Credință

„Dumnezeu este bun!”, spunem adesea. Mai ales atunci când, după ce ameninţa să derapeze primejdios, viaţa intră din nou în matca ei. Ce rămâne de spus (și mai ales de făcut) atunci când cele mai dragi visuri ale noastre ajung doar o mână de cioburi, pe care nimic nu le mai poate lipi?

Dacă Dumnezeu există, de ce aș conta eu pentru El?

Pe vremea când neamul Israel îşi petrecea robia în Ta Kemet (Ţara Neagră), iar prinţul Moşé, marele scrib, aciuat în tribul nord-arabic Madian, asculta la foc de tabără poveştile chervangiilor, o istorie neobişnuită i-a atras atenţia. Povestea unui alt prinţ, care dintr-o dată pierduse totul, ca şi el.

Înainte să încep să caut sensul vieţii credeam că l-am găsit deja. Sau că îmi fusese dat. În lumea din care veneam, drumul era clar stabilit, cu evenimentele majore bine delimitate și prea puţin negociabile.

„Dacă Domnul este cu noi, de ce ni s-au întâmplat toate aceste lucruri?” – o întrebare pe care, de la Ghedeon încoace, au psalmodiat-o mii și mii de creștini striviţi de suferinţe cărora nu le-au putut desluși sensul.

Îmi amintesc cu precizie momentul și locul în care am realizat că sunt liberă să aleg ce fel de persoană vreau să fiu. Construcţia aceasta cere însă curaj, materiale potrivite și perseverenţa de a nu lăsa proiectul în ruină când apar divagări de la plan.

În tradiţia vestică, începând cu Thales din Milet, filosofii au căutat mereu răspunsuri la întrebări care transcend lumea materială, palpabilă. Una dintre cele mai arzătoare interogări care a dăinuit secole de-a rândul și care a apăsat multe minţi luminate este dilema sensului vieţii.

Am 33 de ani, sunt căsătorită și am o fetiţă de doi ani. E minunat să fii mamă și să vezi cât de frumos am fost creaţi. M-a fascinat sarcina, încă sunt interesată de subiectul nașterilor naturale și încerc să mă documentez cât mai bine pentru fiecare etapă prin care urmează să trecem.

Zăbovind asupra afirmaţiei că „viaţa are în mod potenţial sens în orice condiţii, chiar și în cele mai nefericite[1], îmi revine în minte povestea unei femei anonime care m-a impresionat profund cu privire la două stări existenţiale: a fi și a avea.

Întotdeauna mi-am imaginat că bunăstarea, perspectivele luminoase, o sănătate bună și un scop clar în viaţă tind să nu genereze foarte des întrebări cu privire la sensul vieţii.

În istoria biblică a poporului Israel, aceste nume evocă două perioade de robie cum nu se poate mai diferite.

Deruta cu privire la rolul faptelor bune în procesul mântuirii persistă în rândul creștinilor, indiferent de afilierea confesională, chiar dacă Biblia este clară cu privire la acest subiect.

Miracolele reprezintă un grup de fenomene a căror realitate este adesea pusă la îndoială.

Mark Kellner s-a născut și a crescut în New York, fiind unicul copil într-o familie de evrei, credincioși mozaici. Și-a descoperit pasiunea pentru jurnalism în perioada adolescenţei, când urma cursurile unui liceu particular din cartierul Manhattan.

Comunităţile tradiţionale sunt ca râurile, în timp ce societăţile moderne sunt ca oceanele – sintetiza ilustrativ sociologul polonez Zygmunt Bauman. Principala diferenţă e că râul, mai adânc sau mai puţin adânc, mai rapid sau mai lent, are întotdeauna o direcţie, așa cum societăţile tradiţionale direcţionau de regulă viaţa membrilor lor. Oceanul este cu totul altă...

Interviul care urmează a fost realizat pentru SperanţaTV cu aproape zece ani în urmă, când invitatul, pastorul Don Schneider, era președintele bisericii adventiste din America de Nord. Anul acesta, la 23 mai, el a încetat din viaţă, la vârsta de 76 de ani. Cei care urmăresc SperanţaTV își aduc aminte că, pentru câteva sezoane, au...

În faţa măreţului necunoscut, împăraţii romani care au stăpânit imperii se găseau la fel de neputincioși precum un descendent oarecare din România de azi care își citește cu sfinţenie horoscopul, în fiecare dimineaţă, la cafea.

Vorbeam cu cel pe care îl numesc „dom’ Profesor” și l-am întrebat: „Știu că aţi avut rezerve să vă botezaţi; de ce aţi ales să o faceţi, până la urmă? Care a fost elementul hotărâtor?”

Atunci când războiul îţi ucide nu unul, ci trei copii, mai poate să-ţi rămână ceva în afară de ură?

„Privindu-ne din afară, este dificil să luăm în serios viaţa pe care o trăim. Această pierdere a încrederii, precum și încercarea de a o recăpăta, constituie problema sensului vieţii.” (Thomas Nagel, Perspectiva de nicăieri

Nicio altă instanţă pe pământ nu poate judeca un om așa de eficient cum o face sau ar trebui să o facă propria lui conștiinţă. Înainte și îndată după ce răul a fost comis începe „nemilosul“ proces.