Credință

În tulburarea lor, martirii nu-L abandonează pe Dumnezeu. Deși nu Îl înţeleg întru totul, Îl cunosc suficient încât să aibă încredere în El.

Pentru că Andrews și familia lui au decis să străbată oceanul împotriva curentului vremii, multe adevăruri uitate au fost scoase la lumină, multe speranţe au renăscut și multe visuri s-au împlinit.

A fi religios nu echivalează cu a fi lipsit de incertitudini. Nici a fi creștin nu echivalează cu a fi sigur de orice cred. Incertitudinile creștine se compară sau sunt măsurate adesea cu certitudinile știinţei.

În copilărie am fost păgân. Nu a fost o alegere, ci o consecinţă a lipsei Cuvântului lui Dumnezeu. Apoi am ajuns să cred.

Nu știu vreun timp în care să mă fi îndoit că, dincolo de limitele lumii vizibile, atât de acaparatoare, există o altă realitate, la care are acces doar cel care silabisește alfabetul credinţei.

De-a lungul anilor, credinţa mea în Dumnezeu, ca set de valori, convingeri dogmatice și relaţie personală, a cunoscut suișuri și coborâșuri, bune și rele.

Putem greși în multe feluri cu privire la ceea ce credem că am înţeles, de o parte sau de alta a graniţei dintre credinţă și necredinţă. Timpul ne va spune cât și când am greșit. Nu este însă nevoie, până atunci, să trăim în incertitudine.

Fără a căuta vreodată îndoiala, am întâmpinat-o adesea cu interes și recunoștinţă. Nu am fugit de ea, ci mai degrabă i-am căutat astâmpăr.

Când suntem lângă un om care suferă, Dumnezeu este, prin noi, lângă omul acela. Iar el Îl poate zări ușor dacă nu Îi umbrim prezenţa cu propria noastră frică.

Știu că exiști pentru că Te întâlnești cu mine în fiecare zi. Și, să știu că ești, îmi este de ajuns. Ba, chiar mai mult, aș vrea să urlu: „Este!“

„Drept răspuns, Isus i-a zis: «Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.»“ (Ioan 3:3)

„Adevărat vă spun că, dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muștar, aţi zice muntelui acestuia: «Mută-te de aici colo», și s-ar muta; nimic nu v-ar fi cu neputinţă.“

Carolynn Yakush a moștenit de la bunicii ei cehoslovaci gustul pentru viaţa bună, iar de la mamă și din școlile creștine în care a învăţat, interesul pentru credinţă. Dar dorinţa după bani și o viaţă de lux a eclipsat, pentru mulţi ani, preocupările ei spirituale și religioase. Totuși, într-o bună zi, aproape fără să se...

Cu mai bine de zece ani în urmă am primit de ziua mea o carte. Mesajul dinăuntru spunea: „Biblia este scrisoarea Domnului către oameni. În speranţa că și scrisorile oamenilor către Dumnezeu îţi vor hrăni sufletul, îţi ofer această carte. La mulţi ani!”. Și, într-adevăr, așa a fost.

„Îngrijorarea nu golește ziua de mâine de mâhnire. Doar secătuiește ziua de astăzi de tăria ei”, spunea Corrie ten Boom, reliefând astfel un adevăr pe care ar trebui să și-l amintească toţi creștinii  încovoiaţi sub povara îngrijorării.

„Eu locuiesc în locuri înalte și în sfinţenie, dar sunt cu omul zdrobit și smerit ca să înviorez duhurile smerite și să îmbărbătez inimile zdrobite.” (Isaia 57:15)

Apelul lui Ioan Botezătorul – „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia Cerurilor este aproape!” – reușea să aducă evreii „din Ierusalim, din toată Iudeea și din toate împrejurimile Iordanului” în deșertul unde predica profetul, pentru a-și mărturisi păcatele și a fi botezaţi. La două mii de ani distanţă, îndemnul „pocăiţi-vă” e îngropat sub un munte de asocieri peiorative.

„Chiar dacă ești întemniţat pe viaţă, tot e o perioadă scurtă. După care urmează revenirea lui Iisus. Trebuie să faci tot ce poţi mai bine în situaţia în care te afli.“ (Lindy Chamberlain)

Suntem mai puţin familiarizaţi cu moartea decât oricare altă generaţie din istorie, iar acest lucru se reflectă atât în modul în care ne trăim viaţa, cât și în stângăcia cu care gestionăm momentele nedorite ale despărţirii de cei dragi.

Nu am încă un an și jumătate și privesc încruntată spre fotograful necunoscut, cuibărită confortabil în braţele mamei. Mama are 21 de ani și câteva săptămâni și un zâmbet cald, abia schiţat, care topește în siguranţa lui toate fricile lumii.

Fizicianul și autorul britanic Paul Davies prevede un viitor în care nevoia de ghidare spirituală va fi mai puternică decât oricând, dar în același timp consideră că „orice religie care refuză să îmbrăţișeze descoperirile știinţifice nu va supravieţui în secolul al XXII-lea”1.