șansă ca omul să-și ridice privirea de la ţărâna mormântului spre seninul veșniciei. Domnul Iisus Hristos deţine în fiinţa Sa tainele complete ale existenţei umane, dar și pe cele ale existenţei divine. A-L cunoaște pe Hristos înseamnă a trece pragul existenţei limitate și a descoperi scopul ultim al omului. Acest ultim scop, scopul suprem al creării noastre, este veșmântul care îmbracă toate celelalte scopuri sau sensuri mai mici sau mai mari care ne vor ieși în cale.
Mihai Miron își propune să exploreze interogaţiile de bază legate de scopul vieţii, din perspectivă biblică.
