Inteligenţa emoţională – O perspectivă biblică

Cei care vor atinge succesul în cele din urmă nu doar că le vor spune altora adevărul, dar și-l vor spune lor înșiși.

Obama pune degetul pe o rană a creștinismului

În creștinism, s-a manifestat deseori tendinţa de izolare de restul societăţii. Monahismul este doar un caz. Însă chiar și cei care au optat pentru varianta „rămânerii în lume” au arătat o anumită teamă de răul înconjurător. În consecinţă, a fost relativ ușoară formarea unei mentalităţi creștine în care pretenţia de superioritate s-a amestecat cu o...

Cei mai mulţi scoţieni nu au nicio religie

Mai mult de jumătate din cei 5,4 milioane de locuitori ai Scoţiei declară că nu au nicio religie, informează un sondaj de opinie publicat de Scottish Social Attitudes.

Convertirea unui ateu

Dumitru Borţun este unul dintre cei mai apreciaţi specialiști români în comunicare și relaţii publice, un autor prolific și comentator avizat al vieţii publice. Dumnezeu a fisurat cu răbdare edificiul ateismului moștenit din familie și fortificat de anii de educaţie controlată de regimul comunist.

A fost deschis mormântul lui Iisus – Ce vom găsi înăuntru?

Dintre toate proiectele de restaurare, acesta este „alfa și omega”, scrie The Washington Post despre eforturile de salvare a celui mai sfânt mormânt dintre toate mormintele sfinte, cel al lui Iisus Hristos.

Lucrurile care ne fac să renunţăm la religie

Internetul are un rol important în renunţarea la religie. Aceasta este concluzia unui studiu care corelează scăderea dramatică a numărului afiliaţilor religioși din SUA cu creșterea utilizatorilor de internet.

Ruptura dintre Vechiul Testament și Noul Testament și dilema Dumnezeului neschimbător

Prima mea Biblie mi-a fost oferită de pastorul Damian Zamfir, în iarna anului 1972. Pastorul Zamfir, omul care mi-a condus cei dintâi pași pe calea către Hristos, m-a invitat să-l vizitez în casa parohială a bisericii adventiste de pe strada Rodnei din Târgoviște.

Când frica de moarte nu te lasă să trăiești

Anecdotic, se spune că teama de a vorbi în public este cea mai puternică frică a omului, după frica de moarte. Toată lumea zâmbește la această ordine de priorităţi, însă nimeni nu contestă și nici nu prea discută despre frica plasată în fruntea clasamentului.

Meritul meu sau meritul lui Dumnezeu?

Există în viaţă multe întrebări grele și, totodată, simple, iar creștinii se încurcă poate cel mai tare încercând să răspundă la ele. Să luăm exemplul unui tânăr credincios care se pregătește pentru examenul de admitere la facultate. După ce reușește cu notă mare, cui va atribui reușita lui? Este nota meritul lui Dumnezeu, este meritul...

Mutarea ambasadei americane la Ierusalim – împlinirea unei profeţii?

După cum Donald Trump promisese în 2016, în campanie, şi reiterase în 2017, ambasada SUA în Israel a fost mutată de la Tel Aviv la Ierusalim pe data de 14 mai 2018, de ziua independenţei Israelului. Mesajul este foarte clar și alte state îi urmează exemplul. Israelienii au sărbătorit evenimentul, iar lumea arabă, cum era...

Fotbalist brazilian renunţă la un contract important pentru a putea respecta Sabatul

Portarul brazilian Carlos Vitor da Costa Ressurreição și-a anunţat echipa și fanii că nu va mai lua parte la antrenamentele și meciurile programate de vineri seara, după apusul soarelui, până sâmbătă seara, la apusul soarelui, pentru a putea respecta Sabatul. Decizia i-a atras și critici, dar și aprecieri.

Referendumul, o discuţie încă neterminată

Și dacă la final, indiferent de rezultatul referendumului de săptămâna viitoare, vom constata că România a ratat lecţia?

Mai vindecă Dumnezeu astăzi?

Mulţi creştini cred că Dumnezeu nu mai face minuni astăzi şi prin urmare, nici vindecări. Însă medicii creştini susţin contrariul. Ba mai mult, spun că situaţiile de care s-au lovit de-a lungul carierei lor le confirmă asta.

Între „BREXIT” și „EXIST” – Semnele timpului, iulie 2016

Ediţia din luna iulie a revistei Semnele timpului trebuia să fie dedicată în totalitate înţelegerii peisajului religios de astăzi. În final, planul editorial a fost respectat, cu un amendament: Brexitul, care ne-a luat pe toţi prin surprindere. Partea bună este că religia și Brexitul se îmbină.

Rugăciunea și prezenţa din spatele tăcerii

Cuvintele „Dumnezeu nu mă ascultă! Nu îmi răspunde!” reprezintă esenţa uneia dintre cele mai tulburătoare plângeri. Există oare un răspuns suficient de bun încât să ne scoată din negura unei asemenea îndoieli, permanent actuale?

Bulgaria se pregătește să restricţioneze sever libertatea religioasă

Legiuitorii bulgari se pregătesc să voteze un controversat pachet de amendamente la Legea 120/2012, care reglementează activitatea cultelor religioase din ţară. Amendamentele, care vor restricţiona sever activitatea minorităţilor religioase, au fost întâmpinate cu scrisori de protest din partea confesiunilor religioase din ţară și cu proteste pașnice. Amendamentele au fost votate ca atare într-o primă lectură,...

După un secol, Turcia construiește prima biserică creștină

La început de an 2015, premierul Turciei a anunţat o mare surpriză: guvernul islamic al ţării va construi o nouă biserică creștină, prima de la înfiinţarea republicii moderne, în 1923.

Lumina Sfântă de la Ierusalim și nevoia de miracole

Lumina Sfântă de la Ierusalim continuă să nască polemici, acuzaţii și justificări. Dacă pentru unii miracolul este mai mult decât evident, suscitând multă pasiune, pentru alţii subiectul rămâne în afara cotei de interes. Dincolo de controverse, o problemă importantă rămâne uneori nediscutată: nevoia oamenilor de a beneficia de minuni. Așteptarea poate fi justificată, dar este...

Biserica Catolică la 500 de ani după Luther

La aproape 500 de ani de la debutul Reformei Protestante (31 octombrie 1517), marcat de baterea celor 95 de teze pe uşile catedralei din...

Relaţia complicată dintre inteligenţă și credinţă

Din când în când, mass media aduce în atenţie câte un studiu care urmărește să calibreze balanţa dintre inteligenţă și religiozitate și, de obicei, descoperirile duc la ironizarea religioșilor și la asocierea religiei cu nerozia. Ca și cum motive pentru ironizat ateii nu ar exista.

Puterea credinţei în Dumnezeu ajută la tratarea depresiei

Credinţa într-o forţă divină are un efect benefic şi semnificativ în tratamentul pacienţilor care suferă de depresie, a arătat un studiu american publicat în Journal of Affective Disorders, notează Daily Mail.