Rabinii văd un semn în tulburările din lumea arabă

Revoltele din lumea arabă sunt un semnal al războiului dintre Gog și Magog, susţin mai mulţi rabini cu influenţă.

Cum să creștem acolo unde ne-a așezat Dumnezeu

Ţi-ai făcut timp vreodată să te minunezi de frumuseţea unui copac? Înalţi, maiestuoși și puternici, copacii ne furnizează oxigenul de care avem nevoie pentru a trăi.

Zeci de mii de ortodocşi caută ajutor la racla Sf. Parascheva

La racla cu moaştele Sfintei Parascheva s-au închinat deja peste 40.000 de pelerini, majoritatea din zona Moldovei. Moaştele Sfintei Parascheva sunt însoţite în acest an de cele ale Sfântului Maxim Mărturisitorul, aduse din Grecia, de la muntele Athos.

Numărul creştinilor persecutaţi în China e aproape dublu faţă de 2012

De teama unei autorităţi mai mari, care să influenţeze poporul, guvernul chinez apelează la tot felul de mijloace pentru a-i persecuta pe creştini. Anul acesta, numărul persecuţiilor aproape s-a dublat faţă de anul trecut, fiind un fenomen în creştere în ultimii şapte ani.

Polonia catolică alunecă spre secularizare

Bastion al religiei, în special prin comparaţie cu vecinii europeni, Polonia cunoaște o schimbare spre secularizare. Atât sprijinitorii cât și criticii bisericii din Polonia recunosc trendul, informează The New York Times. 

Predică pe ritmuri techno, în Suedia (VIDEO)

Tinerii merg la discotecă şi nu mai vin la biserică? Nici o problemă, se aduce discoteca în biserică. Aceasta a fost soluţia adoptată de preotul suedez, Olle Idestrom, pentru a readuce tinerii în sânul bisericii luterane, The Church of All Saints, din Stockholm.

Victimele războiului dintre creștinism și cultura contemporană

Atunci când se discută despre interconectarea valorilor religioase și a culturii contemporane, mulţi găsesc dificilă armonizarea lor. Inclusiv clericii. Unii cedează în faţa presiunii culturale, pierzându-și astfel identitatea creștină. Alţii încearcă să reziste chiar cu riscul izolării în propria credinţă. În timpul acesta, numărul neafiliaţilor religioși crește, iar creștinismul pare să fi devenit victima unei...

Viaţa în care doar numărul contează

„Pentru mine, creștinismul solicită încetarea muncii în cursul zilei de duminică. Este vorba despre mult mai mult decât a merge la Biserică”.Aceasta este declaraţia Celestinei Mba, concediată de către angajator pentru dorinţa ei de a avea duminica liberă în vederea participării la serviciile de închinare.

Foto: Biblioteca Vaticanului se redeschide după 3 ani

Biblioteca Apostolică a Vaticanului se redeschide după o restaurare care a durat 3 ani şi a costat 9 milioane de euro, informează Associated Press.

Papa: nu vă ruşinaţi de Domnul

„Să nu lăsaţi ca nimeni şi nimic să ia de la voi pacea voastră; să nu vă ruşinaţi de Domnul". Acesta a fost mesajul pe care Papa Benedict al XVI-lea l-a adresat tinerilor joi, în deschiderea Zilelor Mondiale a Tineretului 2011.

Televiziunea creștină Alfa Omega dedică o săptămână informării proviaţă

Poţi fi creștin și să susţii în același timp avortul? Dacă avortul este un drept al femeii, de ce produce atâta suferinţă? Este avortul păcat? Pastori, medici și femei care au trecut prin trauma avortului răspund la aceste întrebări în cadrul unei campanii multimedia desfășurate săptămâna aceasta de televiziunea creștină Alfa Omega TV.

Protestanţii americani și-ar dori biserici segregate politic

În ultimii ani, America a suferit din cauza neînţelegerilor politice, care nu au lăsat neafectate nici bisericile protestante. Mai bine de jumătate dintre protestanţi preferă să meargă la biserică cu oameni care le împărtășesc opiniile politice, arată un raport realizat de LifeWayResearch.

Actor celebru: credinţa nu face casă bună cu show-urile TV

Actorul Angus T. Jones, din cel mai urmărit serial de comedie „Two and a Half Men" (Doi bărbaţi şi jumătate) îşi roagă fanii să schimbe canalul, spunând că noile sale convingeri religioase l-au făcut să vadă lucrurile altfel.

Situaţia din Egipt, „moment de purificare" pentru creştini

Într-un Egipt care stă pe un butoi pe pulbere, creştinii sunt la fel de dezamăgiţi de situaţia ţării ca şi ne-creştinii. Însă pentru cei dintâi, miza cea mai mare a fost pierdută. Acum, creştinii copţi sunt un model pentru întreaga creştinătate.

Avortul le poate costa pe femei sănătatea psihică

Privit în general ca fiind o problemă ce ţine de etică sau religie, avortul are însă, indiferent de motivaţia pentru care este practicat, și o serie de implicaţii de ordin psihologic asupra femeilor în cauză.

Al doilea om în Vatican spune că celibatul poate fi discutat

Vaticanul își manifestă disponibilitatea pentru a reanaliza tema celibatului preoţilor catolici. În mod surprinzător, Secretarul de Stat al Vaticanului a declarat că practica celibatului în Biserica romano-catolică nu este o dogmă și ea poate fi discutată.

Prim-ministra Australiei se declară atee

Julia Gillard, noul prim-ministru al Australiei, și prima femeie care deţine această funcţie, a afirmat deschis că nu crede în Dumnezeu, informează CBN News. Deși a fost crescută într-o familie de baptiști, Gillard susţine că se condideră atee.

O campanie foloseşte moda pentru a-i aduce pe tineri la Biblie

Societatea Biblică din Marea Britanie a iniţiat o campanie naţională prin care invită studenţii de la facultăţile de design să creeze haine care descriu simbolic personaje biblice.

Stereotipurile privind cultele creștine, după Google

Celor care își mai amintesc de experimentul realizat de Marius Budin, observarea stereotipurilor cu privire la creștinism prin intermediul căutărilor Google li se va părea o continuare firească a proiectului, deși cele două nu sunt legate.

15 decembrie: data de înfiinţare a unei biserici ucrainene independente

Președintele Petro Poroșenko a anunţat că în data de 15 decembrie Catedrala „Sfânta Sofia” va fi gazda unui sinod bisericesc, ce se va întruni pentru înfiinţarea unei Biserici Ortodoxe independente şi pentru alegerea liderului ei, anunţă Agerpres.

În spatele oricărei vieţi este o hartă

„Mi-a fost foarte dificil să-mi găsesc drumul în această lume, își justifica Heather Tanner, dorinţa de a fi înmormântată cu o hartă.