Martorii lui Iehova, torturaţi în Rusia
În nordul Rusiei, șapte bărbaţi au avut curajul să admită public că au fost torturaţi pentru credinţa lor. Toţi aparţin Martorilor lui Iehova, religie care a fost interzisă de Curtea Supremă a Rusiei în 2017, pentru acuze de extremism. De atunci, forţele de securitate rusești au arestat mai mulţi membri ai organizaţiei.
Mii de musulmani extremişti au atacat creştini în Etiopia şi Egipt
Mii de musulmani extremişti au incendiat 59 de biserici şi cel puţin 28 de locuinţe ale creştinilor din vestul Etiopiei, în ultimele 5 zile. Cel puţin un creştin a fost ucis, mai mulţi fiind răniţi.
O planetă îmbătrânită de intoleranţă
„Orice nedreptate săvârșită oriunde este o ameninţare la adresa dreptăţii de pretutindeni”, spunea Martin Luther King Jr. Lumea modernă are nevoie să-și reamintească permanent acest adevăr, în timp ce idealurile toleranţei religioase se deșiră cu repeziciune, nu doar în statele cu tradiţie în persecutarea minorităţilor religioase, ci și în democraţiile vechi din Europa și din...
Între guerila marxistă și catedra creștină
Între sutele de interviuri pe care le-am realizat până acum, acesta este singurul în care invitatul, dr. Ana Lucrecia Salazar Rodriguez, a fost cândva luptător – într-o grupare revoluţionară marxistă.
Războiul civil din Siria ameninţă continuu minoritatea creștină
Creștinii sunt ameninţaţi, iar bisericile sunt profanate în războiul civil din Siria. Aceasta a fost concluzia unei audieri a Congresului SUA.
Creștinii din Afganistan cer ajutor pentru a scăpa cu viaţă
Un grup de creștini afgani, care trăiesc în exil în India au solicitat autorităţilor internaţionale să intervină pentru a-i ajuta să se poată întoarce în siguranţă în Afganistan, unde au fost ameninţaţi cu execuţia, de către un reprezentant al guvernului, notează Christian Today.
Riscul de a trăi în compania soldaţilor lui Allah
O prezentatoare TV a fost criticată de islamiști pentru faptul că a apărut în direct fără hijab. Pentru un occidental, multe dintre legile islamice sunt ciudate. Impunerea Shariei este inacceptabilă pentru o mentalitate formată în contextul democraţiei. Cu atât mai dificil de înţeles este intoleranţa tot mai intensă faţă de creștini.
3 motive pentru care creştinismul tace în faţa persecuţiilor din Orientul Mijlociu
„Unii ar putea crede că oroarea a cuprins amvoanele și stranele bisericilor americane. Nu a fost așa. Tăcerea a fost aproape asurzitoare". Aceasta a fost afirmaţia prin care o jurnalistă de la Fox News a expus eșecul creștinilor de a-şi apăra confraţii din întreaga lume, în condiţiile presecuţiilor cu care aceștia se confruntă.
Oglinda lui Hitler
A șaptezecea aniversare a încheierii celui mai recent război mondial a intensificat eforturile pentru înţelegerea acestei tragice istorii. Într-o perioadă în care se acumulează noi tensiuni politice, economice și religioase între diferite naţiuni, iar lideri politici mondiali nu ocolesc în discursul lor referiri la o posibilă confruntare, este nevoie să ne gândim serios la propria...
Confuziile vânătorilor de monștri
Atacul condus de membri al-Shabaab asupra Universităţii Garissa, din Kenya, soldat cu 148 de morţi, sau recenta ucidere a 30 de creștini etiopieni de către gruparea Stat Islamic, ultimele din seria atrocităţilor inimaginabile comise de organizaţiile teroriste, provoacă noi luări de poziţie împotriva fundamentalismului religios, în special islamic, și a legăturii sale cu terorismul. Nu...
Rugăciuni pentru creștinii persecutaţi
Violenţa şi intoleranţa faţă de creştini a cunoscut cote înalte anul acesta, motiv pentru care mii de creştini au participat la începutul lunii noiembrie la Ziua Internaţională a Rugăciunii pentru Bisericile Persecutate.
Persecutaţi fiindcă nu au donat la un festival hindus
Radicali hinduși au luat cu asalt locuitorii creștini a trei sate din statul indian Orissa. Atacatorii au pretins că au fost șicanaţi de niște băieţi creștini. Victimele au spus în schimb că au fost atacate din pricina refuzului de a plăti donaţii pentru o ceremonie hindusă numită „Festivalul Druga”.
Creștinism înfloritor în ţara în care tipărirea Bibliei este ilegală
Probabil, celor mai mulţi le este greu să asocieze o ţară musulmană cu un număr din ce în ce mai mare de creştini, dar aceasta este realitatea Iranului. Biserica creştină din Iran este la ora actuală una dintre cele care cresc cel mai rapid, potrivit Operation World.
Iadul nu durează pentru totdeauna
„El va șterge orice lacrimă din ochii lor. Și moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.” (Apocalipsa 21:4)
Persecutarea creștinilor, la cel mai înalt nivel al ultimelor trei decenii
Un creștin din 7 este victima persecuţiei la nivel mondial și un creștin din 16 moare în fiecare zi pentru credinţa lui, potrivit raportului publicat de organizaţia Open Doors, care arată că persecutarea creștinilor a atins cel mai înalt nivel din ultimele trei decenii.
Secera, ciocanul și Biblia
La un sfert de secol de la căderea comunismului în Europa de Răsărit și în Uniunea Sovietică, interviul cu un fiu al acelor vremuri, dr. Mihail Kulakov, ne reamintește ce a însemnat să fii credincios într-un regim ateu și opresiv.
Creștinismul azi, mai însângerat decât acum două milenii
Papa Francisc a susţinut recent că secolul al XXI-lea este martor a mai multor creștini persecutaţi decât în timpul bisericii primare. Observaţia Suveranului Pontif ar trebui să genereze o analiză profundă a tensiunilor puternice cu care se confruntă creștinismul în anumite regiuni ale lumii, comparativ cu starea de amorţeală din spaţiul occidental.
Creştinii din Burma, persecutaţi de armată
Soldaţii din Burma folosesc sistematic tortura, violul şi munca forţată pentru a persecuta majoritatea creştină din provincia Chin (în vestul Burmei).
China permite accesul câtorva jurnaliști și diplomaţi în lagărele cu uighuri
Un cunoscut scriitor uighur ar fi decedat după ce tabăra guvernamentală de reeducare în care fusese internat i-ar fi refuzat accesul la tratamentul pentru diabet, informează surse citate de Radio Asia Liberă.
Întâlnire între liderii evanghelici americani și prinţul Arabiei Saudite
O delegaţie formată din lideri conservatori ai Bisericii Evanghelice din Statele Unite s-a întâlnit săptămâna trecută cu prinţul moștenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, la o lună de la moartea jurnalistului Jamal Khashoggi.
Exodul creştinilor din Orientul Mijlociu stârneşte îngrijorări
În octombrie 2010, va avea loc la Roma un sinod care va reuni episcopi catolici şi patriarhi din Orientul Mijlociu. Reuniunea va avea loc pentru a discuta problemele care îi afectează pe creştinii din Orient, în contextul în care exodul creştinilor din această regiune a dobândit proporţii înfricoşătoare. Populaţia creştină a scăzut cu...






















