Niciodată uitat(ă) de inima Lui
Predicile. Povestirile mamei. Măsuţa cu nisip și școala de Sabat pentru copii. Discuţiile adulţilor pe teme religioase. Toate informaţiile culese în copilărie m-au ajutat să schiţez un chip al lui Iisus care avea un mare cusur – era executat în (prea multe) tonuri de gri.
Papa: Dumnezeu nu e iraţional, ci supraabundenţă de sens
„Credinţa ne face să descoperim că întâlnirea cu Dumnezeu valorizează, perfecţionează şi înalţă ceea ce există adevărat, bun şi frumos în om", a spus Papa Benedict al XVI-lea în cadrul audienţei generale de miercuri, din seria de cateheze despre credinţă.
Credinţa generaţiei Z, între reviriment și retragere
Credinţa generaţiei Z este o noutate a ultimelor decenii. Cel puţin în Statele Unite, acolo unde tinerii frecventează biserica cu o frecvenţă mai mare decât generaţiile mai în vârstă. Această schimbare semnalează oportunităţi uriașe pentru biserică. Însă tabloul este departe de a fi complet.
Iisus, Dumnezeul care mă înţelege
Sunt momente când mă întreb cum aș arăta dacă aș semăna mai mult cu Iisus. Și, mai ales, cum ar proceda El în situaţia în care mă aflu. Trebuie să admit că aceste întrebări mă pun uneori în încurcătură.
Învierea, cea mai mare speranţă a creștinismului
Cu rucsacurile și corturile bine prinse în spate, micul nostru grup de trei persoane a avut nevoie de câteva ore pentru a ajunge în valea ascunsă. Pădurea tropicală era răcoroasă și umedă și, în timp ce ne căţăram cu grijă peste bolovanii acoperiţi de mușchi, am încercat să urmăm o potecă aproape invizibilă, paralelă cu...
Proteste de amploare ale creștinilor din Pakistan
Sute de creștini pakistanezi au protestat în stradă faţă de gestul radical al asasinării ministrului Shahbaz Batti, singurul ministru creștin din guvernul Pakistanului.
Crâmpeie de cer
Cu câţiva ani în urmă, am avut ocazia să fac un tur al Insulei de Sud (Te Waipounamu), una dintre cele două insule care formează arhipelagul neozeelandez. Am zburat mai întâi în orașul Invercargill, apoi m-am îndreptat spre nord, așteptând cu nerăbdare să ajung în locuri turistice emblematice precum orașele Queenstown și Wanaka sau fiordul...
Creștini în șoc, după explozia unei biserici în Tanzania
„Ne-a luat luni de zile să pregătim evenimentul. Am invitat între 3.000 și 4.000 de oameni pentru lansare. Acum suntem pierduţi, nu știm ce să facem," a declarat cel care trebuia să fie parohul Bisericii Catolice.
Perspectiva
La început, învăţăm să mergem și să vorbim. Apoi, pentru tot restul vieţii, învăţăm să privim.
Barack Obama a ales să fie creștin
Ieri, președintele Barack Obama a vorbit deschis despre credinţa sa, descriindu-se ca un om care nu a fost crescut în biserică ci a ales creștinismul la maturitate, informează agenţia Reuters. Aflat în vizită în New Mexico, Obama s-a văzut pus în faţa unei întrebări de interes public. Un participat la întâlnire i-a solicitat explicit liderului...
„Putem vorbi împreună despre Dumnezeu?”
La Ateneul Român a avut loc conferinţa „Întrebări esenţiale. Putem vorbi împreună despre Dumnezeu?" Dialogul a fost susţinut de directorul Institutului Cultural Român, Horia-Roman Patapievici și cardinalul Gianfranco Ravasi, preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Cultură, al Comisiei pentru bunurile culturale ale Bisericii şi al Comisiei de arheologie sacră.
Dor(inţa) de o lume nouă
Recent, am reluat mersul la sală, după o pauză care a durat câţiva ani. A deveni părinte poate însemna distrugerea celor mai bune intenţii. Deși m-am simţit puţin intimidat de gândul revenirii la sală, m-am bucurat cu adevărat să adaug sportul în agenda mea.
A cincea săptămână de arestări religioase în China
Cel puţin 13 membri ai unei biserici creștine nerecunoscute de guverul din Beijing au fost arestaţi duminica trecută, în cea de-a cincea săptămână consecutivă de sfidare a interdicţiei de a se închina.
Când tot ce îţi rămâne este rugăciunea
„Tot ce pot face este să mă rog și să sper.” Cu aceste cuvinte am încheiat un articol despre infertilitate. După ani de căsnicie fără niciun semn de sarcină, am făcut unul dintre puţinele lucruri pe care le puteam face pentru a procesa ideea că soţia mea și cu mine s-ar putea să nu avem...
„Timpul iertării” | Recenzie de carte
Timpul iertării este povestea unui pelerinaj prin pustiul doliului și traumei, în care un tată devastat de magnitudinea pierderii suferite luptă pentru a reuși să-l ierte pe ucigașul fiicei sale.
110 ani de la prima ediţie
Ediţia de faţă a revistei Semnele timpului este, fără îndoială, inedită. Este pentru prima dată când republicăm articole vechi, apărute în Semnele timpului de-a lungul perioadei de 110 ani de la apariţia primei ediţii în limba română.
Problema răului: poate credinţa rezista criticii moderne?
Dacă acceptăm că există realităţi pe care nu le percepem direct, atunci credinţa în Dumnezeu nu mai este o absurditate, ci o ipoteză care merită luată în serios.
Topul celor mai marcante 10 evenimente din domeniul religios, în 2013
Lumea religioasă a fost, în 2013, scena a numeroase negocieri între politic și social, generate de revendicarea unor permisiuni. Implicit sau explicit, credincioșii și necredincioșii, deopotrivă, și-au cerut drepturile.
Pastor american: „O treime din creştini sunt doar creştini cu numele”
Cei mai mulţi americani nu trăiesc potrivit definiţiei biblice de „creştin", ci se înscriu mai degrabă într-un creştinism cultural, a declarat recent pastorul Ed Stetzer, implicat şi în cercetările efectuate de agenţia creştină de cercetare LifeWay Research.
Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creștinilor
Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor a început ieri seară la Catedrala Patriarhală din Bucureşti. Evenimentul este organizat la nivel internaţional, coordonat de Consiliul Mondial al Bisericilor.























